Sufletul? O gură de aer!

„Sufletul” este un termen cu totul special. Din lipsă de spaţiu, nu-l tratăm aici filozofic sau știinţific, ci exclusiv în contextul teologiei biblice. Ba încă limităm și mai mult abordarea: numai din punct de vedere lingvistic, pe scurt.

Mai întâi avertizăm cititorii cu privire la modul de comunicare a lui Dumnezeu în Biblie. Cuvântul perfect al lui Dumnezeu ne-a fost transmis în cuvinte și concepte omenești, prin natura lor imperfecte. Nu există limbă perfectă, nici scriitor biblic perfect, care să satisfacă așteptările filozofice sau știinţifice ale culturii noastre. Limbajul autorilor are încărcătură culturală antică ebraică. De aceea, pentru a înţelege ce a dorit Dumnezeu să ne comunice (în cazul acesta, cu privire la identitatea și natura „sufletului”), este nevoie să luăm în serios realitatea polisemantică și idiomatică a termenilor folosiţi de autorii biblici în ebraică și greacă.

Simplificând, redăm mai jos termenii relevanţi, cu acele sensuri sau definiţii care au legătură cu subiectul propus.

  1. Nǝšāmā

Termenul nǝšāmā înseamnă suflare: nu viaţa în sine, nici energia care o întreţine, nici fantoma care ar locui în trup, ci pur și simplu respiraţia naturală (cf. Dan 10:17; 1Împ 17:17). Astăzi, iudaismul folosește acest termen cu sensul mitologic de „suflet” al mortului, idee preluată și de creștinismul popular; dar în Biblie nǝšāmā este suflarea din nări, ca dovadă a vieţii, iar prin metonimie, denumește uneori orice fiinţă sau persoană în viaţă, adică ceva sau cineva care „mai suflă”. Cât cântărește o gură de aer? Căutăm în continuare.

  1. Rûaḫ

Rûaḫ este de obicei sinonim cu nǝšāmā și adesea tradus cu „suflare”, prin urmare, este de așteptat să aibă aceeași greutate. De cele mai multe ori însă a fost tradus ca „duh”, cuvânt slavon care avea iniţial sensul de „aer”, „miros”, „răsuflare”, „suflet” (temperament, caracter), ca și termenul ebraic. Rûaḫ este în ebraică și aerul, și vântul (Gn 8:1; Ier 14:6), pentru că și ele sunt o „suflare”; de aici și sensul figurat al lui rûaḫ: nimic, zădărnicie, iluzie. Dacă iluzia este religioasă, ea cântărește însă foarte mult pentru cel care își pune speranţa în propria lui gură de aer.

Cât cântărește o gură de aer?

Termenul rûaḫ a fost folosit de vechii evrei și pentru a denumi orice stare lăuntrică (psihică), dispoziţie, pornire, tendinţă, calitate sufletească sau morală (virtute), pentru că acestea sunt realităţi invizibile ca vântul. Adesea rûaḫ indică conștiința, facultăţile psihice (Is 42:5). Rûaḫ denumește și fiinţele inteligente invizibile (Iov 4:15), precum și natura acestor fiinţe (Is 31:3; 1Sam 16:14; 1Îm 22:21-22), motiv pentru care a fost tradus ca duh (spirit). Dar rûaḫ nu denumește neapărat imaterialitatea, ci o realitate invizibilă. Aerul este totuși material. Rûaḫ denumește și acea ipostază sau persoană dumnezeiască invizibilă – transcendentă oricărei materii – pe care o numim Duhul Sfânt.

Celui cu conștiința statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine”, recita profetul Isaia, și unii s-au grăbit să concluzioneze de aici că aceia care nu au pace probabil că ori nu au înțelepciune, ori nu au credinţă.

Termenul rûaḫ nu denumește niciodată „sufletul” ca entitate destrupată, conștientă și nemuritoare. Chiar dacă în traducerile biblice se vorbește uneori despre „duhul unui mort” sau „duhurile morţilor”, textul original nu folosește în acest caz termenul rûaḫ sau vreun echivalent, ci termeni care amintesc de magia canaanită: ᵓôḇ (pretins spirit al unui strămoș) sau yidᶜoní (necromant). Asemenea practici oculte erau interzise, sub pedeapsa capitală.

Expresia din Eclesiastul 12:7, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat”, este o figură de stil, prin care înţeleptul afirmă că viaţa („suflarea”) omului, dată de Dumnezeu, poate fi redată numai de El. Autorul arată că același rûaḫ are și omul, și animalul, ironizând ideea că duhul omului ar avea o soartă diferită de duhul animalului (Eclesiastul 3:19-21). Și chiar dacă am lua metafora în sens propriu, înţeleptul ne asigură că „duhul” care „se întoarce la Dumnezeu” este suflul vieţii, care i s-a dat asemenea și celorlalte vieţuitoare, nu conștiinţa personală (Eclesiastul 9:5-6,10).

