SUA vrea să controleze Venezuela prin masonul Juan Guaido

 

La începutul acestui an, în 23 ianuarie 2019, Juan Gerardo Guaido Marquez – un personaj aproape necunoscut chiar și în țara sa înainte de această dată – s-a autoproclamat „președinte al Venezuelei”, sfidând orice procedură democratică. Și totuși, el a fost imediat creditat cu recunoaștere internațională ca „noul lider” al Venezuelei de către SUA și apoi de alte câteva zeci de state. Cum de a fost posibil așa ceva? Este simplu: pentru că totul a făcut parte dintr-un plan minuțios pus la cale de masoneria internațională, prin intermediul CIA.

Guaido este produsul unui proiect ce durează de peste 10 ani, prin care neoconii globaliști din Washington plănuiesc să preia controlul Venezuelei, țara cu cele mai bogate rezerve de petrol din lume. Traseul urmat de păpușa CIA a fost descris detaliat, pe baza a numeroase documente și înregistrări, de jurnaliștii Dan Cohen și Max Blumenthal într-un articol publicat de site-ul Global Research. Așa cum vom vedea, datele publicate de Global Research se coroborează cu multe alte surse. O sinteză interesantă ce prezintă parcursul lui Guaido a fost prezentată de site-ul RonPaulLibertyReport al fostului senator SUA, Ron Paul, într-un video pe care îl puteți viziona aici.  

Înainte de a intra în detalii, să observăm însă, mai întâi, contextul în care se desfășoară criza acută ce are loc acum în Venezuela.

Presiunile din partea SUA

Administrațiile Statelor Unite consideră de aproape 200 de ani că emisfera vestică le aparține. Din acest motiv SUA nu tolerează aspirațiile de suveranitate ale vreunei țări din America Latină sau din America de Sud. Dacă vreun lider din aceste țări nu pricepe și nu acceptă „de bunăvoie” să se conformeze directivelor „Marelui Frate” american, Washingtonul ordonă urgent schimbarea de regim: fie prin lovitură de stat, fie prin invazie militară. De obicei, cu pretextul de a instaura „democrația”, din așa-zisă compasiune pentru popoarele oprimate de câte un „dictator” care nu mai merită să guverneze.

În ceea ce privește Venezuela, aceasta a fost condusă o lungă perioadă de administrații obediente SUA, care aplicau politici neoliberale ce avantajau afacerile americane. Dar în anul 1998 situația s-a schimbat radical pentru că în urma votului popular la conducerea țării a fost ales Hugo Chavez. Spre deosebire de predecesorul său, Chavez a decis să naționalizeze toate sectoarele importante ale statului: agricultura, Banca Centrală, industria, dar mai ales companiile ce extrăgeau și prelucrau uriașele rezerve de petrol. Noul președinte critica politicile americane ale pieței libere și corporatismul globalist. În schimb, promova politicile socialiste și programele de ajutorare a milioanelor de săraci din Venezuela. Orientarea lui Chavez nu a plăcut însă deloc administrației Statelor Unite.

Ca urmare, în aprilie 2002 a avut loc o lovitură de stat orchestrată de serviciile secrete americane. Opoziția, formată și finanțată de CIA, a folosit grupuri de „protestatari” care au ieșit în stradă. Numeroși lunetiști, ascunși prin clădirile din jur, au început să tragă în susținătorii lui Chavez, împușcându-i mai ales în cap. Postul național de televiziune, Radio Caracas Televisión (RCTV), a fost preluat de opoziție și a început să dirijeze protestatarii. Activiștii opoziției au blocat știrile pro-guvernamentale difuzate de regulă de postul național și în loc de acestea au lansat informații falsificate. Susținătorii guvernului au fost acuzați de acte de violență, deși în realitate violențele fuseseră declanșate chiar de protestatarii opoziției. În starea de derută generalizată, președintele Chavez a fost răpit și dus pe o insulă, unde se pregătea lichidarea sa. Întrucât poporul și armata au înțeles totuși rapid că opoziția a operat o diversiune, după doar 48 de ore puciștii au fost arestați, iar Chavez a fost salvat și readus la putere. Dramatismul evenimentelor este foarte sugestiv reflectat de filmul documentar „Revoluția nu va fi difuzată de televiziune”, montat din cadrele înregistrate în direct în timpul loviturii de stat.

