Tehnologii sinistre ale controlului mental ce sunt aplicate umanității
Unelte devotate
Noua Ordine Mondială funcționează schimbând omul într-o unealtă devotată și face aceasta în toate domeniile: politică, artă, armată, finanțe, drept, religie, cultură etc…
Prin tehnicile sale de control mental, obține ființe bizare foarte performante. Este vorba despre neurosclavi, ființe robotizate și, în același timp, supraoameni din punct de vedere al înzestrărilor. Aceste „ființe transumane” sunt, cu toate acestea, incapabile să trăiască stări de empatie, de autenticitate, de bun-simț și de iubire reală. Ei nu își mai aparțin lor înșiși.
Va veni o zi în care ființe autentice vor depăși în calitate și performanță aceste „ființe transumane”. Atunci, umanitatea își va relua în mâini propriul destin, oferind ajutorul necesar și acestor ființe deturnate de pe calea vieții lor.
Patrick Flanagan este inventatorul Neurofonului. Acesta este un aparat care transformă sunetele sau muzica în impulsuri electrice și permite auzirea lor în acest fel, scurtcircuitând aparatul auditiv. După ce a fost folosită cu succes pe o persoană care suferă de surzenie, descoperirea a fost catalogată ca fiind „confidențială – top secret”.
Conform anumitor specialiști în domeniul armelor cu microunde, telefoanele mobile ar fi suportul unui potențial sistem de control cerebral.
Aceste rețele globale pot nu numai să ne înșele cele cinci simțuri prin intemediul unor impulsuri electrice programate și precis orientate, ci ele au și capacitatea de a ne altera electroencefalograma, modificându-ne astfel comportamentul și gândurile. Cu ajutorul lor pot fi generate sentimente de frică, anxietate, plăcere, euforie, mânie, apatie, sentimente religioase prin intermediul anumitor stimuli electrici orientați către o anumită regiune cerebrală sau alta. De asemenea, poate fi indusă o stare de dependență față de undele unui telefon mobil. Hiperfrecvențele (microundele), cunoscute sub numele de frecvențe purtătoare, servesc drept vehicul pentru a intra în profunzimea frecvențelor joase care sunt responsabile pentru modificarea encefalogramei unui utilizator. Modificarea comportamentului utilizatorului poate fi modulată în funcție de ceea ce dorim să obținem: la 2 herți subiectul va fi supus sau își va asuma riscuri inconștiente, la 4,34 herți subiectul va resimți o stare de frustrare și iritabilitate, la 8 herți sunt întâlnite oboseala și durerile de cap, la 16 herți și peste această valoare anxietatea și scăderea acetilcolinei vor induce o stare patologică care poate să provoace moartea. Alte frecvențe produc starea de extaz, o bucurie beatifică sau stări instinctuale.
Elisabeth Rauscher, fizician nuclear și coordonatoarea laboratorului de cercetare tehnologică din San Leandro, California, a declarat referitor la aceste activități: „Dați-mi bani și trei luni și voi reuși să modific comportamentul a 80% dintre locuitorii acestui oraș fără ca ei să știe ce se petrece cu ei. Îi voi face fie fericiți sau cel puțin să creadă că sunt fericiți sau, la fel de bine, îi pot face să devină agresivi.”
Tehnologia se strecoară în viețile noastre, adesea fără știrea noastră, fără să înțelegem detaliile implicate. În prezent, avem la dispoziție o rețea de telefonie mobilă a cărei frecvență este foarte apropiată de armonicele apei, avem Wifi, 3G, 4G și o interconexiune între nenumăratele aparate casnice etc., și tot atâtea unde purtătoare care penetrează ființa electromagnetică ce suntem. Suntem scăldați într-un smog electromagnetic care ne pătrunde în profunzimile creierului perturbându-ne funcționarea sistemului endocrin, afectându-ne funcțiile memoriei prin anihilarea neurotransmițătorilor noștri, inhibându-ne în anumite cazuri inteligența practică, vigilența, logica, orice fel de acțiune salvatoare și adecvată pentru o transformare radicală la nivelul civilizației noastre planetare.
Ce este creierul uman?
