Talibanizarea gândirii

„Domnule doctor, uneori mă simt ca acel băiețaș din poveste care și-a pus degetul ca să oprească o gaură imensă care se căsca într-un baraj de apă”, mi-a spus un pacient de-al meu.

E un rezumat destul de bun al felului în care mă simt în cea mai mare parte a timpului. Cert este că mulți oameni au o plăcere să se lamenteze, sau să fie vocea care strigă în pustie, mai ales dacă obțin și un câștig material din asta. Ajungi să depinzi, dacă nu chiar să iubești, ceea ce critici.

Din fericire pentru cineva ca mine, care are o vârstă, ei – adică lumpenintelighenția – ne ridică mingea la fileu. Nu este nevoie să gândești foarte mult înainte de a-i ataca. Cicero a spus-o cu mult timp în urmă – că nu există vreun lucru absurd care să nu fi fost spus de vreun filosof, ceea ce dovedește fără îndoială că absurditatea e o condiție umană veșnică, dar problema nu este dacă a existat întotdeauna absurditate, ci în ce proporție și cât de puternică a fost influența ei.

În Franța, un filosof contemporan, Alain Finkielkraut, tocmai a publicat o carte în care deplânge nu sfârșitul literaturii ca atare, cât sfârșitul sensibilității literare. El nu neagă că încă se mai scriu cărți bune, ba chiar se vând, dar literatura a încetat să mai formeze și să informeze gândurile tinerilor. Mințile lor s-au talibanizat, dacă pot spune așa, până într-acolo încât doar câteva principii (intersecționale) le domină gândirea. Dacă nu ar fi femeie și, de asemenea, dacă nu ar fi suedeză, micuța Greta Thunberg ar fi o excelentă talibană: toată energia electrică necesară pentru a asculta muzică ar putea fi economisită pentru a proteja biosfera și speciile pe cale de dispariție!

Un reprezentant al talibanilor a declarat pentru Reuters că talibanii nu au nicio intenție de a fi democrați, de a ține alegeri sau de a avea pluralism politic, iar sistemul lor politic va fi sharia. Bineînțeles că era mai degrabă o dovadă de naivitate din partea lui: presupunea că nu există decât o singură interpretare a shariei și, din acest motiv, nu ar putea exista niciun fel de opoziție sau dizidență în sânul talibanilor. Dar cel puțin exista o dorință de uniformitate totală: așa arată un reprezentant al vremurilor noastre.

Cum s-a ajuns la talibanizarea mentalității apusene? Cum se face de am ajuns în situația în care atât de mulți tineri au adaptat marea vorbă a lui Henry Ford, că poți avea orice culoare la mașină dorești câtă vreme este negru și susțin că doar opiniile corecte au dreptul să fie publice? Cum s-a ajuns că studenții din acele Madrasa occidentale cunoscute sub numele de universități au ajuns să copieze exemplul talibanilor care au distrus statuile de la Bamiyan?

Cea mai evidentă explicație este extinderea educației terțiare cu mult peste capacitățile celor care o primesc, astfel încât aceștia nu pot să tragă vreun profit mental, spiritual sau chiar vocațional. Departe de a le spori sofisticarea intelectuală, tipul acesta de educație le-o reduce sever. Numărul celor care au urmat cursuri de științe sociale și umanitare a explodat după anii ’60, cu inevitabila golire pe care educația universitară o presupune. Ei nu rămân decât cu niște lentile distorsionante prin care văd lumea și își focalizează ura.

E adevărat că au fost înșelați: în mare, au fost păcăliți să se îndatoreze pentru a-și plăti șomajul. Politicienii, al căror creier este compus din centrii nervoși care există la șopârle plus sârmă, au încurajat un număr tot mai mare de tineri să meargă la universitate în același fel în care propaganda sovietică obișnuia să se laude cu o producție mereu în creștere de fontă. Într-o lume în care rezultatele procedurale sunt mai mai importante decât rezultatele reale, în care guvernele pun anumite ținte iar birocrații fac șmecherii pentru a le atinge, nu contează că studenții ies din universitate mai prost pregătiți decât au intrat.

Dacă ceea ce am auzit este adevărat (recunosc că situația s-ar putea să nu fie chiar așa, deoarece toți informatorii mei sunt din același aluat), universitățile au ajuns să semene cu taberele de reeducare maoiste. Un profesor de filosofie de la Portland State University, Peter Boghossian, tocmai ce și-a dat demisia și exact din acest motiv. Dacă un profesor urmărește să spună adevărul, iar adevărul intră în conflict cu ultimele pietăți, atunci profesorul este nevoit să-și caute altceva de lucru.

Este imposibil să spui care a fost momentul în care a început această degradare a sistemului nostru educațional (alt moment, desigur, decât acela în care Eva i-a dat un măr lui Adam), dar acum suntem în clipa în care profesorii de facultate înșiși sunt la fel de îndoctrinați ca studenți pe care îi îndoctrinează. În facultățile de artă nu poate exista o reîntoarcere la învățături precum tehnica desenului, deoarece profesorii nu au fost învățați așa ceva și, drept urmare, nu pot preda. Tot ceea ce pot face este să denigreze procedeul ca fiind retrograd și reacționar.

Talibanii au un minister pentru distrugerea viciului și promovarea (sau impunerea) virtuții. Cred că ar găsi mulți slujbași și, fără îndoială, chiar și călăi, în universitățile noastre. Producem cu miile. Bineînțeles că există unele diferențe: talibanii vor ca femeile să aibă cât mai mulți copii cu putință, în timp ce studenții noștri sunt atât de îngrijorați de soarta planetei încât cred că este imoral să ai copii. Nu vor face decât să consume, contribuind astfel la dispariția și mai multor specii de amfibieni. (Ca să spun drept, și mie îmi plac broaștele: le găsesc foarte frumoase.)

Astfel s-a dus de râpă lumea și nu e cale de întoarcere. Dar cu toate acestea, în mod ciudat, încă mă bucur de viață și chiar reușesc să găsesc companii plăcute. Când merg într-o librărie, descopăr că se scriu chiar și astăzi mai multe cărți bune și interesante decât aș putea citi într-o sută de vieți. Din acest motiv mă simt ca băiețelul din povestea amintită la început.

Autor: Theodore Dalrymple

Citiți și:
O gândire strâmbă care n-are cum să ducă decât la prăbușire
Educația fenomenelor: noua modă de uniformizare a maselor
Căpăstrul și pisica lui Montaigne

yogaesoteric
28 februarie 2022