Teoriile false privitoare la evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie propagate

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Site-ul www.activenews.ro, care în timpul în care a fost condus de domnul Mihai Șomănescu a cunoscut o binemeritată apreciere din partea unui mare număr de cititori, a făcut anunțul apariției cărții jurnalistului Victor Roncea intitulată Mâna Moscovei – Documentele crimei din decembrie 1989 și a publicat prefața cărții, semnată de cunoscutul ofițer al aparatului de securitate Aurel Rogojan, fost secretar al gen. Iulian Vlad, ultimul șef al Securității.

În ultimul deceniu și jumătate, Aurel Rogojan a scris mai multe cărți, a publicat articole și a fost unul dintre cei mai importanți propagandiști ai mitului generalului „erou” Iulian Vlad și, prin deducție logică, dacă șeful Securității a fost erou, atunci întreaga Securitate a avut un rol eroic în decembrie 1989, ceea ce este COMPLET FALS.

Pe parcursul anilor, Aurel Rogojan a scris multe adevăruri interesante despre evenimente și fenomene din decembrie 1989, iar eu l-am citat în lucrările mele. Dar, printre adevărurile scrise de Aurel Rogojan el „împachetează” și livrează cititorilor falsuri, unele de-a dreptul grosolane, mizând pe cunoașterea superficială a evenimentelor de către un mare număr de cititori, situație datorată uriașei manipulări din cele peste trei decenii care au trecut și, poate, a unui anume dezinteres al opiniei publice față de acest eveniment care se îndepărtează în timp.

În cartea Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și istoria Securității regimului comunist din România, pe care am scris-o împreună cu reputatul istoric Cristian Troncotă, am arătat cu probe indubitabile cum Aurel Rogojan nu numai că „livrează” minciuni, dar și falsifică documente manu propria, eliminând paragrafe din documentele pe care le prezintă și inserând alte paragrafe imaginare. Acest fapt îl descalifică definitiv și îl elimină din rândul autorilor credibili.

Este regretabil că jurnalistul Victor Roncea, care dorește să intre în rândul istoricilor, și-a lăsat cartea Mâna Moscovei – Documentele crimei din decembrie 1989 în seama unei prefețe cuprinzând falsuri și omisiuni, semnată de Aurel Rogojan. De ce oare?

Am citit cu atenție prefața publicată de Activenews, deocamdată neintrând în posesia cărții. Analiza din prefață privitoare la cadrul internațional al evenimentelor din 1989 este una corectă. Nu putem să-i reproșăm autorului că nu a scris mai multe aspecte importante, pentru că lucrarea prefațată nu și-a propus ca subiect o analiză a situației internaționale generată de Acordul din Malta (2-3 decembrie 1989), acord verbal despre care, în anul 2014, președintele Vladimir Putin declara că a fost încheiat de „trădătorul” Mihail Gorbaciov, iar Rusia nu recunoaște acel acord și „vrea înapoi ce este al ei” (între ghilimele l-am citat pe președintele Federației Ruse).

Din întreaga prefață, eu am să fac referiri doar la ceea ce Aurel Rogojan a scris despre evenimentele din România și activitatea șefului Securității, gen. Iulian Vlad.

În principal, Aurel Rogojan afirmă că generalii Iulian Vlad și Ștefan Gușă au fost doi eroi care au dejucat planurile de dezmembrare a României, planuri care au existat într-adevăr, creație a serviciilor secrete ale unor state vecine, cu excepția celor sovietice, în cooperare cu cele occidentale.

Este total greșit să afirmi că generalii Vlad și Gușă, care conduceau operativ principalele instituții de forță ale României, să fi acționat pentru dejucarea planurilor străinilor de dezmembrare a României, când ei au permis pătrunderea dovedită fără putință de tăgadă a zeci de mii de luptători străini pe teritoriul României, fără să ia nicio măsură preventivă împotriva lor. Principala obligație legală a Securității ar fi fost necesar să fie tocmai cea de a preveni riscurile la adresa securității naționale.

