Ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume

 

Succesul în plan academic înregistrat în această ţară a contribuit la creşterea economică, iar modul în care este conceput sistemul de învăţământ poate constitui oricând un model pentru celelalte ţări ale lumii.

Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, elevii şi studenţii cu rezultate excelente la învăţătură reprezentând regula, şi nu excepţia, informează CNN.

„Singapore este un caz fascinant. Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Când britanici au părăsit-o şi şi-au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă, acum, ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit aceasta datorită educaţiei”, a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie, din SUA.

Potrivit acestuia, secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: „Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii”.

CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţământ s-a schimbat la începutul anilor ʼ70, când economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regula la unul care încurajează creativitatea elevului.


Citiți și:

Genii şi ființe umane ce au IQ peste 200. Student la 4 ani, chirurg la 7

Uimitori români contemporani, înzestrați cu o excepțională creativitate, inventivitate și sclipiri de geniu
 

yogaesoteric
3 decembrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More