Este un procesor magneto-electro-chimic cu impulsuri microelectrice care interpretează o multitudine de unde electromagnetice și le retranscrie spațial și temporal în conștiința unei ființe. Când vă enervați, expresia „a vedea roșu în fața ochilor” nu are la bază doar o convenție. De fapt, celulele retinei primesc o lungime de undă de aproximativ 650 nanometri cu o anumită frecvență. Printr-o reacție chimică, se declanșează un impuls nervos care este prelucrat de cortex și transformat în informație „roșie”. Din punct de vedere tehnic este foarte ușor de scurtcircuitat acest proces trimițând informația „roșie” direct la cortex. Creierul nu va putea face deloc diferența și vă va apare ideea că un anume lucru era roșu. Scurtcircuitarea simțului văzului este atunci completă. Din câte se știe în prezent, tehnologia de care dispunem permite scurtcircuitarea tuturor simțurilor noastre trimițând diferite tipuri de impulsuri direct către cortex. O asemenea tehnologie permite trimiterea de mesaje, formarea de imagini, activarea sau blocarea, fără știrea voastră, a anumitor funcții cerebrale. Mai jos vă prezentăm câteva exemple de acest fel.
Cum să eviți un control fiscal
Marc Filterman, fost specialist militar în domeniul radarelor omnidirecționale, a fabricat, pornind de la magnetronul unui banal cuptor cu microunde, un emițător psihotronic. Acest emițător permitea transmiterea directă la nivelul cortexului unei persoane a unui anumit ordin sau a unei anumite sugestii. Fiind supus în acea perioadă unui control fiscal, lui Filterman i-a venit ideea să îl folosească drept cobai pe inspectorul său fiscal. S-a așezat la fereastra casei sale îndreptând emițătorul în direcția agentului fiscal sugerându-i ideea: „Nu am nimic de controlat la acest domn, totul este în regulă!”. Agentul fiscal a ajuns până în fața ușii sale după care a făcut stânga împrejur și a plecat la Administrația Finanțelor Publice fără a-l fi controlat pe Filterman…
Arma supremă anti-furt
Mark Philipps, fost membru al CIA, explică modul în care își proteja arhivele și documentele împotriva hoților într-o înregistrare video în care vorbește despre aspecte legate de Mind Control în cazul Cathy O’Brien. Acesta își activa în apartamentul său un câmp psihotronic care bloca funcțiile cerebrale ale celor prezenți în acel spațiu. Prins într-un asemenea câmp, un hoț rămânea prostrat fără nicio posibilitate de a reacționa sau gândi. Unul dintre vecinii săi, care era sceptic în ceea ce privește eficiența unei asemenea tehnologii, i-a cerut să testeze acest câmp. Mark i-a cerut să facă o simplă adunare sub efect psihotronic. Bărbatul își amintește că se afla în fața mai multor cifre fără a reuși să facă vreo legătură sau să dea vreun sens acelor semne. Era complet incapabil să își folosească facultățile cognitive…
Conștiința în pericol
A câștiga un război fără a-l purta
În 1990 au fost folosite pentru prima dată pe scară largă armele psihotronice, odată cu războiul contra Irakului. Avioanele SUA echipate cu emițătoare psihotronice au survolat trupele lui Saddam Hussein emițând următorul mesaj: „Eu, Mohamed, în numele lui Allah, vă ordon să depuneți armele și să rămâneți acolo unde sunteți!”. Trupelor de invazie ale SUA nu le-a mai rămas decât să adune trupele prostrate ale lui Saddam Hussein și să le închidă fără să tragă nici măcar un foc.
Piratare și control mental timp de 35 de ani
În cadrul cercetărilor militare pe care NASA și DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) le-au realizat, acestea au urmărit să facă din creierul uman o simplă interfață care să poată fi total controlată din afară, în ciuda voinței individuale sau a aptitudinilor cobailor lor umani. Primul lor cobai care a supraviețuit acestor tratamente a fost Kelly O’Brien, fiica lui Cathy O’Brien, care s-a aflat sub control MK Ultra la acea vreme. Născută în 1980, Kelly a fost supusă încă de la naștere unor acordări, unor fragmentări mentale prin electroșocuri și unor reprogramări mentale neîncetate. După doi ani de experimente intensive asupra lui Kelly, DARPA a prezentat-o pe fetiță la Casa Albă drept model. La vârsta de doi ani, Kelly era capabilă să țină un discurs complex perfect articulat, controlat, cu toată verbalizarea și conceptualizarea de care este capabil un adult cultivat. Această demonstrație le-a permis celor de la DARPA să obțină fonduri aproape nelimitate în cadrul cercetărilor pe care le realizează asupra controlului minții umane.
