Suntem sub vremi și nu este cazul să fim stăpâniți de duhul lor

Sub ochii noștri vedem cum valorile morale, toată tradiția creștină, care au dăruit splendoare și prestigiu, sunt călcate în picioare și subordonate demonicei ideologii „globaliste”. Această ideologie s-a insinuat inițial prin cuvinte meșteșugite și înșelătoare, apoi prin minciună grosolană și în momentul de față prin forță, financiară sau militară. Gândirea multor, foarte multor oameni a fost pervertită și pângărită până a îi condiționa pe acești nefericiți în roboți care visează la lagăre cu confort sporit. Mai rău, foarte mulți au fost descurajați la limita de a nu mai crede că o alternativă există. Dar această alternativă există.

Acest drum mântuitor există. El există în adâncuri, în sufletele celor care cred și știu că Dumnezeu nu va lăsa lumea Lui să piară. Dumnezeu mereu va lumina conștiința celor care îl caută și le va arăta „calea, adevărul și viața”, le va arăta drumul care duce acasă. În momentul de față, miraculos nu este faptul că mulți au uitat drumul, miraculos este că mult mai mulți îl știu și statornic îl urmează.

Marea greșeală pe care o fac cei dezamăgiți și descurajați este de a se încrede în „bunătatea” uzurpatorilor. Așa au crezut banato-ardelenii în „drăguțul ghe împărat” și așa au fost dezamăgiți și înșelați cu furie.

Cu acești uzurpatori nu este cazul să fie dialogat și conlucrat. Cu diavolul nu se stă de vorbă. Ceea ce este necesar să facă aceia care sunt de bună credință, este să spună mereu, tare și răspicat ceea ce după cunoștință și conștiința lor este adevărul. Niciun fel de importanță nu are dacă, în momentul de față, cei buni sunt puțini. În urmă cu două mii de ani, doisprezece pescari semianalfabeți au făcut să cadă Imperiul Roman. Iar aceste neamuri proaste care se găsesc în fruntea bucatelor azi nu sunt Imperiul Roman, sunt domnia neamului prost. Lupta pentru bine este necesar să fie dusă în maniera tradițională românească, prin „retragerea la munte”, în mijlocul României tainice, viețuind în sate și comunități organice. Comunități care știu și practică activ diferența dintre bine și rău.

Credința în bine și practicarea lui, personal și colectiv, are o gigantică putere de contagiune. Oamenii, și încă mai vârtos românii, nu sunt proști și nu pot fi prostiți. Există fără îndoială rătăciți și, din păcate, sunt destul de mulți, dar nu ar fi cazul să fie nici băgați în seamă și, mai ales, nu se cuvine argumentat cu ei. Poate cel mai cu neputință aspect în lume este să îl faci pe un prost să își modifice „părerea”, adică vidul pe care îl are în cap. Dar cei care vor binele au în ajutor câteva arme care s-au dovedit mai tari decât orice organizare omenească.

Lor le vine în ajutor Biserica Ortodoxă, Trupul mistic al lui Hristos, cel care transformă comunitatea adunată în credință în forță invincibilă. Biserica Ortodoxă, care întotdeauna în momentele istorice critice a știut să dea românilor cel mai bun sfat și cea mai bună soluție. Aici suntem față în față cu uluitoarea putere a rugăciunii, a „dialogului” cu Dumnezeu, cel în Treime mărit, care nu dă greș niciodată. Legat de cele spuse, stă bunul-simț românesc, echilibrul și dreapta măsură românească, mereu cu grijă, răbdare și hotărâre. Aici vedem conlucrarea dintre Creator și oameni, „pe care atâta i-a iubit, încât pe Fiul Său, unul născut, l-a dat, ca tot cel ce crede întrânsul să nu moară ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3;16)

Dar să nu ne amăgim. Dumnezeu respectă creația lui și așteaptă din partea ei cooperare, efort.

Sfatul Teofan Zăvorâtul spunea: „ajutorul lui Dumnezeu este pururea gata și întotdeauna aproape, dar el se dă doar acelora care caută și trudesc și încă mai vârtos acelora care, după ce au folosit toate puterile lor, cu toată inima se roagă «Doamne, ajută-ne»”. În aceste vorbe fără egal, Sfântul ne arată că ajutorul lui Dumnezeu nu este nici întâmplare, și nici magie. Dumnezeu, cel care pe toate cele de trebuință ni le-a dăruit pentru a viețui, ne respectă prea mult pentru a ne conduce fără voia noastră. Dumnezeu nu îngăduie ca „talanții” ce ne-au fost dăruiți să fie irosiți. Este aici dovada dragostei ce ne poartă și a respectului nobil pe care îl are pentru lucrul Mâinilor Lui. Că așa este o vedem și în faptul că la Sfânta Jertfă nu se aduc boabe de grâu sau struguri, se aduc daruri, dobândite prin muncă omenească, pâine și vin. Că așa este vedem iarăși în taina înmulțirii pâinilor. Abia după ce un băiat dăruiește puținul ce îl purta în traistă, cinci pâini de orz și doi peștișori, abia atunci Iisus așază mulțimile și le satură foamea cu îmbelșugare. Mila omenească este îndată răsplătită cu mila fără egal a Creatorului. Așa se alcătuiește „Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.

Iar nouă ce ne rămâne de făcut? Să privim răul în față, să îi spunem pe nume fără sfială, să rămânem neclintiți în Ortodoxie și în clipa în care avem de dat modesta noastră mărturisire pentru Hristos, să spunem „Crezut-am și pentru aceea am și grăit”. (Sfântul Pavel, Corinteni 2;4;13)

Autor: Alexandru Nemoianu, istoric

Citiți și:
Îngeri și demoni în varianta propagandei globaliste
Trump promite că va apăra creștinismul împotriva „elitei globaliste sataniste”

yogaesoteric
23 mai 2025