Tactica de intimidare

Stânga regresistă mondială nu ezită să utilizeze etichetările cele mai josnice pentru a-și pune la zid adversarii politici. Donald Trump a fost și continuă să fie comparat cu Hitler, cu toate că nu a început niciun război și nu a persecutat nicio minoritate (plus că a promovat o politică pro-Israel și pro-pace în Orient).

Dar chiar înainte de bătăiosul Trump, același tratament a fost aplicat blajinului prim ministru canadian Stephen Harper (cel care a retras Canada din protocolul de la Kyoto), făcut și el în fel și chip. Iar în România anilor ’90, politrucii lui Ion Iliescu nu ezitau să îi numească legionari pe Ion Rațiu, Corneliu Coposu sau Radu Câmpeanu.

În zilele noastre, etichetarea se folosește prin extensie, cu foarte multă eficacitate. Practic orice tip de asociere, cât de îndepărtată ar fi, cu idei sau oameni considerați „suprematişti albi”, sau „rasiști”, este echivalentul contaminării cu respectiva boală.

Parlamentarul canadian conservator Derek Sloan a fost exclus recent din partidul său, pentru simplul motiv că a primit o donație de 113 dolari de la un simpatizant considerat „suprematist”. Fusese doar unul dintre cei 13.000 de donatori, o persoană pe care Derek nu o cunoștea personal. Nu a contat. Șefii săi l-au pus la zid, pentru ca nu cumva partidul însăși să fie considerat fascist sau rasist. Nicio precauție nu este suficientă…

Scopul principal al atacurilor prin etichetare nu este însă atât distrugerea directă a adversarului, cât inducerea unei stări de rușine între posibili suporteri ai acestuia, ca și în marele public în general.

„A, ești suporter al lui Trump? Sau al lui Harper? Sau al lui Rațiu? Păi înseamnă că și tu eşti hitlerist sau legionar!”

Or, cine dorește să fie asociat cu asemenea curente abominabile? Așa că, imediat, potențialul suporter al incriminatului se trage deoparte, scuipă în sân și se leapădă imediat: „Eu? Legionar? Nicidecum. Eu? Cu Trump? Sau cu Rațiu și Coposu? Ferească Dumnezeu!”

Iar efectul cel mai pervers este că și oameni care nu sunt de stânga, altfel democrați autentici, ajung să își însușească același comportament, fug ca necuratul de tămâie de orice posibilă asociere cu „fasciștii” sau „legionarii”, ajungând și ei să dea cu pietre, cot la cot cu regresiștii, în orice „suspect”, și să se „delimiteze” de un extremism de cele mai multe ori imaginar.

„Condamnăm cu fermitate…”

Și în tot acest timp, regresiștii își freacă mâinile de bucurie. Fereastra Overton a mai avansat cu un pas… De frica de a fi asociați cu extrema dreaptă, oamenii se cuibăresc la sânul celeilalte, ajungând cu timpul susținători involuntari ai „cauzei”…