În anii care au urmat, de-a lungul administrațiilor președinților americani George W. Bush și Barack Obama, Chavez a reușit să supraviețuiască mai multor tentative de asasinat. A fost eliminat totuși, în anul anul 2013, în condiții cel puțin dubioase. S-a îmbolnăvit subit de cancer și în scurt timp a murit.

Potrivit informațiilor furnizate ulterior de serviciile sale de securitate, cancerul a fost declanșat de un dispozitiv atașat de scaunul pe care Chavez a fost așezat în timpul unei conferințe unde a fost invitat să țină un discurs. Lucrurile devin cu atât mai concludente dacă ținem cont că în perioada respectivă nu mai puțin de șase lideri ai unor țări din America Latină au murit în circumstanțe suspecte, de cancer galopant. Toți aveau în comun critica vehementă față de politica imperialistă a Statelor Unite.

Moartea lui Chavez nu a schimbat însă situația în modul dorit de opoziția pro-americană deoarece succesorul său, Nicolas Maduro, a continuat linia politicilor naționaliste. Maduro a fost și este la fel de determinat ca și Chavez și nu acceptă ca Venezuela să devină o colonie americană. Washingtonul a impus însă o blocadă economică Venezuelei, concertată cu sancțiuni aspre, axate în principal pe aceeași veche stratagemă arhi-folosită că guvernul nu ar respecta „valorile democratice” și că președintele ar fi un dictator. În plus, au fost puse la cale mai multe tentative de asasinat asupra lui Maduro. Unele au avut loc chiar în palatul prezidențial (Miraflores) din Caracas, altele în timpul unor parade militare sau în timpul unor discursuri. În iulie 2018 au fost utilizate drone care au lansat bombe menite să îl ucidă pe președinte. Cu toate acestea, Maduro a rămas neclintit în decizia sa de a-și apăra țara. Într-o declarație publică din ianuarie 2019 el a transmis un mesaj tranșant administrației de la Casa Albă: „Donald Trump, jos mâinile de pe Venezuela!”.

 Instruirea și propulsarea lui Guaido

Juan Guaido a fost selectat de serviciile secrete americane de pe vremea când era student la o universitate privată (Universitatea Catolică Andrés Bello) din Caracas. Conform unor documente postate de Wikileaks (detalii aici),  în data de 5 octombrie 2005 Guaido a fost adus de CIA împreună cu alți patru studenți din Venezuela în Belgrad, capitala Serbiei. Misiunea lor era aceea de a fi formați ca viitori lideri ai unei mișcări de opoziție, având obiectivul de a submina regimul popular de la Caracas pentru a fi reinstaurată o conducere neoliberală. Misiunea a fost finanțată în mare parte prin Fundația Națională pentru Democrație, o ramură a CIA specializată în schimbarea de regimuri. După ce au fost temeinic instruiți, cei cinci au fost trimiși înapoi în Venezuela.

Doi ani mai târziu, în 2007, Guaido și-a absolvit studiile universitare în Venezuela, obținând diploma de inginer. Împreună cu grupul de opoziție din care făcea parte a organizat câteva mișcări de protest, grupul devenind cu acea ocazie cunoscut ca „Generația 2007”.

În același an 2007, Guaido s-a mutat pentru o perioadă în Statele Unite, la Washington DC. A urmat acolo studiile unui „Program de guvernanță și management politic” de la Universitatea George Washington, sub tutela economistului venezuelean Luis Enrique Berrizbeitia, unul dintre principalii economiști neoliberali din America Latină. Berrizbeitia a fost director executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) și a petrecut mai bine de un deceniu la conducerea ministerului energiei din Venezuela, sub vechiul regim oligarhic (obedient SUA), expulzat de Chavez.

