„Sunt stresat, deci exist”

În vremea Imperiului Bizantin omul era caracterizat de sintagma „Cred, deci exist”. Apoi, odată cu apariţia umanismului şi raţionalismului, sintagma de mai sus a luat forma: „Cuget, deci exist”. Iar pentru omul modern, pentru omul zilelor noastre, a devenit: „Sunt stresat, deci exist”. Este boala celui care nu crede, boala omului lumesc, boala omului robit de cele lumeşti. „Nu am pantofii x, nu am maşina y, concediul z, nu sunt profesor universitar, pilot de formula 1, nu pot să ajung la Polul Sud, nu e super-curat şi ordine în casa…….”. Un om care are cu adevărat credință în Dumnezeu nu poate spune „sunt stresat” pentru cele lumeşti.

Acest stres mai provine dintr-o sursă, sistemul. Prin toate legile care se dau, sistemul vrea să robească şi trupul, şi sufletul omului. Legile acestea intră în contradicţie cu firescul, cu normalitatea, cu legile naturii, ca să nu mai spunem că intră în contradicţie cu legea dumnezeiască şi de aici, dacă omul nu mai este în legătură cu Dumnezeu, rezultă un mare conflict interior. Adică, stres.

Sistemul ne vrea stresaţi, pentru că asta ne slăbănogeşte atât trupeşte cât şi sufleteşte. Pe fond de stres apar bolile cu toate consecinţele – medici, bani, timp pierdut, medicamente, big-farma, şi deja totul devine un cerc vicios menit a distruge omul. Iar cu un om distrus poţi face ce vrei.

Aşa că, prima luptă pe care este necesar să o dea omul în lupta cu sistemul este să nu se streseze. Problemele pot fi abordate şi de pe o poziţie de ne-stres, plină de înțelepciune, în care ne preocupă ceea ce este contrar armoniei și legilor dumnezeiești (păcatul, inclusiv ciparea, însemnarea cu semnul Fiarei, vaccinarea obligatorie etc.), iar pentru restul, şi pentru bune şi pentru rele, spunem „Mulţumesc Doamne!”, „Facă-se voia Ta!”. Şi aşa vine liniştea.

Este importantă şi o anumită stare de detașare de cele lumești, de contingent, căreia Sfântul Paisie îi spune „nesimţirea cea bună”, întrucât la o privire superficială aceasta poate să pară un fel de nesimţire. Nu iau actele biometrice şi îmi asum consecinţele. Nu e aşa curat şi ordine în casă, care e problema? O să ajungem în peşteri şi să vezi acolo ordine şi curăţenie. Sfinţii Părinţi spun că mai întâi este necesar să facem curăţenie şi ordine în sufletele noastre. Şi tot Sfântul Paisie spunea despre femeile din Farasa Cappadociei, locul său natal: „Iar dacă le-ai fi întrebat pe femeile din Farasă de ce nu este întinsă bine cuvertura, ţi-ar fi răspuns: te deranjează la rugăciune?”.

A fi nestresat înseamnă a fi liber. Iar taina libertăţii este să nu-ţi fie frică de moarte – Părintele Nicolae Steinhardt (eseul Suflet de rob – sau taina libertăţii).

În cartea Gură de Aur, Atletul lui Hristos, autorul, Virgil Gheorghiu, spune:

Planul de activitate al preotului Gură de Aur era să-i aducă la creştinism pe toţi oamenii şi să-i facă creştini desăvârşiţi. Asta e tot. El le spune credincioşilor: Vreau să deveniţi desăvârşiţi. Pe pământ nu există pentru om decât un singur pericol: păcatul.

Căuta, aşadar, să îi scape pe oameni din primejdia păcatului. […] Lupta ca un atlet pentru a-i scăpa pe oameni din păcat şi a-i face virtuoşi. Era singura sa preocupare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei, aduce, de asemenea, unele lămuriri referitoare la modul în care Dumnezeu vrea să ne aducă liniştea, vrea să ne facă să nu mai fim stresaţi, îngrijorați:

……. după ce ne-a ţinut de rău şi ne-a făcut atenţi asupra vieţii noastre, după ce ne-a îndemnat cu toată tăria, vine acum şi ne mângâie, spunând:

«Că ştie Tatăl vostru ceresc că aveţi trebuinţă de toate acestea» (32)

N-a spus: «că ştie Dumnezeu», ci: «Că ştie Tatăl», ca să ne dea şi mai mare nădejde. Dacă este Tată, – şi un astfel de Tată – apoi nu poate să treacă cu vederea pe fiii Lui când sunt în cele mai mari nevoi. Nici părinţii cei de pe pământ nu fac aceasta cu copiii lor.

Pe lângă acest argument, Domnul adaugă un altul.

– Care?

