SVADHYAYA, drumul spre spaţiul sacru

de Gloriant Dunăre

Că învăţăm întreaga viaţă, este clar pentru oricine. O facem de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni sau prin tot felul de suferinţe. La capătul vieţii devenim, paradoxal, cel mai apţi să o trăim aşa cum trebuie. Cei care devenim. A deveni este întrucâtva echivalent cu a învăţa pe de rost viaţa, cu tainele ei zilnice. Dacă nu am spune mereu că e prea târziu, am putea să aflăm într-o bună zi tot adevărul.

Pâinea noastră cea de toate zilele, aceea nedespărţită

În tradiţia spirituală, SVADHYAYA reprezintă studiul scripturilor sacre, cercetarea textelor înţelepciunii. SVADHYAYA, a noua regulă din codul etic şi moral al yoghinului, aduce în fiinţa acestuia lumina inefabilă a cunoaşterii. SVADHYAYA mai poate fi înţeleasă şi ca actul de a studia o disciplină spirituală, împreună cu implicaţiile şi consecinţele acestuia. SVADHYAYA înseamnă în ultimă instanţă studiul, cercetarea asupra „lucrării lui Dumnezeu”,asupra tainelor Creaţiei pentru a descoreri Sursa primordială. Fără această orientare înspre causa causorum, cercetarea rămâne un simplu şi destul de puţin util act constatativ. Ea îşi pierde caracterul ocult şi rămâne în profan, folosind doar pentru o informare care nu hrăneşte spiritul. Pentru că SVADHYAYA practicată cum trebuie ne aduce într-un fel pâinea cea de toate zilele, „nedespărţită” de spirit.

Azi spre mâine

Pentru omul profan, SVADHYAYA însă şi-a pierdut semnificaţia de reper spre divin, spre propriul suflet. Actul învăţării a ajuns să fie mecanicizat aşa încât să putem funcţiona în voie, ca roboţi. Corespondenţii de azi ai învăţătorilor divini din vechime sunt, cu excepţiile de rigoare, departe de propriile spirite. Ei au tot mai mult aparenţa unor roboţi cu un grad mai mare de specializare. Elevii lor, deşi investesc timp şi energie în actul învăţării, nu află aproape niciodată esenţa. Oricât ar şti, ceva le scapă mereu. Cine îşi dă seama ce le scapă acestor oameni, silitori să înveţe limba lumii, primeşte un premiu. Premiul de un zâmbet. Pe zi.

Echilibrul

SVADHYAYA poate fi înţeleasă şi într-un alt fel: orice act conştient care duce la asimilarea unor informaţii noi, de natură să ajute fiinţa la aprofundarea viziunii despre lume şi viaţă, despre sine însuşi. Fiecare tradiţie spirituală îşi transmite prin intermediul consemnărilor, scrierilor, esenţa spirituală. Apar în texte revelaţiile întemeietorului căii, prescripţiile pentru neofiţi, recomandări pentru diferite etape ale evoluţiei acestora. Ca la carte. De ce e aşa de important să avem această cunoaştere teoretică bine structurată în noi, când la urma urmei viaţa este trăire, spirit şi nu slovă moartă? Desigur, ştie din nou toată lumea: pentru  repere. Şi ca să nu inventăm roata, fiecare în parte.

De ce toate acestea? Poate pentru că era necesar de-a lungul mileniilor să fim mai atenţi pe unde şi de ce mergem. Poate altul este răspunsul. Poate trebuie să reînvăţăm să învăţăm azi împreună viaţa, pentru că Învăţătorul ne spune de ceva timp că ne-a venit rândul să scriem şi noi acum în Carte. Cum ce Carte? Aceea în care scrie totul. Nu, am greşit. Scrie Totul.

Există două feluri de cunoaştere pe care oamenii le au la dispoziţie: cunoaşterea teoretică şi cea practică, experienţa. Ele trebuie să se afle în echilibru. Asimilând doar teoria, fără a experimenta, se ajunge la forma fără conţinut. Apare înţelegerea mentală cu privire, să zicem, la iubire, dar respectivul poate în continuare habar să nu aibă ce este de fapt iubirea. Ca element practic, fiinţele preponderent mentale sunt sfătuite insistent în majoritatea tradiţiilor înţelepciunii să însoţească această cunoaştere mentală de trăirea directă, să experimenteze direct informaţiile spirituale mult mai mult. Pe de altă parte, experienţa fără înţelegerea mentală, teoretică, a ceea ce se petrece conduce la neputinţa de a realiza paşii ulteriori. Apare o experimentare haotică şi cristalizarea lor se face foarte greu. Din această cauză şi maturizarea lăuntrică survine mult mai greu la o asemenea persoană. Ca practică, fiinţele preponderent emoţionale trebuie mereu să se întrebe despre cauzele şi consecinţele stărilor şi experienţelor proprii. Aceasta va dezvolta şi rafina mentalul.