Întors în Venezuela, Guaido participă în anul 2009, alături de activiștii „Generației 2007”, la organizarea unei manifestații plină de vulgarități provocatoare, orientată împotriva regimului Chavez. Printre altele, protestatarii și-au scos pantalonii pe drumurile publice și au folosit tehnici scandaloase de instigare a populației.

La scurt timp după aceea, Guaido s-a numărat printre fondatorii unui nou partid politic în Venezuela, care să folosească propaganda anti-Chavez pe care „Generația 2007” o cultivase. Noul partid a fost denumit demagogic „Voința poporului”.

În anul 2010 partidul lui Guaido și suporterii săi străini au speculat un eveniment dramatic: cea mai gravă secetă care a lovit Venezuela în ultimele decenii. Țara s-a confruntat cu o criză severă, cauzată de lipsa de apă. Pe lângă faptul că a afectat populația, criza a provocat și perturbarea serioasă a centralelor hidroelectrice și implicit a furnizării de energie electrică. În aprilie 2010 sistemul de energie electrică al Venezuelei funcționa la doar 30% din capacitatea sa nominală. Recesiunea economică globală și scăderea prețurilor petrolului au agravat criza, ceea ce a acutizat nemulțumirea publică.

În aceste condiții, agențiile americane Stratfor și CANVAS (care erau un fel de consilieri-cheie ai lui Guaido și ai taberei anti-guvernamentale) au elaborat un plan surprinzător de cinic pentru a submina poziția guvernului Chavez. Potrivit unui raport al institutului spaniol FRIDE, documente declasificate prin legea FOIA (Freedom of Information Act) au relevat că opoziția venezueleană a primit între 40 și 50 de milioane de dolari de la organizații guvernamentale americane și de la foruri ale Uniunii Europene. Printre aceste organizații se numărau Institutul pentru o Societate Deschisă (OSI), Fundația pentru Dezvoltare Pan-Americană (PADF), Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Fundația Națională pentru Democrație (NED), Fundația Konrad Adenauer (KAS) și Fundația Friedrich Ebert (ILDIS-FES). Opoziția avea, de asemenea, fonduri masive din conturile proprii, care proveneau în mare parte din afara țării. Banii au fost folosiți pentru promovarea activităților anti-democratice, pentru finanțarea manifestațiilor de protest, în încercările de destabilizare politică, în propaganda mediatică și pentru sabotajul economic. De asemenea, finanțarea externă a susținut campaniile electorale ale opoziției din ultimii opt ani.

În anul 2017, opoziția a orchestrat noi proteste masive, în mai multe orașe din Venezuela, în scopul de a răsturna guvernul Maduro. Protestele au fost soldate cu numeroși morți și răniți. Autoritățile au arestat atunci mai mulți capi ai protestatarilor, printre care și pe Guaido.

În ianuarie 2018, cele patru partide de opoziție care reușiseră să obțină locuri în Parlament, au alcătuit o coaliție și urmau să dețină pentru o perioadă – conform Constituției din Venezuela – președenția Adunării Naționale. Cel mai important dintre șefii opoziției, Leopoldo Lopez, era însă în arest la domiciliu, fiind condamnat de autorități pentru organizarea unor proteste violente împotriva guvernului Maduro. Al doilea, Freddy Guevara, s-a refugiat în ambasada chiliană, fiind și el acuzat pentru aceleași conspirații violente. Al treilea șef de partid, pe nume Juan Andrés Mejía, ar fi fost următorul pe linie de autoritate, dar din motive care sunt acum limpezi, Juan Guaido a fost împins în față. Guaidó a ajuns astfel președintele Adunării Naționale din Venezuela, dar adevărul este că el nu a fost niciodată ales în această funcție. Însă, de pe această poziție, fiind impulsionat de opoziție și de puterile din afara țării, Guaido a susținut că alegerile din mai 2018 prin care Maduro fusese reales pentru un nou mandat de președinte nu au fost corecte și în consecință el, Guaido, se auto-declară „președinte interimar” și și-a desemnat și un cabinet de miniștri.