Această perioadă corespunde începutului unei profunde înțelegeri a funcțiilor holografice ale creierului prin intermediul neuro-științelor sau a științelor cognitive. Prin urmare, din punct de vedere tehnologic ne aflăm la o distanță de câteva salturi cuantice de primele cercetări psihotronice rusești din anii ’50 de la Novosibirsk. Mai îngrijorător este că faptele aduse în discuție au avut loc acum 35 de ani. Ce au fost capabili să dezvolte în cadrul procesului de control mental uman în timpul acelor 35 de ani de cercetări, fără nicio barieră etică, și cu fonduri aproape nelimitate?
Cathy O’Brien: „Aceștia cred că implementarea controlului mental al umanității reprezintă cheia pentru stabilirea păcii mondiale… Din experiență știu că nu există pace a minții sub control mental. Așadar, cum ar putea să existe pace la nivel mondial fără pace la nivel mental?! Fără libertatea de a gândi nu există liber arbitru. Fără liber arbitru nu există exprimarea sufletului. Ce fel de pace am putea avea fără exprimarea sufletului și fără spiritualitate? Când oamenii au un suflet și urmează o cale spirituală, ei sunt capabili să iubească. Aceasta este de fapt pacea mondială!”
Oameni modulați conform anumitor frecvențe
De-a lungul mai multor ani, redacția revistei franțuzești Morpheus a avut ocazia să comunice cu un colonel din cadrul NATO cu care a purtat lungi discuții și a realizat schimburi de informații. Toți cei care se află la vârful acestei organizații internaționale sunt recrutați din orfelinate încă de la doi, trei ani sau provin direct din clica familiilor care conduc lumea. Ei trec printr-un antrenament și prin anumite programări mentale disociative realizate prin traume încă de la cele mai fragede vârste, dacă nu chiar de la naștere. Aceste disocieri vizează să le compartimenteze creierul, să dezvolte în ei aptitudini psi, dedublări astrale, dezvoltând o acuitate de 40-50 de ori mai mare decât prezintă un om în mod normal. Viața lor, ființa lor, funcțiile lor cerebrale reprezintă literalmente niște unelte dăruite Noii Ordini Mondiale. Sfera lor emoțională este controlată și chiar poate fi inexistentă în anumite cazuri. Simpaticul colonel, care manifesta o anumită empatie, a abordat presa alternativă franceză pentru a măsura nivelul cunoștințelor și al competențelor acestor jurnaliști din Franța.
Colonelul a dezvăluit faptul că avea diferite implanturi care îl făceau să basculeze într-o altă personalitate cu alte aptitudini și cunoștințe specifice. Pe scurt, după ce a trecut pragul unui laborator al NATO, a fost modulat prin intermediul unei frecvențe radio, fapt care îl făcea să devină imediat altă persoană, fie genetician, fie astrofizician, fie pilot de vehicule cu motoare neconvenționale. Revista franțuzească TOP SECRET a publicat o imagine (o scanare) cu una dintre mâinile acestul colonel în care se puteau vedea diferite biocipuri RFID. De altfel, colonelul a afirmat că, asemeni unui calculator, și creierul său era actualizat în mod regulat. Percepea aceste actualizări precum un bâzâit care provenea de la o undă purtătoare emisă fără îndoială prin satelit. Nu putea ști despre ce informații era vorba, dar știa că ceva se modificase în el prin intermediul primirii unor noi date…
Cel care trece prin ziduri…
Surse confidențiale au oferit informații despre un alt caz uimitor. O persoană a afirmat faptul că a fost cobaiul unor experimente militare de nivel foarte înalt, iar în urma acestora a dobândit o aptitudine ieșită din comun. Dacă nu este atent, trece literalmente prin ușile propriei sale case. Trebuie să se concentreze în prealabil pentru a vedea fiecare ușă în parte, pentru a observa clanța și a deschide ușa așa cum o face toată lumea. Dacă nu se concentrează, dacă nu este atent, acest om poate realmente să treacă prin pereți dintr-o cameră în alta.