Învăţăturile lui Neagoe Basarab, care în general reflectă dogma ortodoxă a nemuririi sufletului, conţin totuși și următoarea reflecţie, ca un ecou al Eclesiastului:

Că lacrămile noastre numai aici într-această lume suntu de folos până suntem vii, iar după moarte noi nu putem nimic să lucrăm lui Dumnezeu. Că cei morţi nu cred, cei morţi nu mărturisescu, cei morţi nu lucrează, celor morţi nu să va dăscoperi nicio taină; cei morţi nu fac sfaturile céle bune și înţelépte, cei morţi nu pot lua plată.

Expresia metaforică wattášoḇ rûḫô ᵓēlâw (1 Samuel 30:12, lit. „s-a întors duhul lui la el”) nu dovedește existenţa unor spirite umane destrupate. Duhul care a revenit este respiraţia, dovada vieţii. Când spun că „mi-a venit inima la loc”, nu vreau să spun că mai înainte inima îmi ieșise din trup. O doctrină serioasă a nemuririi naturale a spiritului conștient ar fi fost afirmată clar în Scriptură, nu dedusă din expresii idiomatice.

  1. Néfeš

Cel mai obișnuit termen al psihologiei ebraice biblice este néfeš, înrudit cu verbul n-p-š (a răsufla). Deși mulţi cred că acest termen ar reflecta teoria nemuririi sufletului, în Biblie el denumește de fapt realităţi și nuanţe psihologice. Corespondentele termenului ebraic néfeš se regăsesc și în alte limbi semitice vechi.

Înainte de toate, néfeš înseamnă „gât” (Numeri 11:6; Isaia 5:14; Habacuc 2:5), motiv pentru care este folosit și cu sensul de „poftă”, „apetit”, „dorinţă”, „foame” sau „sete”.

Termenul néfeš a căpătat și sensul de „suflare”, sinonim cu termenii nəšāmā sau rûaḫ (Iov 41:13/21; Geneza 1:30), vezi ultima suflare (Geneza 35:18), și cu sensul derivat „miros”, „parfum” (Isaia 3:20).

Deoarece suflarea este o dovadă a vieţii, néfeš este folosit adesea cu sensul de viaţă care se află în sânge: „sângele este sufletul”, „sufletul… este în sânge”. (Animalul nu mai suflă când i se varsă sângele.) În expresii idiomatice, sufletul (viaţa, suflarea) „se duce” și „se întoarce”, exact ca în expresiile „i-a sărit inima din loc”, „i-au revenit puterile”. Desigur, „inima” și „puterile” nu sunt fantome care părăsesc trupul și apoi revin. Când spunem despre cineva că „nu are toţi boii acasă”, nu vorbim despre pierderea unor cornute.

Prin metonimie, néfeš („suflare”) a căpătat și sensul de „fiinţă” (animală sau umană) („Grivei este și el un suflet!”). Termenul se folosește în expresia néfeš ḥayyā, care se traduce cu „suflet viu” (fiinţă) sau „suflare vie” (viaţă animală sau umană, cf. Geneza 1:30).

După cum expresia „néfeš/suflet viu” sau simplu néfeš înseamnă fiinţă, tot astfel „néfeš mort” sau simplu néfeš înseamnă fiinţă moartă, trup neînsufleţit, în ebraica biblică. Cine se atingea de un néfeš (animal sau om) devenea necurat.

Prin extensia ideii de fiinţă, néfeš a căpătat și sensul de „persoană”, „ins”, „om”, „cineva”.

De la ideea de persoană, néfeš a căpătat și sensul de „sine”, folosit în loc de pronume (e.g. sufletul meu/sinea mea = eu).

Un alt sens al lui néfeš este acela de „suflet”, ca sensibilitate sau afectivitate, ca în limba română.

Cu faţa spre viitor, cu sufletul spre trecut

Poate în Noul Testament?

Termenii grecești corespunzători din Noul Testament au sensuri asemănătoare. Termenul psychē, înţeles ca „viaţă”, „fiinţă”, „persoană”, „psihic” (tradus „suflet”), corespunde ebraicului néfeš. În același fel, pneuma („aer”, „spirit”, „minte”, „duh”, „Duh”, „dispoziţie sufletească”) corespunde ebraicului rûaḫ.

Teologia creștină istorică a injectat adesea în acești termeni un înţeles ocult, provenit din opiniile filosofice păgâne, în special din neoplatonism, prin intermediul unor învăţători și părinţi ai Bisericii.

De aceea, mulţi văd o teologie a sufletului destrupat în scenele virtuale din viziuni (Apocalipsa 6:9-11), în metafore și parabole (Marcu 9:43; 1 Petru 3:19; 2 Corinteni 5:2-10), în povești cu tâlc (Luca 16:19-31), în expresii idiomatice (2 Petru 1:15; Luca 23:46), în specularea unor experienţe extraordinare (1 Samuel 28:3-25; Luca 9:30-31) sau chiar în traduceri eronate (Luca 23:43).

Fiinţa umană, trup și suflet, este doar un bulgăre de pământ, însufleţit pentru puţin timp. Atât ţărâna, cât și suflarea sunt în Scriptură simboluri ale tranzienţei și nimicniciei (Psalmii 39:5; 62:9; 78:39; 144:4; 1 Corinteni 15:47).

Citiți și:
12 sfaturi ale maeștrilor Zen, despre cum să găsești liniștea sufletească
Știați că starea sufletului ne influențează durata vieții?

 

yogaesoteric
5 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More