Teoria istoricului Marius Oprea: SRI, în spatele dezvăluirilor «acoperitului» Rizea

 

Istoricul Marius Oprea afirmă, într-un material difuzat de Mediafax, că fugarul Cristian Rizea, fost deputat PSD, refugiat în acest moment în Republica Moldova, autor al unei cărți explozive de dezvăluiri, intitulată Spovedania lui Rizea, este, foarte probabil, ofițer acoperit al SRI și sugerează că în spatele demersului său se află chiar serviciul numit, scrie Inpolitics.ro.

„Asemenea dezvăluiri nu sunt decât vârful aisbergului. Şi întotdeauna sunt făcute de oameni care au lucrat «cu serviciile», dar nu sunt cu adevărat din interiorul lor. Acestea se folosesc de asemenea «mesageri» aflaţi la ananghie pentru a-şi transmite unii către alţii sau către politicienii care «ies din rând» mesaje bine ţintite” afirmă el.

Vorbind despre fosta șefă a acoperiților din SRI, general Elena Istode, Oprea punctează:
„… acoperiţi dintre care a făcut parte, probabil, şi el (n.n. Rizea) – căci, dupăce a terminat totuşi o facultate la 30 de ani, a recuperat rapid: peste alţi patru ani figura ca absolvent al Colegiului Superior de Siguranţă Naţională şi apoi al Colegiului Naţional de Apărare – ambele, adevărate pepiniere de recrutare ale serviciilor.

Poate că doamna general SRI Istode nu e cu totul străină de toate «informaţiile» etalate în această carte, care face întrucâtva vâlvă în mediul virtual şi nu numai, de puţin timp încoace. O «spovedanie» care poartă amprenta puternică a unor poliţe plătite de autor şi poate şi mai puternică a avertismentelor şi informaţiilor «scăpate» de oameni «din sistem» către public. Este chiar ceva mai mult – o fumigenă care, atrăgând atenţia asupra unor ţinte false, are în vizor cu totul altele. O practică executată deseori cu stângăcie de cei din «servicii», puşi să facă asta (…) Cine e expeditorul real al acestor «avertismente» şi al informaţiilor transmise prin carte nu ştim, dar putem presupune dacă e să judecăm după curierul «spovedaniei lui Rizea», care e jurnalista Sorina Matei, proaspătă autoare a unor dezvăluiri privind afacerile lui Rareş Bogdan, devenit, se pare, «ţintă-piept» a «băieţilor» lui Hellvig. Apropierea ei de Serviciul Român de Informaţii e publică de patru ani”, mai scrie istoricul.


Citiţi şi:

O gravă problemă de siguranță naţională. Subminarea sistemului sanitar de către SRI 
Daniel Dragomir, interviu: «Când un om devine țintă a statului, nu mai are nicio șansă!» (I) 

 

yogaesoteric
11 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More