Studiul care demonstrează faptul că organismele terestre ar putea supraviețui pe Marte

 

Formele de viață metanogene (bacterii) pot supraviețui în condiții asemănătoare celor de pe planeta Marte. Descoperirea reprezintă un mic impuls pentru șansele dezvoltării vieții pe vecinul nostru.

Orice formă de viață are nevoie de anumite condiții pentru a supraviețui, condiții pe care se presupune că doar planeta noastră le-ar îndeplini în prezent. Cu toate acestea, Rebecca Mickol, doctorand la Universitatea din Arkansas, a subliniat în cadrul conferinței anuale a Societății Americane de Microbiologie faptul că: „Presiunea scăzută de la suprafața planetei Marte (7 mbar) este o condiție optimă pentru dezvoltarea vieții; este într-adevăr la limitele inferioare pe care aceasta le-ar putea îndura, însă în timp, cu siguranță viața poate evolua și se poate adapta într-un astfel de mediu. Nu trebuie să ne luăm după condițiile pe care le avem noi pe Terra și să credem că sunt ceva absolut necesar.”.

Pentru a verifica validitatea ipotezei sale, Mickol a vrut să vadă dacă ar fi o problemă pentru organismele cu o singură celulă să se adapteze condițiilor marțiene. A introdus bacterii într-o cameră specială cu o presiune de 7 milibari și o atmosferă controlată, compusă din 80% hidrogen și 20% dioxid de carbon. Toate cele patru specii de bacterii au supraviețuit, demonstrând că presiunile scăzute nu sunt un obstacol în dezvoltarea vieții, nici măcar pentru acele specii care nu au avut timp pentru a se aclimatiza.

„Aceste organisme sunt candidați ideali pentru viața pe Marte. Toate speciile de metanogeni ne-au demonstrat că pot supraviețui atunci când sunt expuse la presiune scăzută”, a conchis Mickol.

Bacteriile metanogene sunt arheobacterii care utilizează hidrogen molecular eliberat prin fermentarea produsă de alte bacterii, protozoare și ciuperci. Pot trăi în absența oxigenului, o condiție prezentă astăzi pe Pământ numai în medii specifice, cum ar fi fundul mlaștinilor sau adâncul pământului. Există peste 50 de specii cunoscute de bacterii metanogene pe Terra.

Ce este extrem de interesant, în urmă cu aproximativ trei ani, roverul NASA, Curiozity, a detectat metan pe Marte, iar posibilitatea ca acesta să provină de la bacteriile metanogene este una foarte mare, deși unii oameni de știință înclină să creadă faptul că prezența acestui compus organic se datorează activității vulcanice.


Citiți și:

Urme de «viaţă» «la bordul» unui meteorit

Astronomii au descoperit o planetă ce «nu ar trebui să existe»

Descoperire colosală: Un sistem solar cu şapte planete de mărimea Terrei, trei dintre ele capabile să găzduiască viața
 

yogaesoteric
5 septembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More