– Acesta: «Că ştie că aveţi trebuinţă de toate acestea». Cu alte cuvinte Domnul spune aşa: «Hrana, băutura şi îmbrăcămintea sunt, oare, bunuri de prisos, ca să le treacă Dumnezeu cu vederea? Dumnezeu nu trece cu vederea nici pe cele de prisos, de pildă iarba, dar mai ales pe cele de trebuinţă»

Deci ceea ce tu socoteşti că-ţi este pricină de grijă, aceea îţi spun că este îndestulător, ca să te îndepărteze de această grijă. Dacă spui: «Tocmai de aceea este necesar să mă îngrijesc de hrană, de băutură şi de îmbrăcăminte, pentru că sunt de neapărată trebuinţă existenţei mele!», apoi eu îţi voi spune contrariul: Tocmai de aceea nu este cazul să te îngrijeşti de ele, pentru că sunt de neapărată trebuinţă. Nici dacă ar fi de prisos n-ar trebui să deznădăjduieşti, ci să ai încredere că Dumnezeu ţi le va da! Dar pentru că îţi sunt de neapărată trebuinţă, nicidecum nu este cazul să te îndoieşti. […….] El este Creatorul firii noastre şi ştie foarte bine trebuinţele noastre.

Nici aceasta apoi n-o poţi spune: «Da, e Tatăl nostru şi sunt de neapărată trebuinţă cele ce-I cer; dar El nu ştie că am trebuinţă de ele». Nu poţi spune asta pentru că fiind Creatorul firii noastre, plăsmuind-o aşa şi cunoscând-o, negreşit ştie şi nevoile ei mai bine decât tine care ai aceste nevoi. Că El a hotărât ca firea noastră să aibă astfel de nevoi. Deci Dumnezeu nu se va împotrivi propriilor Lui hotărâri, pe de o parte, făcându-te să ai astfel de nevoi, iar pe de altă parte, lipsindu-te de cele ce satisfac aceste nevoi.

Să nu ne îngrijim, deci, nici de hrană, nici de băutură, nici de îmbrăcăminte! Nu ne alegem cu nimic altceva decât că ne chinuim în zadar.

«Căutaţi împărăţia cerurilor şi acestea toate se vor adăuga vouă». (33)

După ce a liberat sufletul de grijă, Domnul vorbeşte de Împărăţia Cerurilor. Că Hristos a venit să desfiinţeze cele vechi şi să ne cheme la o patrie mai bună. De aceea face totul, ca să ne scape de cele de prisos şi de dragostea ce ne leagă de pământ. […….] Că n-am fost făcuţi să mâncăm, să bem şi să ne îmbrăcăm, ci să plăcem lui Dumnezeu şi să dobândim bunătăţile ce vor să fie.

N-a spus: «se vor da vouă», ci: «se vor adăuga vouă», ca să afli că darurile date de Dumnezeu pe lumea aceasta sunt o nimica în comparaţie cu măreţia celor viitoare. De aceea ne şi porunceşte să nu le cerem pe acestea când ne rugăm, ci pe celelalte, fiind încredinţaţi că ni se vor adăuga şi acestea la celelalte. Caută, dar, pe cele viitoare şi vei primi şi pe cele de acum! Nu căuta pe cele văzute, şi le vei dobândi negreşit! Este nevrednic de tine să te apropii de Stăpân cu nişte cereri ca acestea!

«Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine» (34)

Ai văzut că şi prin aceste cuvinte Domnul ne-a încredinţat că vom primi negreşit şi bunătăţile din lumea aceasta? Cel ce dă cele mai mari, cu atât mai mult va da cele mai mici. «Nu pentru aceasta v-am spus să nu vă îngrijiţi şi să nu cereţi hrană, băutură şi îmbrăcăminte, ne spune Hristos, ca să n-aveţi ce mânca, ce bea şi să umblaţi goi, ci ca să aveţi din belşug şi acestea!».

«Îţi poruncesc să nu ceri hrană, băutură şi îmbrăcăminte, pentru ca nu cumva îngrijindu-te de ele şi risipindu-te în atâtea şi atâtea griji să ajungi nevrednic şi de aceste daruri pământeşti şi de darurile cele duhovniceşti, să te chinui în zadar şi să pierzi tocmai ceea ce ceri!».”

Singurul motiv de îngrijorare pe care este bine să îl aibă omul este acela de a nu se mântui, de a nu ajunge în Rai.

Iar cine vrea cu adevărat să devină nestresat ca un bebeluş în braţele mamei sale, să citească din Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, volumul 2, partea a 4-a – Dependenţa de Cer.

Chilia Cuviosului Paisie Aghioritul

Citiți și:
Dumnezeu a sădit de la început sămânța fericirii în inima fiecărei fiinţe umane ca să o atragă astfel la El, căci este singurul care poate împlini această aspirație (I)
„Guvernul lui Dumnezeu”

 

yogaesoteric
9 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More