Învăţăturile neştiute de la ceilalţi

Ne învârtim în jurul perspectivei proprii mai abitir decât orice câine comunitar în jurul cozii lui. Facem cu orice ocazie paradă cu viziunea noastră, dacă suntem ceva mai şcoliţi. Şi asta pentru a ne delimita, mereu şi paranoid, de restul Universului. Am devenit singuri şi pare normal acum. Ne-am învăţat aşa, unii singuri cu alţii, alţii singuri cu ei înşişi. Ne-am învăţat singuri de toate. Bune și rele. Am uitat însă un singur lucru. Învăţătorul. Pentru că învăţarea nu se poate produce în absenţa Învăţătorului. La cei mai mulţi, viaţa, suferinţele de tot felul, sunt de dimineaţa până seara unicul profesor fidel. Sunt și oameni care învaţă de la ceilalţi, din experienţele acestora. Ajung să asimileze concluziile lor fără să le fie necesară trecerea prin aceleaşi experienţe. Pentru epoca în care trăim, a învăţa din experienţele de viaţă ale altora este o cale foarte potrivită de dezvoltare personală, de evoluţie. Asimilarea experienţei de viaţă a celor din jur prezintă două avantaje imense: primul, ajungi să trăieşti concluziile lor de viaţă fără să treacă poate zeci de ani, cât au avut nevoie ei să înţeleagă acele situaţii. Al doilea imens avantaj este că asimilăm experienţa lor fără să trecem prin suferinţele prin care au trecut ei. Însă putem înţelege ce au înţeles ceilalţi cu o singură condiţie: să ne deschidem sufleteşte suficient de mult spre ei. Empatizarea cu ei ne ajută să îi „duplicăm” selectiv în noi.

Noi, cerşetorii, spre Mecca noastră

La un moment dat am întâlnit un cerşetor. Avea hainele curate, dar rupte, ca toţi cerşetorii respectabili şi de profesie. Părea un om care totuşi primise o educaţie în viaţa lui. Striga clar, ca după ore de exerciţii de dicţie. Privire oarecum fixă, păr vâlvoi, sacoşă atârnată la gât, braţe larg deschise, voce nefiresc de puternică. Striga în Piaţa Unirii cât îl ţinea gura: „Unde eşti, Doamne, unde eşti?”. Mergea de la un om la altul şi striga la ei. Putea fi foarte bine dintr-un film, dar lipsea echipa de filmare. „Altul care salvează umanitatea…”, comentează o doamnă la semafor. De pe partea cealaltă, cerşetorul face gesturi largi, disperate, neînţelese. Traversează de unul singur spre noi strigând: „Priviţi-vă unii pe alţii, uitaţi-vă la Dumnezeu, Îl vedeţi?” Poliţistul din intersecţie îl reperează şi îl atenţionează. Prea târziu, o maşină îl loveşte. Pietonii încremenesc o clipă pe trotuare, apoi se îmbulzesc. Cerşetorul s-a ridicat şchiopătând şi bălăngănind o mână, era lovit destul de rău dar continua să strige, ceva mai stins. A fugit de poliţistul care se apropia şi a continuat să facă, cu o mână, gesturile lui largi. A strigat încontinuu, discursul lui dispărând după un colţ. Peste zece secunde, ca la comandă, mulţimea a reintrat în ritmul mecanic, au reînceput să treacă la fel, robotic, unii pe lângă alţii. Aveau treabă, nu? O clipă mai mult, i-am privit. Câtor dintre ei le păsa că adevărurile au ajuns să fie strigate prin gura unui cerşetor, a unui nebun, că nu mai învăţăm demult decât să fugim de noi, că Dumnezeu este şi în fiecare fiinţă pe care o întâlnim? Câtor oameni le mai pasă că de fapt, noi, cei mulţi care-l uităm pe Dumnezeu în fiecare zi, suntem adevăraţii cerşetori de la marginea oraşului sfânt? Mai vrea oare să înveţe cineva drumul? Mai există oare Împărăția cerurilor pentru destui dintre noi?
 
Există oameni care-şi ascultă vocea sufletului şi astfel învaţă să fie fericiţi. Sufletele lor stau mărturie că ei sunt vii. Mai sunt oameni care învaţă de la Dumnezeu, de la dorul lor nestăvilit de Totalitate, de la dorul lor tăcut de Eternitate, de „Repaos” cum ar murmura Eminescu, dacă ar fi aici…

