Susținere fără precedent a independenței Scoției față de Marea Britanie – sondaj

58% dintre scoțieni s-au pronunțat în favoarea independenței țării lor de Regatul Unit, potrivit unui sondaj publicat de institutul Ipsos Mori, o susținere fără precedent. Sondajul indică și o creștere a preferinței populației pentru Partidul Naționalist Scoțian (SNP), condus de premierul Nicola Sturgeon.

Potrivit sondajului, SNP și premierul beneficiază de susținerea a 72% dintre cei chestionați, care s-au declarat mulțumiți de modul în care guvernul a gestionat pandemia de coronavirus. Este o veste bună pentru Nicola Sturgeon, susținătoare a independenței, în contextul în care, în mai 2021, vor avea loc alegeri locale. Sondajul a fost realizat în perioada 2-9 octombrie 2020, pe un eșantion de 1.045 de persoane.

Dacă SNP obține majoritatea la alegerile locale, sondajul nostru sugerează că va fi o presiune publică importantă pentru ca guvernul central britanic să transfere Parlamentului scoțian puterile necesare pentru organizarea unui al doilea referendum privind independența”, a apreciat directoarea Ipsos Mori Scoția, Emily Gray, citată de Hotnews.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon a afirmat că va susține un al doilea referendum pentru independență al Scoției dacă partidul său va câștiga alegerile parlamentare din vară, relatează Euractiv.

Va exista un al doilea referendum de independență dacă scoțienii votează pentru un al doilea referendum pentru independență”, a declarat aceasta luna trecută în fața parlamentului de la Edinburgh.

SNP a prezentat planuri de a organiza un referendum până la sfârșitul lui 2023 însă este așteptat ca acesta să întâmpine o rezistență puternică din partea guvernului de la Londra, care trebuie să îl aprobe.

Premierul Boris Johnson a exclus în mod repetat că va face aceasta și a afirmat că un vot precum cel din 2014 trebuie să aibă loc odată într-o generație. Johnson a declarat recent în fața unei comisii parlamentare a legislativului de la Londra că va respecta acel vot și că orice nou referendum ar fi „toxic și diviziv”.

La referendumul precedent, din 2014, 55% dintre scoțieni s-au pronunțat în favoarea rămânerii în Regatul Unit. Sturgeon consideră însă că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce, în 2016, Scoţia a votat masiv împotriva ieşirii din Uniunea Europeană. Criticile la adresa guvernului de la Londra s-au intensificat și în contextul pandemiei.

Citiţi şi:
Scoţia în stil sovietic: «Se vrea condamnarea celor ce vorbesc ce nu e voie la masă, acasă»
Naționalismul și Imperiul Liberal (I)

 

yogaesoteric
23 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More