Tehnologiile de dezumanizare care îngrozesc prin proporțiile lor
Multe dintre ideile formatoare care structurează mentalitatea oamenilor din ziua de astăzi, şi pe care avem tendinţa să le considerăm ca un dat al societăţii, sunt de fapt veritabile instrumente de dezumanizare ce sunt folosite cu perversitate de elitele satanice ale acestei planete.
Modalităţile prin care se urmăreşte ca oamenii să fie împiedicaţi să-şi exprime adevărata natură, să-şi trezească şi să-şi dezvolte potenţialităţile latente benefice ce există în sufletul lor, sunt numeroase, însă ceea ce îngrozeşte sunt proporţiile aplicării lor.
1. Educația copiilor se bazează pe scheme de stimulare a comportamentului infantil.
În educarea copiilor se urmăreşte întârzierea procesului de maturizare socială, pentru a împiedica utilizarea energiei tinerilor la vârsta la care sunt cel mai activi (între 15-25 de ani). În toate perioadele istorice, principala masă de revoluționari a fost formată din această categorie de populație. Tânărul atinge maximul activității fizice și intelectuale în jurul vârstei de 20 de ani. El este sănătos, inteligent, pasional, principial și fără compromisuri. Periculos, nu-i așa? Este suficient să ne amintim că Alexandru Macedon avea doar 20 de ani când a devenit rege, cneazul Sviatoslav nu avea mai mult de 30 de ani în momentul morții sale, Ivan cel Groaznic a cucerit orașul Kazan la 22 de ani. Iar în zilele noastre (mai ales în Europa), la această vârstă tinerii sunt considerați „adolescenți”. Acesta este scopul educaţiei care generează infantilism social, de a transforma creatorii istoriei în adolescenţi uşor de controlat, al căror exces de energie este canalizat în relații sexuale pasagere, alcool, droguri sau infracțiuni stradale.
2. Educarea fetelor și a băieților după standarde comune.
Aceasta se face nu atât pentru a insufla forță și masculinitate femeilor, ci pentru a le lua de la bărbați.
3. Realizarea unei imagini egocentrice a lumii.
Egoistul este un singuratic; și aici, cum să nu-l cităm pe Maiakovski? „Unitatea este o prostie, unitatea este zero. Una, chiar dacă foarte importantă, nu va ridica un butuc simplu, să nu mai vorbim de o clădire cu cinci etaje…”. Sau „divide et impera” („dezbină şi stăpâneşte”), așa cum spuneau vechii romani.
4. Formarea imaginii unei persoane „de succes”.
Această persoană „de succes” este de fapt sclavul ideal al sistemului. Cravată, sacou, carieră amețitoare, o casă minunată, mașini scumpe, vacanțe în străinătate, whisky irlandez. Minunat, nu? Are noroc omul, dar, de fapt, el este un sclav ideal, pentru că el depinde, ca un dependent de droguri, de obiectele sale. De aceea el va face totul pentru a păstra stabilitatea sistemului, va tolera orice umilință în drumul său spre avansarea în carieră. Își va ascunde toate visele din copilărie atât de adânc în suflet, încât va uita de sine însuși, transformându-se dintr-o ființă umană într-un degenerat.
Aici pot fi incluse și alte imagini ale „persoanelor de succes”: bărbatul „cool” cu o bere la bar, „femeia uşoară”, care schimbă bărbații ca mănușile, gangsterul – imagini pentru orice gust și culoare, putem alege ce dorim. Nu există aici însă imaginea apărătorului, imaginea războinicului, a mamei, a poetului, a omului de știință etc.
5. Sex și violență, în loc de dragoste şi vitejie.
Nu este un secret că instinctul sexual reprezintă o forţă uriaşă. În consecință, prin subiectul „sexului” oamenii pot fi controlaţi foarte uşor. În plus, instinctul sexual, ca orice alt instinct, constituie partea întunecată, animalică a personalității noastre. Acest instinct este stimulat puternic prin intermediul mijloacelor mass-media, al publicității, prin literatura de ficțiune și chiar prin jocurile pe calculator.