Cu alt prilej, Aurel Rogojan afirma că nu ar fi fost posibil să urmărești și să neutralizezi zeci de mii de agenți străini pătrunși în țară, că nu erau forțe de filaj pentru un asemenea volum de activitate preventivă etc. Nu este adevărat! Pentru asemenea situații existau mijloace regulamentare de prevenție. În acele timpuri, în orice moment se considera necesar, frontierele puteau fi închise. Or, este dovedit că în decembrie 1989 și când Ceaușescu a ordonat închiderea frontierelor, Securitatea a fost cea care a încălcat ordinul și a permis circulația peste frontiere, în ambele sensuri, ale „turiștilor” sovietici.

Aurel Rogojan

Mai mult decât atât, s-a dat ordin ca falșii turiști sovietici să nu mai fie legitimați și notați în registrele de trecere a frontierei, pentru a nu li se găsi urmele. Agenții sovietici, unguri, sârbi, francezi, germani, englezi etc., mulți dintre ei vorbitori de limbă română, care au intrat în România declarând că sunt în tranzit au rămas luni de zile în țară, fără să-i deranjeze nimeni. A fost o complicitate evidentă a unora din conducătorii instituțiilor de forță cu serviciile secrete străine.

Apoi, cine ar putea crede că acțiunea serviciilor secrete pătrunse pe teritoriul României, cu scopul de a acționa în direcția dezmembrării României, ar fi putut fi contracarată prin ordinul generalului Iulian Vlad dat Securității de a se dezarma și de a încuia în fișete armamentul?

Autorul prefeței recunoaște că gen. Vlad „a interzis, din faza incipientă a evenimentelor, orice fel de intervenție sau prezență a Securității în mișcările de stradă”. Păi în stradă se aflau și agenții străini și acolo se derulau evenimentele. Cum să-ți aperi țara interzicând organului de securitate să acționeze în orice fel? Afirmațiile generalului Rogojan sunt ridicole!

Prin acest ordin, care a existat într-adevăr, se vede cu ochiul liber, fără să fie nevoie să fii specialist în domenii militaro-informative, că gen. Vlad a acționat în favoarea susținerii agresiunii străine împotriva României, urmărind atât înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, vechiul dușman al Securității, fapt dovedit magistral și de istoricul american Larry L. Watts, cât și salvarea lui personală și menținerea Securității la vârful societății românești în perioada regimului care urma a fi instaurat în țară. De altfel, există dovezi certe că Securitatea și-a negociat rămânerea la putere cu serviciile secrete străine care au atacat România în decembrie 1989.

Urmare a acestor chestiuni dovedite de istoriografie, fraza următoare a lui Aurel Rogojan devine de-a dreptul ridicolă: „Generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad au dovedit în acele momente de mare cumpănă o extraordinară luciditate în evaluarea situațiilor conflictuale provocate de forțe inamice, externe și interne, iar deciziile luate de comun acord au dejucat escaladarea mult mai periculoasă a tensiunilor. Pentru loialitatea dovedită poporului român și opoziția la trădare națională, aveau, ulterior, să plătească.”

Atât în această prefață, cât și în alte lucrări/articole, Aurel Rogojan sugerează că ar fi fost un mare pericol pentru România dacă Securitatea și-ar fi făcut datoria conform legii. Este o atitudine tipică a trădătorilor de a vrea să convingă opinia publică de faptul că dacă nu ar fi trădat ei, ar fi fost mare nenorocire. Această contrafactualitate este una păguboasă și nu are nimic de a face cu știința istorică și cu dreptul. Aurel Rogojan scrie că generalii Vlad și Gușă au judecat corect situaţia. Le-a cerut cineva să judece ei situaţia, sau să fie militari care aplică legile, regulamentele și ordinele decidenților politici? Țara avea guvern, organ politic colectiv de conducere, comandant suprem etc. Nu era cazul ca niște militari să se erijeze în analiști politici și să se substituie factorilor legali de conducere a țării. Militarii nu sunt și nu este necesar să fie filozofi, ci aplicatori ai legislației în vigoare și executanți ai ordinelor date de cei îndreptățiți prin lege. Când fac altceva decât cele arătate mai sus înseamnă că TRĂDEAZĂ!