„Guvernul” fantomă al lui Guaido nu are în prezent nicio putere în Venezuela, nefiind susținut de populație. Dar, datorită faptului că SUA și alte aproximativ 50 de state au declarat că îl susțin, sunt acum instrumentate o serie de pârghii care să submineze din exterior poziția administrației Maduro. Una dintre aceste pârghii este că în urma intervenției oficialilor SUA, Banca Angliei a refuzat să îi mai permită lui Maduro accesul la cele 31 de tone de aur pe care Venezuela le-a încredințat de-a lungul timpului Angliei pentru păstrare. În schimb, accesul deplin la aceste rezerve în valoare de 1,2 miliarde de dolari i-a fost permis „președintelui interimar” Juan Guaido.

Apartenența lui Guaido la masonerie

Este un fapt binecunoscut că marea majoritate a marionetelor politice prin care neoconii internaționaliști orchestrează subjugarea unei țări sunt masoni. Se pare că Juan Guaido nu face excepție.

Leo Zagami, un cunoscut maestru mason de gradul 33, a dezvăluit la sfârșitul lui ianuarie 2019 că președintele Trump și alți lideri mondiali l-au recunoscut pe Guaido în calitate de „președinte interimar” al Venezuelei în urma primirii unei cereri de urgență în acest sens din partea diferitelor mari loji masonice din Venezuela. Zagami scrie pe site-ul său că aceste loji s-au unit și au lansat un apel de susținere a lui Guaido către toate obediențele masonice din întreaga lume.

Și site-ul Masonic Find a postat o declarație a unui alt maestru mason care confirmă apartenența lui Juan Guaido la masonerie.
Ziarul spaniol elespiadigital a publicat chiar fotocopia unui document care atestă că Juan Gerardo Guaido Marquez este mason de gradul 13 și aparține de loja Benjamin Franklin din New York.
Același lucru îl spune și o televiziune privată din Venezuela, JVR, care redă apelul video al unor frății masonice ca Juan Guaido să fie susținut.
Și Marea Lojă masonică a Venezuelei și-a manifestat sprijinul pentru Guaido, fapt atestat de un clip video care circulă pe internet.

Un indiciu concludent îl reprezintă chiar o declarație a lui Guaido, filmată cu ocazia unui interviu pe care acesta i l-a acordat jurnalistei Luz Mely Reyes în februarie 2019. Atunci când jurnalista l-a întrebat dacă pragmatismul pe care îl manifestă provine din învățăturile sale masonice, Guaido a izbucnit în râs și a evitat un răspuns direct. El a admis totuși că pragmatismul îi provine de la „multe lucruri“, inclusiv din educația iezuită primită la Universitatea Andres Bello. Cunoscătorii știu foarte bine că ordinul iezuit are foarte strânse legături cu filiera masonică, iar faptul că Guaido nu a negat că ar fi mason echivalează cu o recunoaștere a afilierii sale la această grupare ocultă.

Ce șanse are noua lovitură de stat americană? Minime!

Șansele ca Maduro să fie înlocuit de Guaido sunt foarte mici pentru că, pe de o parte, populația este în majoritate alături de Maduro (în pofida crizei economice severe cauzată de sancțiunile impuse de SUA), iar pe de altă parte deoarece în apărarea lui Maduro a intervenit decisiv Federația Rusă.

Întrucât așa-zisul „președinte interimar” Guaido a cheltuit în ultimele două luni aproape 30 de milioane de dolari pentru a efectua peste 90 de vizite „diplomatice” și pentru că a subminat grav securitatea statului, guvernul legitim al Venezuelei a anunțat oficial că Guaido nu mai are permisiunea să ocupe funcții publice timp de 15 ani.

