Tema propagandei ruseşti – baros pentru zdrobirea libertăţii de exprimare și negarea realităţilor brutale

 

DW/ Horaţiu Pepine:

Cum să combați propaganda rusească

Bunele intenții nu sunt totdeauna suficiente. Un exemplu dintre cele mai bune ni l-a oferit recent chiar Parlamentul European, cu ocazia dezbaterii bugetului pe 2018. Eurodeputatul ales pe listele PMP, Siegfried Mureșan, ne aduce la cunoștință că va fi finanțat un program, modest ca dimensiuni deocamdată, de monitorizare a dezinformării propagate de surse rusești.

 
Siegfried Mureșan

Preocuparea este mai veche, la finele anului trecut fiind adoptat un raport privitor la combaterea propagandei Rusiei împotriva Uniunii Europene. Raportul relativiza puțin, introducând și un capitol despre propaganda ISIS, dar Rusia rămânea ținta principală. Mai ales deputații din Polonia și Țările Baltice au insistat asupra influenței negative pe care Kremlinul continuă să o exercite prin versiunile și interpretările pe care le difuzează asupra evenimentelor politice actuale. Nu întâmplător am spus „interpretări”, căci despre acest lucru a fost vorba cu precădere, așa cum s-a văzut în intervenția deputatei poloneze conservatoare Anna Elżbieta Fotyga (ECR), care a fost și raportorul principal: „O parte însemnată a vieții mele înainte și după căderea comunismului mi-am dedicat-o combaterii discursului (narratives) proferat de Uniunea Sovietică și apoi de Federația Rusă, pe care l-am considerat deosebit de primejdios pentru suveranitatea noastră” (22 noiembrie 2016).

Deputata din Polonia a vorbit în engleză și a utilizat termenul „narratives”, care nu este ușor de tradus în limba română, el fiind adesea preluat ca atare. „Discurs” e prea vag, „relatare” e mult prea puțin, „narratives” însemnând aici o expunere a faptelor care implică o viziune mai largă asupra evenimentelor sau, cu alte cuvinte, o ideologie și un fir epic. Anna Elżbieta Fotyga știa pesemne foarte bine ce spune, căci, preluând un termen la modă, ea viza propaganda comunistă și apoi propaganda rusă mai recentă, care manifestă la rândul ei ambiția de a articula o sumă întreagă de idei anti-occidentale. Prin urmare, a combate propaganda rusă înseamnă nu atât să combați știri (ele nu pot fi decât dezmințite), ci un întreg discurs interpretativ asupra evoluțiilor politice din lumea occidentală.

Iată ce ne spune însă Siegfried Mureșan în legătură cu grupul de monitorizare: „În primul rând, trebuie îmbunătățită rețeaua de contributori. În al doilea rând, trebuie conectate punctele, că, foarte des, înainte să aud o știre în interesul Federației Ruse – și știre în interesul Federației Ruse poate fi și că Brexitul e un lucru bun sau Catalonia să devină independentă față de Spania – înainte să aud o știre care e în interesul Federației Ruse, (…) o auzi pe canale de comunicare din Federația Rusă pro-Kremlin” (Hotnews). Or, a spune că „Brexitul e un lucru bun sau Catalonia să devină independentă față de Spania” sunt poate afirmații care convin de minune Moscovei, dar ele sunt emise în primul rând de britanici și afirmate în modul cel mai democratic prin referendum, după cum sunt afișate în primul rând de catalani. Întrevedem aici cea mai mare problemă a acestei inițiative, care riscă, nici mai mult, nici mai puțin, să limiteze libertatea cuvântului în chiar inima Uniunii Europene.

Să punem din nou față în față ceea ce spunea autoarea principală a Raportului din 2016 cu ceea ne spune acum eurodeputatul din România: prima se referea la discursul propagandistic (narratives) emis de puterea de la Kremlin (prin agenții ei mediatici, firește), al doilea se referă la dispute interne din cadrul Uniunii Europene, care, eventual, ar putea fi instrumentate de Rusia, dar care evident nu își au originea în propaganda rusească, fiind subiecte izvorâte dintr-o lungă istorie a Europei occidentale. Marea Britanie a fost mereu excentrică în raport cu UE și nu e de mirare că s-a ajuns la Brexit, iar independentismul catalan este iarăși o veche poveste spaniolă. Cu siguranță că separatismul catalan nu e bun pentru UE, dar suntem datori să facem distincțiile necesare și să nu ajungem să-i acuzăm pe catalani (dar si pe venețieni, lombarzi și flamanzi) de propagandă rusească. Ar fi cel puțin ridicol.

