de George Preda
Cercetătorii care au analizat expansiunea „cangrenei” televizuale au ajuns la concluzia că principalul releu informatic rămâne, pentru imensa majoritate a populaţiei, micul ecran, în ciuda expansiunii internetului. Pe de altă parte, numeroase studii ştiinţifice trag veritabile semnale de alarmă privind nocivitatea intrinsecă a televiziunii, dar ele nu sunt accesibile publicului larg, căci în general rămân încuiate în bibliotecile universitare (în special cele americane) sau undeva în laboratoare prestigioase – care nu le fac publice, căci nu pot scoate profit din aceste lucrări.
Televiziunea este un drog care are un efect de îndobitocire
Avântul internetului, cu aparenta sa „democraţie” a informaţiilor şi opiniilor, a lăsat pentru o scurtă vreme impresia că dominaţia televiziunii în câmpul mediatic va cunoaşte o scădere. Ori, în mod paradoxal, oamenii de ştiinţă care au avut curajul să studieze această problemă spinoasă a societăţii contemporane au observat exact contrariul: influenţa negativă a televiziunii este în continuă creştere.
Din fericire, presa alternativă şi unele site-uri şi bloguri de pe internet au făcut publice aceste descoperiri ştiinţifice cutremurătoare care evidenţiază nocivitatea devastatoare a televiziunii asupra psihicului uman. Studiile şi cifrele depăşesc cu mult orice bănuieli îndreptăţite am putea avea despre efectele pe care micul ecran le are asupra noastră, dovedind fără drept de apel că televiziunea este un fenomen abrutizant, căci ea prosteşte şi îndobitoceşte fiinţele umane care îi cad în sfera de influenţă. Dar, din nefericire, aceste avertismente nu sensibilizează publicul şi nu sunt înţelese de marea şi imensa majoritate a familiilor care sunt prostite zilnic (şi se prostesc literalmente, din ce în ce mai mult) prin intermediul televizorului.
Cercetătorul Michel Desmurget, specialist în domeniul neurologiei, a publicat recent o carte deosebit de bine documentată, în care face o analiză amplă a influenţei teribil de nefaste pe care o are televiziunea asupra fiinţelor umane. Sugestiv intitulată „Lobotomia TV – adevărul ştiinţific asupra efectelor televiziunii”, cartea lui Desmurget demonstrează, printre altele, că televiziunea acţionează ca un veritabil drog, deosebit de periculos şi otrăvitor. Este imperios necesar ca oamenii să realizeze pericolul şi influenţa crescândă pe care otrava mediatică o are atât asupra societăţii în ansmablul ei, cât şi asupra fiecărei fiinţe umane în parte.
În primul rând, timpul irosit în faţa televizorului este foarte mare: rezultatele şocante ale unor statistici recente arată faptul că media de timp pe care un adult o petrece în faţa televizorului este de 3 ore şi 40 minute pe zi; pentru şcolari, media este de numai… 2 ore şi 40 minute. Perioada de timp pe care oamenii o petrec zi de zi faţa televizoarelor a crescut continuu în ultimii cinci ani (în ciuda expansiunii internetului şi a DVD-urilor) şi ea constituie, în viziunea reputatului neurolog Michel Desmurge, o veritabilă „lobotomie” (operaţie pe creier, constând în tăierea unor fibre nervoase din creier).
Acest timp pe care omul îl petrece zilnic în faţa televizorului corespunde cu 25% din timpul de veghe şi cu 75% din timpul liber şi este echivalentul a 56 de zile pe an şi aceasta în condiţiile în care marea majoritate a oamenilor se plâng că nu au suficient timp. Altfel spus, în medie, fiecare om iroseşte un sfert din timpul cât este treaz, zilnic, în faţa televizorului, adică trei sferturi din timpul său liber. Vi se pare puţin? Un calcul simplu vă va face să constataţi că timpul irosit în faţa televizorului este, în medie, de aproape două luni pe an, sau altfel spus, vă irosiţi aproximativ 16 ani de viaţă privind la televizor!
Ocupând din ce în ce mai mult timp din viaţă, dar şi mai mult loc în casele oamenilor (aceştia îşi cumpără televizoare din ce în ce mai mari şi din ce în ce mai multe – există numeroase familii care îşi instalează televizoare în fiecare cameră), televizorul a devenit în felul acesta încă şi mai otrăvitor.