Acest fenomen nu este ceva nemaiauzit până acum. Este descris în anumite texte vedice și expus în Yoga Sutra lui Patanjali ca și aptitudine umană posibil de atins prin intermediul practicii yoga. Se adeverește astfel faptul că militarii occidentali s-au arătat interesați îndeaproape de textele sanscrite încă din anii ’30. Acest interes a crescut odată cu apariția științelor cognitive, a neuroștiințelor, a psihotronicii, a modalităților High Tech de Mind Control, a procesării holografice a informației etc…
Dacă o anumită parte a creierului este activată printr-o profundă asceză sau în mod artificial prin intermediul unei tehnologii, rezultatele obținute nu vor prezenta nicio diferență față de cele menționate de textele sanscrite. Conform interpretării noastre asupra acestui fenomen, suntem de părere că ansamblul ADN-ului nostru poate fi supus într-un mod natural sau artificial la diferențe foarte puternice de potențiale. Dacă aceste diferențe de potențiale ating pragul de 1,4 milioane de electronvolți pe centimetru liniar, atunci nu ne mai aflăm chiar în aceeași densitate sau dimensiune precum cea care ne înconjoară. Atunci ne este posibil cu ușurință să trecem prin materie, să levităm, să coborâm pe un zid la 90 de grade sau să mergem pe apă. Toate aceste fenomene sunt descrise de 3500 de ani. Anumite minți raționale cu o viziune îngustă le-au corelat cu superstițiile, în timp ce sub „secret militar” au fost realizate experimente foarte reale asupra unor cobai umani…
Arsenalul de unelte pentru controlarea minții umane
Trebuie să înțelegem foarte bine faptul că, în prezent, reflectarea, raționalitatea, deducția, gândirea, logica, orice adevăr, liberul arbitru, toate se află în pericol. De cealaltă parte, emoția, simțirea interioară, sfera noastră mentală, percepțiile noastre, capacitatea noastră de acțiune, dorințele noastre și chiar instinctul nostru de supraviețuire, toate pot fi modulate de la distanță prin intermediul unor tehnologii care dispun de anumite chei în ceea ce privește funcționarea electrochimiei noastre cerebrale.
Un comis-voiajor performant
Ne confruntăm deja cu anumiți comis-voiajori care folosesc diferite tehnici corelate cu științele cognitive. Comis-voiajorul modern știe să folosească programarea neuro-lingvistică (NLP) pentru a vă influența alegerea în mod inconștient. Tehnicile de NLP pot fi asociate cu diferite noțiuni de neuro-marketing pe care el le va obține formulând anumite întrebări-țintă despre plăcerea pe care ați experimentat-o cumpărând cutare sau cutare lucru. Prin aceasta el resuscitează stimulii neuronali ai plăcerii din voi pentru a vă vinde ceva de care nu aveți deloc nevoie. Dacă acesta împinge lucrurile puțin mai departe, în timp ce vă vorbește vă poate oferi anumite hârtii sau obiecte impregnate cu oxitocină, hormonul încrederii care vă va induce o stare de fericire. În plus, poate avea la dispoziție o antenă psihotronică de mărimea unui stilou prin care să vă moduleze creierul pe o frecvență herțiană de mare fericire beatifică, asociind-o cu un fond audio imperceptibil sugerându-i inconștientului vostru: „Cumpărând acest lucru voi fi mai fericit, mai împlinit și mai ales mai în pas cu moda față de prietenii mei care mă vor invidia pentru faptul că am făcut o asemenea achiziție. De altfel, sunt deja superfericit pentru că am posibilitatea de a cumpăra acest lucru.”
Cu ajutorul acestor tehnici de bază, 95% din populație cade în plasă, însă tehnologia stimulilor neuro-incitativi nu se oprește aici, ea poate să ajungă la folosirea magneto-neuro-programării pentru a-i convinge și pe restul de 5% care încă se mai opun…
Un comis-voiajor foarte performant
Comis-voiajorii transnaționali își împărtășesc fișiere despre clienți pe diferite categorii și se specializează pentru fiecare în parte. Să spunem că pentru cei 5% din populație care se opun, este necesar să formați specialiști, comis-voiajori high tech, a căror sarcină va fi să determine această parte reticentă a populației să se conformeze. Tehnicienii angajați vor fi mai agresivi dată fiind populația-țintă.