În România, subiectul reverberează puternic, căci am constatat nu o dată tentația de a pune atașamentul local față de creștinismul răsăritean pe seama propagandei și uneltirilor rusești. Este o confuzie (intenționată sau nu) care riscă să aibă cele mai grave consecințe tocmai pentru atitudinea românilor față de Uniunea Europeană. Căci dacă li se spune că propria lor tradiție spirituală este vinovată și că s-ar cuveni să ia distanță față de ea, atunci nu trebuie să ne mirăm că scad procentele judecăților favorabile Uniunii Europene. Pe de altă parte, este ușor de bănuit că Rusia speră să utilizeze fondul comun creștin-ortodox în folosul propriilor interese, dar asta este cu totul altceva. Se vede prin urmare că a combate propaganda Rusiei nu e un lucru ușor și că pretinde finețe și discernământ.

Revenind la problematica mai largă a Uniunii Europene, e facil să respingi toate opiniile politice neconvenabile ca fiind pilotate de la Moscova, dar cei care o vor face vor pierde pe viitor încrederea și stima propriilor cetățeni, care știu mai bine care este sursa propriilor idei și convingeri. Cel mai bun mod de a combate propaganda unor forțe ostile nu este altul decât întreținerea unui climat de libertate și dezbatere autentică.

Cotidianul/ Călin Marchevici: Soluția anti-Putin: nu tratați Estul ca pe un cobai


Criza economică, ieșirea Marii Britanii din UE, Rusia care retrasează granițele Europei, migrația, populismul. Sunt elementele care au făcut necesară resetarea UE. Dar de unde să înceapă? Un răspuns îl pot oferi două articole publicate de EUobserver, rarisime, având în vedere linia editorială a acestei publicații de la Bruxelles.

Pe scurt, în capitala UE pare să se conștientizeze că sensibilitățile țărilor estice trebuie menajate, că trebuie ajutate mai degrabă decât criticate, dacă se dorește menținerea unei unități europene.

„Cum a devenit România cobaiul drepturilor angajaților în UE” este titlul unei investigații ce poate fi o palmă pentru cei care arată cât de benefică este precaritatea materială și socială a est-europenilor. Vizați în articol sunt guvernul Emil Boc și cei care au condus, de fapt, România în acea perioadă, după cum reiese din investigație – Camera Americană de Comerț din România, Consiliul Investitorilor Străini, FMI.

Dezastrul guvernării Boc

Reformele guvernului Boc din 2011 au produs un paradox: o poveste economică de succes în termeni statistici (cu șomaj redus și creștere economică), dar un dezastru social (cu 40% din angajați câștigând salariul minim de 236 de euro pe lună, scrie EUobserver. Cum s-a ajuns aici? Prin condiția de reformare a pieței muncii impusă de FMI, odată cu împrumutul de 20 de miliarde de dolari. Au primit atunci ce au dorit și AmCham, și CIF. Legea a permis companiilor să nu mai țină cont de vechime, experiență și studiile angajaților, lăsându-le să aplice o singură regulă – salariul minim pe economie. A urmat o a doua lege, care a redus puterea sindicatelor, lege care a ajuns în 2017 la Curtea Constituțională.

„AmCham este mulțumită să vadă că noua lege îi avantajează pe membrii săi”, scrie EUobserver. „Companiile japoneze nu favorizează sindicalizarea. Auchan și grupul german Schwarz (proprietarul Kaufland si Lidl) sunt antisindicalizare”, spune pentru aceeași publicație Rodica Novac, președinta Asociației Connect.

România, condusă de AmCham și FMI

Investitorii străini au avut susținerea Bruxellesului. Când guvernul Victor Ponta a vrut să anuleze reformele și să reintroducă negocierea contractelor colective de muncă, în 2012, comisarul pentru Afaceri Economice și Monetare, Olli Rehn, l-a admonestat imediat. AmCham a trimis o scrisoare asemănătoare, la fel a făcut și FMI. Și mai limpede este un raport al Comisiei din 2012 care arată că sistemul contractelor colective de muncă trebuie să fie „mai puțin centralizat”, pentru „a duce la o scădere generală a puterii sindicatelor de a stabili salariile”. „Reprezentanții sindicatelor și asociațiilor angajaților consideră că România este un cobai pentru investitorii străini, cu sprijinul troicii FMI-UE-Banca Mondială, în vederea descentralizării radicale a negocierilor colective”, scrie într-un studiu citat de EUobserver Aurora Trif, cercetător la Universitatea din Dublin.

