Tapas de post pentru arderea karmei, etapa a șaptea, 17-21 iunie

Tapas de 21 de zile de post cu apă, în 7 etape a câte 3 zile de post, pentru arderea karmei la nivelul centrului subtil de forţă ajna chakra

Cea de a șaptea etapă a tapasului pentru arderea karmei prin metoda milenară a postului cu apă, tapas ce beneficiază de susținerea spirituală specifică acestui eveniment, va fi integrată în perioada 17-21 iunie 2024. Acest tapas este opţional și se adresează cursanților școlii noastre de yoga.

Pe timpul postului se recomandă să se realizeze cât mai mult timp Laya Yoga cu bija mantra AUM, urmărindu-se și în restul timpului, pe cât posibil, menţinerea stării de comuniune cu această sferă de forță.

Perioada pregătitoare a postului cu apă de 3 zile (15-17 iunie)

În această perioadă este recomandat să se facă dimineaţa, zilnic, tehnica de purificare vamana dhauti. În 17 iunie se va face, pe cât posibil, tehnica basti kriya sau clismă.

Perioada postului cu apă (17-21 iunie)

Postul va începe luni 17 iunie, la ora 23:00.

Între orele 23:00-23:10 se va face consacrarea celei de-a șaptea etape de trei zile a postului cu apă din perioada 17-20 iunie; în prealabil, se va rosti de 21 de ori rugăciunea simplă integratoare, apoi se realizează consacrarea: „Doamne Dumnezeule, Ție îți dăruiesc aici și acum, într-un mod total și necondiționat, fructele acestei acțiuni benefice de a realiza etapa a șasea a postului cu apă pentru arderea karmei, tratakam cu flacăra lumânării pe fondul muzical al exemplificării spirituale a Atributului Dumnezeiesc al Focului Dumnezeiesc și Laya Yoga cu mantra AUM la nivelul centrului subtil de forță ajna chakra”.

Atenție! Consacrarea fiecărei zile de post se va face zilnic (pentru că este valabilă 24 de ore), la aceeași oră.

Între orele 23:10-23:20 se va realiza la unison raportarea la Ghidul nostru spiritual.

Vom realiza la unison, zilnic:

  • tratakam cu flacăra lumânării în intervalele 05:00-05:10, 08:00-08:10, 11:00-11:10, 14:00-14:10, 17:00-17:10, 20:00-20:10
  • kapalabati pranayama sau  respirația yoghină completă, în intervalele 05:10-05:20, 08:10-08:20, 11:10-11:20, 14:10-14:20, 17:10-17:20
  • Laya Yoga cu mantra AUM, în intervalele 05:20-06:20, 08:20-09:20, 11:20-12:20, 14:20- 15:20, 17:20-18:20, 20:10-21:10.

Recomandări suplimentare

Dimineaţa, zilnic, se realizează binecuvântarea apei de băut. Se vor bea minim doi litri de apă pe zi.

Dacă apare o senzaţie de amețeală sau greață se poate realiza pranayama cu direcționarea energiei în ajna chakra, într-un loc bine aerisit. La interval de două zile se poate face o clismă cu macerat de salvie (frunze), volbură (partea aeriană), brusture (frunze sau rădăcină), păpădie (frunze).

Reamintiţi-vă să realizaţi pe toată perioada postului de trei zile cât mai mult timp Laya Yoga cu mantra AUM.

Atenţie! Această perioadă de 3 zile de post este necesar să NU se suprapună cu o altă consacrare de post.

Comuniunea intensă, profundă și tainică cu ocazia momentului solstițiului de vară va fi joi 20 iunie, între orele 23:30-01:00 (momentul de maximă influență benefică este la ora 23:51).

Încheierea etapei a șaptea

Încheierea celei de-a șasea etape a postului cu apă va fi vineri 21 iunie, la ora 01:30.

Între orele 01:20 -01:30 vom manifesta o stare de recunoştinţă faţă de Dumnezeu Tatăl și față de Ghidul spiritual.

La încheierea postului cu apă, în ziua de 21 iunie, se pot consuma supe și legume pasate, sucuri naturale de fructe proaspete sau macerat din plante medicinale. În 22 iunie se pot consuma supe sau mâncăruri uşoare, semi-lichide (se recomandă să fie 70% lichide). În 23 iunie se pot consuma mâncăruri mai consistente, dar fără nuci, alune, seminţe, ouă, caşcaval (să fie 50% lichide). Această perioadă de revenire din postul cu apă este orientativă, dar ea poate să fie mai lungă în funcţie de constituţia personală.

 

Adresă de contact pentru întrebări sau relatări: aurelivana@yahoo.com.

Pentru a fi la unison: înscriere pe Whatsapp sau Telegram în grupul „Arderea karmei”, telefon 0723562127.

 

yogaesoteric
2 iunie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More