Suntem alegeri înăuntrul clipei prezente

Maria V. are 32 de ani şi este asistentă socială, practică yoga de şapte ani şi mi-a relatat cumva sfiindu-se, secretul ei. Urâse de când era mică cititul cărţilor pentru că pe atunci îi lua din timpul de joacă, apoi când a mai crescut, din timpul cochetăriilor de tot soiul, iar mai târziu din timpul cu iubitul. Într-o zi a deschis, ca şi altădată, în treacăt, Biblia. Pasajul pe care îl citea i se părea obscur şi greoi. Între două căscaturi i-a venit brusc o întrebare în minte, care a trezit-o. Pentru mult timp, cum spunea ea. „Oare cum a fost cel care a consemnat aceste cuvinte ale lui Iisus de le-a scris aşa? Cum a trăit, cum a simţit el toate acestea? Dar cum a fost Iisus, cum era El când spunea acele lucruri?”. A simţit ca o ameţeală uşoară şi s-a aşezat pe un scaun. Ce s-a petrecut atunci urma să îi schimbe locul unde găsea în fiecare zi Nordul ei. „Am simţit o luminozitate foarte mare la nivelul capului. Sfera luminoasă m-a cuprins repede peste tot şi, deşi părea ca o vâltoare intensă, simultan parcă se oprise totul, absolut tot. Acum înţelegeam instantaneu, vedeam clar, cumva simultan de jur împrejur, simţeam că sunt unită, cu ochii deschişi, cu tot Universul. Nu mai aveam greutate şi îmi era  frică să clipesc, să nu dispară acea senzaţie de uluitoare claritate. Atunci am început să mă gândesc, din acea stare, la multe lucruri, la mine, la cei din jur, la ce este una sau alta. Răspunsurile veneau extrem de clare şi sensul a orice îmi era dezvăluit aşa cum îţi aduci aminte de ceva ştiut. Am avut atunci, de fapt, o exemplificare a ceea ce este în realitate SVADHYAYA. Am înţeles că studiul unui text spiritual devine SVADHYAYA când cauţi să priveşti dincolo de cuvinte şi intuieşti spiritul din ele cu spiritul treaz din tine. Iar primul pas în receptarea unui text spiritual este deschiderea sufletească, necondiţionată, către ceea ce înseamnă acea scriere, dincolo de cuvinte.”

De fapt, nu o banală lectură a scripturilor sacre ne face spirituali. Memorarea, sau doar citirea ori recitarea lor nasc de mii de ani doar erudiţi. Abia când înţelegem sensul lor adânc avem de fapt acces la ele. Abia atunci se nasc oameni, apoi suflete, apoi zei.

Scara obligatorie a înţelegerii

Există mai multe niveluri de înţelegere a unui text sacru. Mai întâi, sensul primar, literal al cuvintelor. Dacă cineva ia acea scriere doar după literă, nu numai că rămâne departe de acea învăţătură, dar îi poate perpetua înţelegerea greşită. Vezi capitolul Inchiziţie, cruciade, secte sataniste din istoria umanităţii. Avem şi azi. Fanatici şi fanatice rătăcind departe, în jurul tomberoanelor pline ochi cu crezuri planetare demonizate de ignoranţă.

Următorul nivel de percepţie este caracterizat de o tentativă de corelare logică a evenimentelor. Întâlnim pe băncile Universului altă categorie de oameni, ceva mai lucizi şi mai puţini. Aici strădania este de a lega înţelesurile între ele, dar adesea evenimentele, realităţile spirituale descrise par a se sustrage de la schemele carteziene după care noi ne stabilim, în general, raporturi cu ceilalţi, cu Universul. La acest nivel de percepţie găsim, de asemenea, competitivii, fiinţele cu personalităţi puternice care se străduiesc de mii de ani să strecoare cămila prin urechile acului. Nu trebuie să îi deranjăm, putem primi replici dure, iar o transformare a perspectivei apare târziu, greu, sau niciodată.

Următorul nivel de înţelegere este acela al sufletului. Limbajul sufletului este alcătuit din simboluri, el se exprimă şi înţelege prin ele. Cumva codifici şi decodifici inefabilul prin ceva cunoscut, traductibil, un simbol, un semn. Ceva de genul „atenţie, începe tăcerea”.

Contemplaţia este indicată ca fiiind metoda cea mai simplă de a accesa acest nivel. Odată ajunși aici, vălul iluzoriu ţesut asupra ochilor noştri începe să se subţieze, ni se trezeşte discernământul. Realizăm că avem un rost, îl putem intui, raportul cu lumea se modifică. Începem să trăim. Deopotrivă în spirit şi în trup.

Al patrulea nivel al înţelegerii este acela al revelaţiei. Aici sunt doar câţiva, vorbesc între ei aceeaşi limbă. Şi asta deoarece sunt elevi permanenţi la cursurile unde predă direct Dumnezeu. Pentru un om ajuns aici, o scriptură sacră e un prilej de a avea un dialog cu Învăţătorul Suprem. Aici ajung cei care înţeleg valenţele magice ale renunţării. Cei care îşi fac case în cer prin înţelegerile lor adânci. Cei care vor să îşi dea examenele de viaţă şi să le treacă cu bine. Cei care aspiră mereu să fie discipoli desăvârşiţi ai Învăţătorului Suprem. Am putea să venim cu toţii să învăţăm, mai sunt locuri destule în sală…

 

Citiți și:

Cunoaşte-te pe tine însuţi – Reguli de aur pentru desăvârşirea spirituală

Unele ÎNŢELEGERI DIVINE ne pot transforma existenţa

 
 

yogaesoteric
24 februarie 2014

 

Also available in: English