Europa ca supermarket

„Fiți solidari cu statele estice”, este mesajul unui alt articol publicat de EUobserver, critic la adresa oficialilor UE care susțin, asemeni președintelui francez, Emmanuel Macron, că statele estice privesc Europa în mod „cinic” ca pe un „supermarket”, beneficiind de fondurile de coeziune, fără însă a respecta principiile UE, adică refuzând imigranții, liberalizarea continuă a economiilor. Rezultatul acestor critici la adresa Estului este limpede pentru un oficial european citat de EUobserver: partidele populiste exploatează nemulțumirea oamenilor că Bruxellesul le spune ce trebuie să facă. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sesizat pericolul și încearcă să liniștească spiritele. El a avut în luna octombrie 2017 două întâlniri cu membrii grupului de la Vișegrad (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia), socotite „un succes” de premierul ungar Viktor Orban. O temă centrală a fost solicitarea esticilor ca finanțarea europeană, ca și aderarea la Schengen, să nu fie legată de condiționalități politice. „Dacă vom crea asemenea criterii, atunci nu vom ști unde ne vom mai opri”, a spus un înalt oficial UE.

Estul nu cerșește și nu primește cadouri

Sancționarea țărilor din Est prin tăierea fondurilor de coeziune ar fi păguboasă politic, pentru că alimentează populismul, dar și economic. O arată viceministrul polonez al Economiei, Jerzy Kwiecinski: „Din fiecare euro investit prin politica de coeziune, 80 de cenți se întorc în marile economii UE”. A spus-o și comisarul german pentru Buget, Gunther Oettinger: „Polonezii folosesc banii europeni pentru a cumpăra mașini și camioane germane. Economic, Germania nu este un contributor net, ci un beneficiar net”. O spune și Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, care, până acum, rareori a fost citat într-o lumină pozitivă de EUobserver: „Ne-am deschis economia în 2004, când nu eram competitivi la standardele europene. Deci nu sugerați acum că fondurile de coeziune sunt un cadou pentru țările central și est-europene”. Iar analiștii citați de EUobserver subliniază că, în acel moment, deschiderea piețelor nu a fost alegerea țărilor în cauză, ci o precondiție pentru aderarea la UE.

Marea vulnerabilitate în fața Rusiei

UE va intra într-un proces de reformare, iar la Bruxelles, solidaritatea pare să devină condiția esențială pentru succesul reformării, cel puțin așa arată cele două articole citate. Pe fondul derapajelor populiste din Vest, „pedepsirea” esticilor pare să nu mai fie o soluție pentru menținerea solidarității UE. Solidaritatea se menține cu o mână întinsă, așa cum și țările estice au întins o mână partenerilor vestici, deschizându-și economiile, deseori ca poligon de încercare, și punându-le la dispoziție resursele naturale și umane. Sancțiunile vor alimenta populismul și propaganda anti-UE. Sărăcia este o cauză principală a aceleiași vulnerabilități, căci precaritatea vieții și lipsa perspectivelor fac să prindă propaganda de sorginte rusă. Până la achiziții de arme, până la apariția procurorului european antifraudă, a unei armate UE sau alte proiecte euroatlantice, eradicarea flagelului sărăciei ce afectează cea mai importantă armată a lumii occidentale (populația ce este supusă de ani buni unui mare război economic, cu China, și informațional cu Rusia) este prima condiție a rezistenței flancului estic al UE și NATO.

Notă Cuvântul-Ortodox.ro:

În contextul discuției despre propaganda Rusiei și maniera de a o combate, un exemplu foarte concret găsim și în reacţiile unor acoperiți veșnic vigilenți și zeloși propagandiști, la vizita Patriarhului Kirill în România.

Astfel, un regizor devenit cerșetor de atenţie, inventează un performance penibil pentru a protesta, zice el, față de legăturile cu KGB ale patriarhului rus, în numele, culmea, victimelor represiunii comuniste. Care victime, cel puţin o parte din ele, tocmai participau la o ceremonie dedicată lor, ceremonie care a şi prilejuit invitarea PF Kirill şi nu aveau niciun fel de dorinţă de un asemenea spectacol jalnic, care nu a făcut decât să le maculeze momentul.

Pentru a demonstra, parcă, faptul că acţiunea lui Alexandru Solomon corespunde unui punctaj anume, Radu Tudor, jurnalist la Antena 3, a mers oarecum pe aceeaşi idee aberantă: cum să inviţi călăul la comemorarea victimelor comunismului? Radu Tudor a pretins că ar fi trebuit ca Moscova să-şi ceară scuze înainte să se apuce PF Daniel să-l invite pe omologul său rus. După cum ştie toată lumea, Patriarhia Moscovei este cea care a instaurat comunismul în Rusia şi în România. Logic, nu?!

Un altul, expert pe probleme ruseşti şi mare profesor universitar, s-a aruncat într-o serie ameţitoare de interviuri, articole şi reacţii în care a repetat cât de kaghebist e PF Kirill, cum a făcut el o avere din comerţ cu tutun şi alcool şi cum… a fost fondată Coaliţia pentru Familie (organizaţia internaţională) la Moscova. Lucru perfect inept şi total fals, genul de neadevăr flagrant, ce poate fi infirmat și de o simplă căutare pe Wikipedia. Dar, până la urmă, linia urmărită de expertul nostru este alta: nu care cumva România să-şi imagineze că poate juca un rol de „mediator” cu Rusia, nu care cumva să slăbească vigilența în lupta împotriva corupţiei.

