Swami Vivekananda

A trăit pentru a cunoaşte şi a oferi celorlalţi învăţătura lui. Discipoli sau necunoscuţi, prieteni sau oameni abia întâlniţi, pentru el toţi erau „aproapele”  şi lor şi-a dăruit întreaga viaţă, din momentul conştientizării misiunii sale şi până în clipa în care a părăsit această lume.

Swami Vivekananda s-a născut ca unicul fiu al lui Sri Viswanath Datta, un avocat bogat şi extrem de popular în Calcutta, şi al soţiei sale, Bhuvaneswari. După naşterea celor patru fiice, mama, devotată lui Shiva, s-a rugat pentru un fiu şi, când a fost binecuvântată să aibă un copil, a crezut cu tot sufletul că el era răspunsul direct al rugăciunilor ei. Pe lângă aceasta, a avut un vis frumos înainte de a naşte, în care l-a văzut pe Shiva ridicându-se din poziţia sa meditativă şi luând forma unui băieţel, ce urma să fie chiar fiul ei. De aceea Naren, aşa cum era numit Vivekananda în copilărie, era pentru ea însuşi Shiva.

De la un joc al copilăriei la extaz

Swami Vivekananda s-a născut la 12 ianuarie 1863, în ziua de Makarasankaranthi, zi pe care întreaga Indie o sărbătoreşte în diferite moduri. În Bengal, oamenii merg la Gange pentru a îl adora. În sud există celebrul festival Pongal. Copilul a fost numit de către părinţii lui mai întâi Vireshwar şi mai târziu Narendranath, iar pentru prieteni el a fost întotdeauna Naren. Ca toţi marii oameni meniţi să rămână în paginile istoriei, prima parte a vieţii lui Naren a fost marcată de evenimente deosebite, care prevesteau viitorul său spiritual. Era un copil inteligent, curajos, plin de iubire şi compasiune faţă de ceilalţi. Totuşi, era un copil foarte greu de supravegheat din cauza naturii sale neastâmpărate şi jucăuşe.

Încă de la şcoala primară Naren a dovedit o inteligenţă remarcabilă şi o memorie ieşită din comun.
La şapte ani cunoştea pe de rost aproape întreaga gramatică sanscrită, Mugdhabodha, precum şi lungi pasaje din Ramayana şi Mahabharata. Pe cât era de conştiincios în privinţa studiului, pe atât de mult îi plăcea libertatea, fiind primul care, după prânz, fugea la locul de joacă. Luând meditaţia drept o joacă la început, o practica zilnic, de multe ori născându-se în el trăiri spirituale profunde, care îl făceau să piardă orice contact cu lumea exterioară.
Mai târziu a organizat un mic teatru de amatori, prezentându-şi piesele în chiar una dintre camerele casei părinţilor săi. În acelaşi timp, practica plin de dăruire diverse sporturi, câştigând locul întâi într-un concurs atletic general. Când a simţit că sportul nu îl mai fascinează destul de mult, şi-a manifestat interesul faţă de pictură.

Dorul de Adevăr a învins scepticismul

La colegiu s-a familiarizat mai întâi cu logica occidentală, iar în ultimii ani şi-a desăvârşit cunoştinţele în filosofia occidentală, precum şi în istoria antică şi modernă a diferitelor naţiuni din Europa. De asemenea, a citit cele 24 de volume ale Enciclopediei Britanice, fiind capabil chiar să reproducă pasaje întregi din oricare volum. Cu o memorie de invidiat, Naren putea citi carte după carte doar aruncând o singură privire fiecărei pagini.
Cu toate acestea, el nu era deloc o fiinţă retrasă. Era de fiecare dată sufletul oricărei petreceri la care lua parte.
Fiind din ce în ce mai mult în contact cu filosofia şi ştiinţa occidentală, Narendranath a început să se îndoiască de autenticitatea trăirilor sale spirituale din copilărie. Studiul lucrărilor lui John Stuart Mill şi Herbert Spencer l-au condus în final către un regretabil scepticism filosofic. În sufletul său era însă viu dorul de Dumnezeu, dorind foarte mult să ajungă la cunoaşterea Realităţii Ultime.

„Te-am iubit cu iubire veşnică. De aceea te-am atras, cu bunătatea Mea”

În 1881 Narendra îl întâlneşte pentru prima oară pe cel care avea să îi fie Ghid Spiritual. Sri Ramakrishna a vizitat casa unui aspirant spiritual din Calcutta, care, deloc întâmplător, locuia chiar lângă Narendra. Acolo urma să fie cântate imnuri devoţionale, dar, spre surpriza tuturor, cel care ar fi urmat să le interpreteze nu a apărut. Atunci gazdele, cunoscând talentul muzical al lui Narendra, atât vocal cât şi instrumental, l-au invitat pentru a susţine programul. Tot în acelaşi an, decanul facultăţii sale  le-a vorbit despre Sri Ramakrishna. Acesta şi-a sfătuit studenţii să-l viziteze pe faimosul sfânt la Dakshineswar, pentru a le fi explicată starea de transă mistică. Ajuns acolo, Narendra a fost întâmpinat de iubirea Ghidului Spiritual, care-l privea ca pe un prieten vechi, aşteptat de mult. Atunci tânărul a aflat că lui îi fusese dat în această viaţă să îndeplinească o mare misiune spirituală. Naren era deja un spirit eliberat, care se încarnase din nou, pentru binele umanităţii. De aceea, Ghidul său spiritual i-a oferit o libertate deplină în abordarea practicii spirituale. Deşi sceptic şi rezervat la început, Narendra se simţea din ce în ce mai atras de Ramakrishna şi recunoştea că în prezenţa lui era foarte fericit. Căldura şi înţelepciunea Ghidului Spiritual l-au cucerit şi astfel a început să facă vizite din ce în ce mai dese la Dakshineswar. El s-a bucurat astfel de graţia şi iniţierile spirituale ale unuia dintre cei mai mari yoghini ai lumii – Ramakrishna. Aspiraţia profundă a lui Naren, precum şi rezultatele sale ulterioare, i-au conferit graţia de a fi admis în ordinul swami, cu numele iniţiatic Vivekananda. În 1885, Ghidul său spiritual, suferind de cancer, a plecat în Lumea de Dincolo. Cu câteva zile înainte de a părăsi lumea fizică, Ramakrishna l-a chemat la el pe noul Swami pentru a-i vorbi despre misiunea sa spirituală, aceea de a oferi învăţătura sa întregii lumi.

În iarna lui 1881, Swami Vivekananda a început un lung pelerinaj prin India, în calitate de călugăr solitar. S-a familiarizat cu sărăcia, drept pentru care s-a hotărât să plece în America pentru a cere acestei lumi ajutorul în vederea ameliorării condiţiilor de trai din ţara sa natală, şi pentru a oferi în schimb acestora preţioasele învăţături vedantice. Astfel, la 31 mai 1893, el s-a îmbarcat pe un vapor şi a plecat în lunga sa călătorie în Occident.

 yogaesoteric