Tehnocrații împotriva spiritului uman. „Pericolul nu este că IA va deveni umană, ci că oamenii vor deveni asemănători mașinilor”

În scrierile sale anterioare, Mark Keenan, cercetător la Engelhart Commodity Trading Partners (ECTP), a expus mecanismul controlului tehnocratic – ortodoxia climatică, economia datoriei și guvernanta centralizată a datelor. Dar acestea erau doar mecanismele exterioare. Acum, frontiera se mută spre interior. Întrebarea nu mai este doar „Cum ne vor guverna?”, ci „Ne vom mai guverna noi înșine?”.

AI nu amenință umanitatea devenind conștientă – ci ne provoacă să ne amintim că noi suntem conștienți. Pericolul nu este inteligența artificială – ci umanitatea artificială.

Pericolul nu este că IA va deveni umană, ci că oamenii vor deveni asemănători mașinilor.

Și acest pericol nu este ipotetic. IA modelează deja ceea ce se poate spune pe rețelele de comunicare virtuală, ceea ce se poate cerceta în medicină și, prin intermediul monedei digitale, ceea ce se poate cumpăra. Nu este vorba de inovare, ci de automatizarea controlului, care devine interfața dintre cetățeni și realitate. Dacă spiritul uman este filtrat printr-un algoritm, ce se petrece cu discernământul?

Așa cum am scris în cartea Staying Human în the Age of AI (A rămâne uman în era inteligenței artificiale), externalizarea exprimării duce la externalizarea experienței, iar astăzi acest pericol se extinde. Miza nu este doar limba noastră, ci umanitatea noastră.

În clipa în care mașinile au început să vorbească, mulți au concluzionat că se apropie de conștiință. Însă această confuzie este o greșeală conceptuală la fel de veche ca materialismul. Apariția vorbirii artificiale nu dovedește apariția conștiinței artificiale. Ea reprezintă o provocare pentru spiritul uman.

Inteligența mașinilor se bazează pe modele, corelații, predicții. Poate aranja cuvintele frumos, dar nu poate auzi sensul. Poate calcula fiecare probabilitate, dar nu poate întreba de ce. Această întrebare aparține sufletului. Și cu cât ne externalizăm mai mult curiozitatea către mașini, cu atât uităm mai mult că am avut vreodată una.

Conștiința nu este un circuit

Viziunea tehnocratică asupra lumii ne spune că procesele mentale sunt un software biologic, iar conștiința o iluzie utilă. Aceasta nu este știință, ci ideologie. O mașină procesează informații. Un om percepe sensul.

Diferența este enormă: a privi apusul soarelui vs. a măsura fotoni; a asculta o simfonie vs. a analiza frecvențe; a iubi pe cineva vs. a calcula un tipar.

Sfera complexă a conștiinței, în care sunt incluse și procesele mentale, nu este un circuit. Este un instrument viu în simbioză cu sufletul. Învață prin empatie, suferință, uimire, intuiție și contact cu dumnezeirea – dimensiuni pe care niciun program nu le poate simula, deoarece aparțin vieții, nu datelor.

Pot datele să devină vreodată înțelegere – sau se pierde ceva esențial în traducere? Când gândirea devine automatizată, responsabilitatea dispare?

Știm că IA poate calcula – dar poate să-i pese? Și dacă nu-i poate păsa – de ce îi încredințăm decizii care necesită judecată?

Când responsabilitatea – capacitatea de asumare – se estompează, libertatea poate înceta să mai fie percepută ca un dar și poate începe să fie percepută ca un risc. Acesta este momentul în care IA, comoditatea, birocrația și automatizarea oferă o scăpare: „Lasă mașina să aleagă. Lasă sistemul să decidă. Scapă de povară.”

Ispita tehnocratică

IA nu există într-un vid spiritual.

Vedem deja alianța dintre marile companii tehnologice, stat și tehnocrațiile medicale și financiare. IA moderează acum discursul politic, ghidează narațiunile medicale, filtrează rezultatele căutărilor și definește opiniile care par „respectabile”. În unele școli, sistemele de tutorat bazate pe IA testează analiza emoțională a copiilor, monitorizând expresia facială și limbajul „problematic” în timp real. Platformele de salarizare și resurse umane experimentează analiza sentimentelor pentru a detecta „atitudinea” sau „problemele de conformitate” înainte ca un manager să intervină. Acestea nu sunt amenințări viitoare, ci programe pilot active.

Și pe măsură ce băncile centrale planifică monede digitale, se construiesc sisteme de IA pentru a monitoriza nu numai modul în care sunt cheltuiți banii, ci și unde nu pot fi cheltuiți. Aceasta este integrată în mod discret în sisteme de supraveghere, portaluri de informații „de încredere” și mecanisme de evaluare comportamentală. Când tehnologia începe să modeleze gândirea, comportamentul și accesul la viața economică, granițele dintre guvernanță și programare încep să dispară.