Consecinţele supraexpunerii mediatice sunt foarte grave
Din punct de vedere strict medical, pentru fiecare oră din zi petrecută în faţa televizorului creşte riscul de deces cu 10% şi numărul obezilor cu 2%. Fiecare persoană care petrece mai mult de două ore pe zi în faţa televizorului ar trebui să fie conştientă că aceasta face ca proabilitatea de a deveni supraponderală să crească cu 55%. Cele aproape 4 ore petrecute în medie de fiecare adult, zilnic, în faţa televizorului, măresc riscul afecţiunilor cardio-vasculare, grăbesc degenerescenţa şi alterarea proceselor cognitive la persoanele în vârstă (şi facilitează dezvoltarea bolii Alzheimer), diminuează speranţa de viaţă.
În cazul tinerilor, situaţia este încă şi mai gravă. Statisticile demonstrează că acei tineri care sunt expuşi „otrăvii televiziunii” se confruntă cu frecvente stări de apatie şi în cazul lor, performanţele şcolare scad, cu cât timpul pierdut în faţa televizorului este mai mare, tinzând către rezultate dezastruoase şi conducând la numeroase cazuri în care tinerii reununţă la şcoală sau nu reuşesc nici măcar să-şi ia diploma de bacalaureat. Alte pericole deloc de neglijat se referă la tendinţele violente generate de televiziune şi la comportamentele sexuale inconştiente, iresponsabile şi perverse care pot fi induse de aceasta.
În cartea sa, Michel Desmurget îşi concluzionează studiile şi observaţiile, în ceea ce îi priveşte pe telespectatorii tineri şi foarte tineri: „Televiziunea împiedică dezvoltarea optimă a funcţiilor cerebrale, compromiţând performanţele şcolare ale copiilor şi procesele de formare intelectuală, culturală, socială şi profesională.”
În cazul copiilor, ocazional s-a constatat că unii dintre cei care sunt supraexpuşi, de mici, televiziunii, sunt retardaţi, având reale probleme de vorbire şi de exprimare. De altfel, televiziunea nu ajută cu nimic în dezvoltarea inteligenţei sau în creşterea nivelului de cultură şi educaţie al copiilor: notele la limba maternă sau la matematică sunt mai mici în cazul celor care petrec mult timp în faţa televizorului. Poate părea paradoxal, dar televiziunea nu ajută nici măcar la îmbunătăţirea cunoştinţelor sau performanţelor în ceea ce priveşte limbile străine, statisticile arătând că ea nu este de niciun folos în acest sens.
Televiziunea, acest „al treilea părinte, catodic” (cum mai este numită uneori de psihologi) mutilează sociabilitatea în sânul familiei, reducând drastic atât cantitatea, cât şi calitatea comunicării dintre părinţi şi copii, dar şi între copii. Desmurget propune un număr de măsuri care ar trebui aplicate cu promtitudine de părinţi pentru a lupta împotriva acestei dependenţe nefireşti de televiziune. Printre altele, el recomandă părinţilor să nu instaleze niciodată televizoare în camerele copiilor, iar în cazul copiilor mai mici de 6 ani, trebuie evitată complet expunerea la televizor. Optim ar fi ca atât şcolarii, cât şi adolescenţii să reducă timpul petrecut la televizor la cel mult trei ore pe săptămână şi, de asemenea, să nu se uite niciodată la televizor seara.
Violenţa, nefericirea, suferinţa promovate de televiziune în scopuri publicitare
Vorbind despre perioada pe care oamenii o petrec în faţa televizorului, Patrick Le Lay o numeşte „perioada în care creierul este disponibil”. Această expresie indică într-un mod exact procesele cognitive care sunt generate în fiinţa telespectatorilor prin intermediul emisiunilor de televiziune, subliniază Michel Desmurget.
Cu toţii am sesizat că, de la an la an, calitatea programelor TV este din ce în ce mai proastă. Abundenţa violenţei, atât în programele de ştiri, cât şi în filme, are o explicaţie mult mai mercantilă decât ne putem imagina. Deoarece, după cum afirmă Desmurget, „dacă stresezi o persoană înainte de a difuza o reclamă, acesta va reţine mult mai uşor mesajul publicitar. Se pare că suntem mai dispuşi să reţinem lucrurile care ne ameninţă, de care ne temem, decât cele care ne-au făcut plăcere sau care ne-au fost indiferente. Nu întâmplător ne este prezentată cu insistenţă atâta violenţă.”
