Suedia, țara care acordă unei moschei dreptul de a difuza apelul la rugăciunea de vineri, dar interzice clopotele bisericilor creștine
O moschee din orașul suedez Växjö a primit permisiunea de a-și difuza chemarea la rugăciune, după ce anterior autoritățile locale o interziseseră considerând că difuzarea Adhan-ului face prea mult zgomot. Dar când Biserica creștină Sfântul Mihail a făcut o cerere similară pentru slujbe, cerând permisiunea să bată clopotele, autoritățile au spus un NU categoric, scrie ziarul Smålandsposten citat de Voice of Europe.
Potrivit preotului Ingvar Fogelqvist, autoritățile orașului au respins cererile sale de a bate clopotul, pe motiv că sunetul acestuia ar putea „perturba zona”! Solicitările lui Fogelqvist au fost respinse de două ori: în anii 1990 și din nou la începutul anilor 2000.
Preotul spune că sunetul clopotului care îi cheamă pe credincioșii creștini la slujbă este o veche tradiție creștină pe care biserica lui ar dori să o folosească în continuare, sperând că în acest fel Biserica Catolică ar deveni „un pic mai vizibilă aici în comunitate”.
După ce moscheii din oraș i s-a permis să transmită apelurile la rugăciune, cu condiția ca volumul difuzoarelor să nu depășească 110 decibeli în exterior pentru a fi conform reglementării suedeze în vigoare, biserica ar trebui să aibă parte de același tratament și să poată bate clopotele, spune părintele.
Moscheea din Växjö este a treia din Suedia care poate difuza apelul la rugăciunea de vineri, după cele din Botkyrka (periferie a capitalei Stockholm) și din Karlskrona (sud).
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de institutul Kantar Sifo, 60% dintre persoanele intervievate au declarat că doresc interzicerea Adhan-ului în Suedia.
Citiți și:
Biserica din Suedia nu se va mai raporta la Dumnezeu ca fiind un «EL» sau ca fiind «Domn», ci ca la o persoană de gen neutru!
«Războiul sfânt» al Suediei s-a dezlănțuit contra cărților pentru copii
Declarații șocante ale unui reprezentant al Bisericii Catolice: «În zece ani vom fi cu toții musulmani din cauza prostiei noastre»
yogaesoteric
1 noiembrie 2018