Friedrich Nietzsche a spus: „Omul este o frânghie fixată între fiară și supraom – frânghia se află peste o prăpastie”. Deci, din punct de vedere psihologic, „supraomul” este asociat cu cea mai înaltă formă a inconștientului nostru, zonă care constituie o sursă de inspirație creativă, știinţifică, poetică, o sursă de fapte eroice. Iar zona inconștientului inferior are legături cu fiara, cu instinctele, cu violența și frica. Atât „supraomul”, cât și fiara fac parte din noi înșine, doar că la unii „supraomul” domină „fiara”, iar la alții „fiara” domină „supraomul”.
6. Consumerismul este o armă care ţinteşte mai mulți „iepuri” deodată.
Prin ce se deosebește consumerismul de consum?
Consumul se datorează nevoii naturale a ființei umane de a intra în posesia a diferite obiecte necesare. Acest aspect se poate vedea uşor în exemple. Ni s-a rupt sau uzat jacheta, mergem să cumpărăm alta nouă – acesta este consumul; dar dacă mergem să cumpărăm o jachetă deoarece are o culoare sau o formă la modă sau doar pentru că dorim să ieşim în evidenţă – aceasta este consumerismul. Cu alte cuvinte, consumerismul este consumul nelimitat, neîntemeiat în mod natural.
De ce este atât de important acest consumerism pentru sistemul existent? În primul rând, consumerismul este motorul modelului economic al sistemului actual, deoarece stimulează în mod constant cererea, care la rândul său stimulează producătorii să crească producția şi împinge oamenii să se înhame la noi împrumuturi, fără de care sistemul monetar existent s-ar prăbuși. În al doilea rând, consumerismul este un eficient antidepresiv care reduce tensiunea socială și, cel mai important, spectrul de obiective permise pentru populație. În al treilea rând, precum orice „antidepresiv”, el creează dependență, ceea ce înseamnă că îi face pe oameni slabi și ușor de manipulat. În al patrulea rând, deși într-o mai mică măsură, blochează inconștientul superior.
7. Tabu pe generozitate
Generozitatea este periculoasă pentru sistem, deoarece îi determină pe oameni să aibă un comportament imprevizibil și incontrolabil. Oamenii conduși de setea lor de profit, de pofte, dependențe și vicii sunt mult mai uşor de controlat.
8. Distrugerea valorilor familiale
Acest element este oarecum reprodus de „sex și violență”, dar are propriile sale specificități. Distrugerea valorilor familiare contribuie atât la distrugerea culturilor naționale, cât și la atomizarea societății, la stimularea egoismului și a comportamentului animalic.
Metodele enumerate aici sunt departe de a alcătui o listă completă a armelor din arsenalul conducătorilor din umbră, însă scopul lor este același – să omoare sufletul. Iar cel mai interesant este faptul că acest dezastru are un singur remediu universal – a ne aminti și a asculta de Sinele Suprem Nemuritor Atman. Nu este cazul să ne vindem vreodată idealurile pentru hârtia lipsită de valoare a banilor, nu este înțelept să acționăm vreodată împotriva vocii noastre interioare, chiar dacă o asemenea acţiune pare rațională. Intelectul este un instrument esențial, dar, fără vocea inimii, logica lui este seacă într-o mare măsură. Omul nu are numai minte, ci și emoții, sentimente, intuiție. Este necesar ca o persoană sănătoasă să-și dezvolte toate aceste patru aspecte și doar sufletul este cel capabil să unească aceste părți aparent contradictorii și incompatibile ale personalității noastre. Să nu îl vindem nici măcar din frica de moarte sau de sărăcie; este foarte dureros și lipsit de sens să trăim cu sufletul vândut.
Sufletul ne cunoaște adevăratele țeluri. Aspiraţiile omului pot fi infinit de diferite, putem fi oameni de știință, artiști, muzicieni, ingineri, constructori, țărani, războinici etc., putem acţiona creator în oricare dintre aceste domenii, nu avem de ce să ne fie teamă. Este cu adevărat important să nu ne transformăm în degenerați, în fiinţe fără inimă, în morți vii ai sistemului care urăște sufletul.
Citiţi şi:
Noam Chomsky: 10 strategii de manipulare a populației aplicate zi de zi de «elite»
Tehnici insidioase de manipulare: conștiința umană se poate modifica ușor
yogaesoteric
24 octombrie 2020