Astăzi, rolul principal al televiziunii (prin filmele, emisiunile şi programele sale) este de a stresa consumatorul; de a-l stresa în mod continuu, cu putere şi cu o determinare neobosită, demnă de o cauză mai bună, fiind un mijloc odios, extrem de eficient de manipulare în masă. Putem remarca faptul că se difuzează din ce în ce mai multă publicitate în timpul filmelor, dar se evită prezentarea reclamelor imediat la finalul unui episod, happy end-ul tipic american nefiind propice pentru creşterea stresului publifil.
În consecinţă, scenariştii s-au adaptat noilor exigenţe psiho-publicitare: violenţă la cote maxime, suferinţe perpetue, angoasă comunicativă, perversiuni sexuale de necrezut… Numeroasele filme şi seriale de acest gen difuzate pe posturile naţionale de televiziune din toată lumea invită în mod insidios şi totodată captivant telespectatorii să se pună în pielea unor personaje bizare, nefericite, sângeroase, criminali în serie, abuzaţi, prostituaţi, oameni chinuiţi etc. În general, copiii în jurul vârstei de 10 ani sunt primii fani ai unor astfel de filme, ei fiind astfel în mod constant împinşi către scene generatoare de adrenalină, macabre, criminale, imorale: ei ajung sa fie dependenţi de stres, stresul este „liniştea” lor, iar publicitatea este ca un fel de heroină pentru ei.
Ademeniţi de pe la vârstele de 5, 7 sau 8 ani cu ajutorul unor sitcomuri (sitcom este un gen de serial TV de comedie), aceşti copii sunt apoi expuşi cu sadism, pe la vârsta de 9 sau 10 ani, la filmele atroce pline de scene violente şi sângeroase care le captează atenţia şi care, vizionate în mod regulat, le modelează în mod nefericit viaţa şi personalitatea.
Însă relele provocate de televiziune, acest veritabil Moloch [zeu antic din Orientul Mijlociu adorat prin sacrificarea copiilor de către părinţi], nu se opresc aici. Desmurget spune: „Studiile arată că oamenii care urmăresc programele TV ajung să vadă realitatea aşa cum este ea prezentată în acele emisiuni. Spre exemplu, dacă vom duce televiziunea pe o insulă din Fiji, vom constata că dosarele medicale arată că înainte de apariţia TV, numărul fetelor care ţineau regim era aproape nul, iar numărul anorexicilor inexistent. Trei ani mai târziu, 70% dintre adolescente vor fi la regim, iar 12% vor fi bulimice, adică vor mânca şi apoi vor voma ceea ce au mâncat, pentru că televiziunea le-a insuflat în conştiinţă acest ideal de femeie slabă.”
Oamenii de ştiinţă au observat acelaşi fenomen în ceea ce priveşte consumul de tutun şi de alcool… În scopul manipulării în masă al cărei mijloc pervers este, nefiindu-i de ajuns să otrăvească minţile oamenilor, televiziunea distruge în aceeaşi măsură trupul şi extenuează organismul. Efectele privitului la televizor ore în şir sunt cât se poate de nocive şi de grave, ele având repercusiuni serioase asupra fiinţei umane.
Televiziunea ne afectează chiar şi indirect, într-un mod extrem de negativ, viaţa din mai multe puncte de vedere. Ca un mic exemplu în acest sens, un studiu canadian a arătat că introducerea televiziunii într-o zonă de enclavă, care înainte nu nu avea acces la TV, a scăzut cu 30-40% frecventarea sălilor de sport şi a activităţilor culturale, printre care şi bibliotecile.
Evidenţa ne arată că televiziunea acţionează ca un drog puternic şi este extrem de nocivă pentru viaţa omului. Ea mutilează sufletele şi trupurile şi creează o dependenţă severă (la imensa majoritate a „consumatorilor”). După părerea lui Desmurget, nu există decât o singură soluţie pentru a scăpa de acest drog: debarasarea de televizor. Alegerea vă aparţine!
Citiţi şi:
Drogurile lumii moderne: cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua…
Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave
yogaesoteric
6 ianuarie 2012