Swastica este un simbol furat
La origini, swastica a fost un simbol universal şi profund spiritual, ce reprezenta norocul și belșugul. Vechi de peste 12.000 de ani, el a fost descoperit în aproape toate civiliaţiile de pe glob: pe continentul american, în Peru, în Orient (zona pe care acum se află Israelul), în Scandinavia, în Tibet, în India, în Grecia şi chiar pe continentul african, în Ghana.
Swastica a căpătat o altă conotaţie pentru civilizaţia modernă în anul 1917, odată cu venirea la putere în Rusia a regimului bolşevic. Incredibil pentru nişte oameni care ideologic afirmau că sunt atei: până în 1920, uniformele Armatei Roşii, cu toate crimele şi genocidurile ei, purtau însemnul swasticii.
Mai târziu, regimul bolşevic şi-a schimbat numele în Partidul Comunist şi a format Uniunea Sovietică. În anul 1921, simbolul a fost preluat de Partidul Nazist, sau Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, aşa cum era numit în primii ani de la înfiinţare, într-o încercare superficială de a corela ideea de putere şi puritate a simbolului cu „rasa ariană”.
Citiţi şi:
Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul
yogaesoteric
9 august 2015