Mai poetică, o editorialistă l-a înfăţişat pe PF Kirill ca pe un trimis al întunecatului iad, iar pe PF Daniel un înaripat îngeresc. Măcar doamna are talent literar real.

PF Kirill

Hotnews, în schimb, a spus-o mai direct şi cinic: PF Daniel nu s-a consultat cu preşedintele sau premierul când l-a invitat pe PF Kirill! Grav! Ar fi trebuit să ceară voie de la stăpânire, care va să zică. Bine, să ştim o treabă, măcar.

Problema cu această măcăneală obositoare anti-kirill-iană este că e concepută pentru proşti sau pentru antiruși atât de porniţi, încât nu-i interesează gradul de logică sau de adevăr din aserţiunile propagate. Modelul pe care funcţionează maşina de propagandă securistică de la noi e unul grosier, stilul „dat cu barda”. Ce le scapă securiştilor noştri?

Întâi şi întâi, să te tăvăleşti în chinuri, tăindu-ţi mâna şi făcând show pe Dealul Patriarhiei, că vine PF Kirill, omul lui Putin, în România, înseamnă să arăţi clar şi fără echivoc că eşti slab şi victimă sigură. Păi cum aşa, tu te temi că se schimbă locul României în Galaxia NATO şi UE de la o vizită bisericească, istorică, dar, totuşi, bisericească?! Păi au adus americanii scut la Deveselu, avioane în hangare, rachete în rastel, ca să ne biruiască o descindere a primului popă dintre popii ruşi?

Oamenii ăştia nici măcar istoria recentă nu o ştiu. Altfel, ar fi auzit de celebra replică a lui Stalin: câte divizii are Papa? Replică prin care voia să arate dispreţul pentru lipsa de putere militară a Papei şi, deci, lipsa lui de influenţă în ţările catolice supuse URSS. S-a văzut câtă dreptate a avut Stalin în exemplul polonez. Or, dacă securiştii de la noi au simțit nevoia să se baricadeze într-o isterie anti-Kirill, ei nu au făcut altceva decât să transmită clar şi răspicat: ne e frică de patriarhul rus pentru că ştim că, în ciuda armamentului nostru greu, cu toate unităţile noastre militarizate de propagandă anti-rusă, totul e nimic în faţa unui simbol spiritual. Şi nu, simbolul spiritual nu e PF Kirill ca persoana fizică, ci gestul, importanța întâlnirii.

Nu aşa se gestionează o astfel de întâlnire, mai ales când ai deja o problemă uriaşă cu încrederea românilor în UE (în scădere accelerată). Nu asta faci atunci când într-o Românie deloc rusofilă, ai, totuşi, un procent apreciabil de oameni care considera că Rusia are datoria să-i apere pe creştini. Un mod inteligent de a gestiona problema este să nu astupi gura românilor în chestiunea căsătoriei şi în a nu acoperi problemele reale, dure şi nemiloase care provin din statutul nostru de cobai ai Vestului (şi aici am citat din EuObserver).

Dacă securimea de la noi nu ar mai toca banii în vânt pentru toţi vânzătorii de gogoși, ci ar lucra inteligent, după cum le-ar fi serviciul (intelligence), atunci vorbele acelea ale Patriarhului Chirill, cum că noi avem valori comune şi suntem fraţi, ar fi sunat gol, sec, rece şi irelevant. Păi dacă eşti ortodox în largul tău şi tratat decent, omeneşte, în UE şi de către partenerul strategic, având un nivel de trai normal şi nedându-ți-se în cap cu homofobia, nu mai simţi nici alienare față de establishment, nici nu mai eşti sensibilizat astfel încât să ai urechea deschisă la cine-ţi vorbeşte frumos.

Dar, fireşte că securimea de la noi nici măcar nu concepe aşa ceva. Măcar un lucru inteligent putea să facă, după cum spune o vorbă înţeleaptă din bătrâni: să tacă. Şi ar fi părut mare filosoafă, iar evenimentul se pierdea uşor, ca un abur de tămâie, aşa cum ştie cel mai bine mediul bisericesc autohton să o facă. Aşa, nu au făcut decât să amplifice rezonanța evenimentului şi să-i dea greutate.

Citiți și:

Avertismentul analistului George Friedman: România e expusă pe frontul estic, se confruntă cu Rusia și Turcia

Moscova atacă România: provoacă organizarea unui referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2018

 

Also available in: Français