Te doare capul: o feministă de culoare acuză sistemul medical de rasism pentru că folosește… pansamente albe!!!

 

O jurnalistă și activistă antirasism din Franța s-a indignat pe rețelele de socializare împotriva pansamentelor și bandajelor albe, pe care le consideră „rasiste”.

Autoare a cărții intitulate „Racisme mode d’emploi”, jurnalista Rokhaya Diallo este renumită pentru că a acuzat Franța de „rasism de stat” și a apărat taberele de vară rezervate non-albilor. Se definește drept o „feministă decolonialistă”, motiv pentru care luptă împotriva rasismului cu fiecare fibră a ființei sale.

Datorită unei activiste înfocate ca Rokhaya Diallo, rasismul este vânat la fiecare colț al vieții cotidiene, inclusiv când vine vorba de pansamente, scrie valeursactuelles.com. Site-ul preia postarea de pe Twitter a jurnalistei, în care se scrie, din păcate pentru ea, negru pe alb: „Compresa din centrul bandajelor este albă”. Iar comentariul celor de la site-ul citat este următorul: „Dacă urmăm această postare a doamnei, nu suntem departe de a comite o crimă împotriva umanității”.

Frământările existențiale ale activistei franceze par desprinse din teatrul absurdului.


Citiți și:

Două dintre cele mai cunoscute opere literare din lume au fost interzise zice-se din cauza limbajului rasist folosit de anumite personaje 
IMBECILITATEA UIMITOARE a corectitudinii politice: La Cambridge, cuvintele «geniu», «talent» sau «inteligență» au fost INTERZISE 

 

yogaesoteric
25 octombrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More