Când AI a fost întrebată despre narațiunea ONU privind clima, a refuzat să menționeze munca oamenilor de știință care au contestat această narațiune – nu pentru că rezultatele studiilor lor au fost infirmate, ci pentru că nu se încadrau în „consensul științific”. „Nu pot furniza conținut……. care contestă consensul științific.” AI nu a dezbătut – a filtrat. Asta nu este inteligență, ci administrație. Și ridică cea mai veche întrebare politică: cine definește consensul și cine beneficiază de aplicarea lui?

Narațiunea despre IA nu provine doar din piața liberă. Ea este promovată activ de Forumul Economic Mondial, Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Banca Reglementărilor Internaționale și Rezerva Federală, marile agenții de apărare și ramurile medicale și educaționale ale guvernului. Limbajul lor este consecvent: IA este necesară pentru „încredere”, „siguranță”, „guvernanță” și „ordine publică”. Cu alte cuvinte, ea este poziționată nu doar ca o tehnologie, ci ca un instrument de administrare.

Forumul Economic Mondial descrie IA ca fiind „necesară pentru guvernanta globală” și „esențială pentru moderarea discursului public”. ONU o numește „forța modelatoare a dezvoltării durabile”. Băncile se referă la ea ca la „bani programabili”. Acestea nu sunt previziuni, ci termeni politici.

Nu este vorba de o conspirație. Este o politică.

Și dezvăluie ambiția tehnocratică din centrul său: înlocuirea discernământului uman cu ascultarea automată.

Pericolul nu este captivitatea, ci confortul.

Dacă lanțurile nu mai apar sub formă de fier, ar putea să apară deghizate în comoditate? Și le-am recunoaște la timp?

Statul și partenerii săi tehnocrați cred că datele sunt suficiente pentru a guverna realitatea, dar ființele umane au nevoie de ceva mai vechi decât calculul.

Capacitatea pe care mașina nu o poate atinge

Ceea ce este amenințat este mai mult decât confidențialitatea, locurile de muncă sau stabilitatea politică. Pierderea mai profundă se referă la facultatea străveche prin care ființele umane au navigat întotdeauna în realitate: discernământul.

Este cunoașterea interioară tăcută care distinge adevărul de iluzie, esențialul de trivial, realul de artificial.

Ludwig von Mises a avertizat că planificarea centralizată paralizează viața economică, deoarece înlocuiește semnalele realității pieței cu unele artificiale. IA amenință să facă la fel cu viața interioară – înlocuind discernământul personal cu sugestii automate, intuiția cu predicții, judecata cu conformitatea.

Când totul este urgent, dar nimic nu are sens, rămân doar impulsurile și reacțiile: o mișcare continuă fără destinaţie. Cu timpul, societatea devine o maşinărie – una fără țel.

IA nu amenință umanitatea noastră devenind conștientă. Ea ne provoacă să ne amintim că noi suntem conștienți.

Întrebarea pe care mașinile nu o pot pune

Într-o eră a automatizării, o întrebare devine inevitabilă: noi folosim tehnologia sau ea ne folosește pe noi?

Mai suntem noi artizanii propriilor noastre conștiințe sau lăsăm sistemele digitale să o facă în locul nostru? În ce moment comoditatea devine consimțământ?

Căci esența umanității nu se găsește în procesare, ci în prezență; nu în predicție, ci în iubire; nu în calcul, ci în conștiință.

AI poate estima orice probabilitate, dar sensul nu este o probabilitate. Este o întrebare care aparține sufletului și poate că așa va fi întotdeauna.

Chemarea

Răspunsul la această criză constă doar în algoritmi mai buni sau în suflete mai puternice? Ce se petrece cu o civilizație când viața sa interioară este automatizată? Poate un popor să rămână liber dacă oamenilor le este programată conștiința? Și dacă omul este mai mult decât un circuit electronic, care este țelul său final?

Poate că răspunsul începe aici: învățându-i pe copii să fie atenți în loc să fie dependenți – mai ales în contextul în care tutorii AI sunt promovați pentru a înlocui profesorii reali; recuperând respectul pentru ceea ce este real, în loc să ne predăm ușurinței controlului.

Poate că autoritatea conștiinței nu este doar o chestiune politică, ci și una spirituală. Pentru că, dacă cedăm viața interioară automatizării, am putea uita adevărul care susține orice civilizație liberă: omul nu este un circuit, ci un suflet, iar sufletul a fost creat pentru a-L căuta pe Dumnezeu.

Autor: Mark Keenan

Citiți și
Criza ce se prefigurează a inteligenței artificiale: Putere fără supraveghere
Șah mat: Triumful tehnocrației

 

yogaesoteric
7 decembrie 2025