Singura posibilitate pe care mizează Guaido și acoliții săi este aceea că Washingtonul va da ordinul pentru invazia militară a Venezuelei, așa cum a mai făcut-o în cazul Iugoslaviei, Irak-ului, Libiei sau Siriei. Dar această posibilitate tinde acum către zero, în pofida declarațiilor belicoase ale lui Trump. Campania de invazie imperialistă a Americii a ajuns, se pare, la final. Cauza principală este aceea că pe scena mondială a intrat foarte vizibil Federația Rusă, care sub conducerea abilă a lui Vladimir Putin, a început să blocheze cu o mare eficiență toate aceste atacuri brutale americane inițiate sub pretextul „intervențiilor umanitare” și al implementării „democrației”.

Ipocrizia politicii americane și a trusturilor media aservite este evidentă dacă observăm că acestea nu au absolut nicio preocupare față de reala criză umanitară din Yemen, ce are loc de aproape patru ani și care a fost declanșată de intervenția Arabiei Saudite sprijinită de SUA. Conform unui recent raport ONU, 24 de milioane de oameni (aproape 80% din populația Yemenului) au urgentă nevoie de asistență și protecție, în timp ce zeci de mii de civili nevinovați au fost uciși. De ce nu auzim nimic despre toate acestea la știrile din Occident și de ce „justițiarii” americani și bravii umaniști ai UE nu iau nicio măsură? Pentru că nu face parte din cinica agendă pe care o urmează, bineînțeles.

Ca și în Siria, Federația Rusă a instalat în Venezuela temutele baterii S-300, care au capacitatea de a anihila orice atac aerian efectuat prin lansarea de rachete sau avioane. În plus, Moscova a trimis recent în Venezuela două avioane cu 100 de militari de elită și 35 de tone de echipamente sofisticate de război. Constatând implicarea deosebit de activă a Rusiei, Casa Albă a devenit extrem de iritată, mai ales că de data aceasta situația are loc chiar în vecinătatea SUA. Administrațiile americane au statuat încă din anul 1823, prin „Doctrina Monroe”, că nu mai permit intervenția militară sau politică a europenilor în emisfera vestică. În schimb, elita globalistă care conduce America susține că „are dreptul” să intervină în orice țară consideră și în acest sens a impus aproape 1000 de baze militare pe tot cuprinsul lumii. Pentru că o face în numele democrației și pentru a veghea la menținerea păcii mondiale, nu-i așa?

Recent și China a transmis oficial că ia apărarea guvernului Maduro. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a declarat în 26 martie 2019 că țările din emisfera vestică, inclusiv țările latino-americane, sunt state suverane și că „America Latină nu este curtea unei anumite țări”. Guvernul chinez nu s-a limitat doar la a da declarații, ci a trimis în data de 29 martie, conform unui raport la care face referire Zero Hedge, 65 de tone de medicamente și alte ajutoare, iar în data de 31 martie a trimis și un avion cu 120 de militari.

Este important să observăm că SUA și-a lansat și de această dată campania de  răsturnare a guvernului unei țări suverane prin mijloace care contravin normelor de drept internațional. La fel a procedat și în Iugoslavia, Irak sau Siria. Pentru administrația de la Washington nu a contat că ONU sprijină în continuare guvernul Maduro.

Alături de Maduro se mai poziționează, în afară de Rusia și China, numeroase alte țări ce promovează politica suveranității naționale printre care Italia, Iran, Turcia, Siria, Serbia, Coreea de Nord, Cuba, Bolivia, Nicaragua sau Africa de Sud.
În sprijinul unchiului Sam, care l-a scos din pălărie pe masonul Juan Guaido, se poziționează majoritatea țărilor din Uniunea Europeană (inclusiv România), Israel, Canada, Australia, Japonia și Coreea de Sud.

Este esențial să remarcăm că raportul de forțe pe scena internațională s-a modificat substanțial în ultima perioadă. Avântul hegemonic al SUA, care părea de neoprit în urmă cu câțiva ani, a fost stopat. Noua configurare a relațiilor internaționale deja vădește existența unui sistem multipolar de forțe, prin care națiunile suverane au pus bețe în roțile tăvălugului globalist.

Citiți și:

Venezuela şi ceea ce mass-media nu-ţi spune

De ce își doresc globaliștii să invadeze Venezuela?


 

yogaesoteric
4 aprilie 2019

 

Also available in: Français