Comis-voiajorul foarte performant începe, fără îndoială, să își identifice și observe de la distanță viitorul cumpărător. O primă abordare fără a fi văzut va consta într-o „stimulare magnetică transcraniană”. Aceasta din urmă stimulează lobul temporal al creierului cu câmpuri electromagnetice și deschide poarta către anumite posibilități de sugestie la distanță. Pentru a putea urmări evoluția clientului-țintă din interior, se va asigura că acesta va ingera Neural Dust (praf neuronal emițător), care constă în niște nano-neuro-detectoare sau cipuri telepatice sintetice psiho-electrice. Conectat la monitorul său, super comis-voiajorul va putea cartografia creierul reticentului și să îi supravegheze activitatea cerebrală. Atunci, va putea să lucreze și să își pregătească clientul pentru vânzarea sa. Printr-un dispozitiv Remote Neural Monitoring (RNM: Supraveghere Neuronală la Distanță) el va putea trimite direct anumite imagini către cortexul clientului său scurtcircuitându-i simțul vederii. În paralel, supraveghindu-i activitatea electrică conexă cu vorbirea și conceptualizarea, el va trimite impulsuri care vor urmări să îi modifice clientului vorbirea și, progresiv, convingerile și părerile sale.
Super comis-voiajorul nostru a pregătit foarte bine terenul, dar nu vrea să lase nimic la voia întâmplării, nu vrea să își rateze vânzarea, cu atât mai mult cu cât se adresează celor 5% care sunt reticenți. Prin urmare, își va ajusta sistemul RNM bidirecțional sau omni-direcțional pentru a identifica în egală măsură orice informație audiovizuală a creierului-țintă. Această tehnologie electromagnetică este non-invazivă și se realizează de la distanță fără nicio dificultate. Este praticată deoarece este și emițătoare. Ceea ce înseamnă că va putea să lucreze în profunzime asupra cortextului din punct de vedere auditiv, vizual și asupra limbajului clientului în timpul fazelor de somn paradoxal. În plus, mai poate să impacteze în profunzime cortexul-țintă printr-un verb anume ales, prin imagini 3D selecționate, secvențe audio subliminale publicitare etc…
Decodând numeric emisiile electromagnetice herțiene ale creierului, acesta va putea să îi cloneze, să îi duplice activitatea neuronală și să o înregistreze pentru a efectua simulări pe calculator.
Un client pregătit
Toată munca de abordare și evoluția electro-neuronală a clientului este vizibilă pe monitor, căci activitatea cerebrală îi este cartografiată în imagini 3D. Când individul respectiv și-a schimbat părerea, limbajul, el acceptă orice fel de publicitate, se așează apatic în fața televizorului în loc să caute informații subversive pe internet, ceea ce înseamnă că este pregătit și deschis față de orice sugestie. Activitatea sa cerebrală se încadrează atunci în norme. Super comis-voiajorul poate să se folosească atunci de o antenă psihotronică veche rusească din anii ’50 și să îi sugereze pur și simplu: „Mergeți la întâlnire la Neant la ora 18 pentru semnarea contractului.” Atunci afacerea este ca și asigurată!
Scenarii foarte posibile
Toate tehnologiile de care am vorbit aici sunt cât se poate de reale și există de cel puțin 25 de ani. Ele sunt aplicate pe scară largă de către cei de la NSA în Statele Unite ale Americii și, progresiv, le vor implementa și în Europa în cadrul programului de „normalizare” a activității cortexo-neuronale a cetățenilor. Aceste tehnologii reprezintă o parte importantă a ingineriei sociale care constă în a orienta ansamblul unei societăți într-o direcție sau alta după placul celor care dețin puterea. Dacă se vrea o populație cu tendințe puternice homosexuale, sunt găsiți neuro-transmițătorii adecvați, care sunt apoi modulați, și se inversează anumite fluxuri energetice. Dacă se vrea ca bazele familiale să fie distruse, sunt introduși hormoni „de distanță” în produsele cosmetice feminine și bărbații sunt făcuți să ingereze într-un mod sau altul ocitocină și hormoni feminini.
Dacă se vrea modificarea genetică a populației, se pun nanoroboți modelatori în vaccinuri și acestea se fac atrăgătoare prin intermediul magneto-neuro-programării mentale. Un procedeu mai puțin invaziv ar consta în a folosi în mod specific un bio-transmițător UHF conectat prin satelit la scară mondială. Se obține astfel o modificare genetică a umanității prin armonice cuantice.
Tehnologiile de control mental au condus la o gamă tehnologică de modulare genetică umană de la distanță. Unora dintre noi ni se poate părea că sună științifico-fantastic, dar suntem deja sub influență electro-magneto-radio-hormono-chimică!
Citiți și:
Cipuri şi human enhancement – ofensiva tehnologiei pusă în slujba obţinerii controlului populaţional absolut
Dezvăluiri despre armele cu energie dirijată folosite pentru controlul maselor de către aşa-zişii «Iluminaţi» (I)
yogaesoteric
23 octombrie 2015