Aurel Rogojan pune unele amenințări și incidente pe seama dezinformării din acele zile. Din unele puncte de vedere, are dreptate. Cele mai multe dezinformări s-au făcut prin intermediul Televiziunii Române și a postului de radio Europa Liberă. Dar, Televiziunea Română a fost pusă la dispoziția complotiștilor anticeaușiști de către gen. Iulian Vlad, protectorul complotiștilor. Vlad i-a dat ordin col. Gheorghe Rațiu să dispună directorului Petre Constantin să lase Televiziunea pe mâna complotiștilor și să nu acționeze butonul de autodistrugere a instalațiilor de transmisie, instalație concepută pentru situația în care atentatori la siguranța națională ar fi ajuns să pună mâna pe Televiziune.

În acest caz, ar fi fost nevoie de timp îndelungat pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor. Directorul TvR nu a vrut să execute de îndată ordinul și l-a sunat pe gen. Iulian Vlad și l-a întrebat ce să facă, iar Vlad i-a spus să-i lase pe complotiști să preia controlul asupra instituției. Trădare în toată regula, pe care dl. Rogojan ar vrea, bazându-se pe ignoranța unor cititori, să o transforme în faptă de eroism.

Cât privește acțiunile postului de radio Europa Liberă, în cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, am făcut referiri la Dosarul Cummings și colaborarea Securității cu CIA pentru denigrarea lui Nicolae Ceaușescu, în vederea răsturnării sale de la putere, și agenții Securității infiltrați la Europa Liberă și alimentați cu informații despre situația din țară.

Dacă, așa cum arată Aurel Rogojan, în România au existat manipulare și acțiuni anarhice la televiziune și în sediul CC al PCR, vinovatul principal a fost gen. Vlad. Istoria evenimentelor din decembrie 1989 și din perioada următoare a ajuns pe mâini murdare, fiind tratată ca o bucată de plastilină căreia diverși impostori îi modifică forma după bunul plac.

Autorul prefeței spune că în sediul CC al PCR și la Televiziune acționau confuz mai multe grupuri anarhice. Dar aceste grupuri nu aveau nicio putere. În după amiaza de 22 decembrie 1989, puterea era în mâinile generalilor Vlad (toate forțele Ministerului de Interne), Stănculescu (pus de Ceaușescu în fruntea unităților care să reprime revolta populară reizbucnită după asasinarea ministrului Apărării, Vasile Milea) și șeful Marelui Stat Major, gen. Gușă, care, prin efectul legii ar fi fost necesar să devină automat ministru al Apărării, în momentul morții gen. Milea.

În ceea ce îl privește pe gen. Victor Athanasie Stănculescu, despre el Aurel Rogojan și Iulian Vlad au afirmat în cartea de memorii a fostului șef al DSS că el era agent al Securității care fusese recrutat de gen. Nuță. Deci, Stănculescu era agentul Securității. Un ofițer, martor ocular din sediul CC al PCR din 22 decembrie 1989, a declarat că, pe un coridor, gen. Vlad l-a strigat pe Stănculescu cu apelativul: „Victore!”, iar acesta s-a întors și a răspuns: „Ordonați, tovarășe general!”. Am toate motivele să cred că ceea ce a făcut Stănculescu în acele evenimente, a făcut, în cea mai mare parte, de conivență cu gen. Vlad.

CC al PCR, sediul puterii era controlat de aprox. 400 de luptători bine instruiți subordonați gen. Vlad (Direcția a V-a de Securitate și Gardă, USLA și tineri ofițeri din Trupele de Securitate). Intrau în sediu doar cei cărora le permitea Securitatea accesul. Sute de falși revoluționari care au intrat în sediul CC al PCR au obținut acte de revoluționari și au beneficiat de indemnizații lunare mari, scutire totală de impozite, spații comerciale, terenuri, locuri de veci, scutire de taxe școlare pentru copii etc.

Când s-a înființat CNSAS, dosarele de informatori și agenți ai acestor falși revoluționari au ieșit la iveală și s-a văzut că ei acționau în misiune, nu în alt fel. Mii de „revoluționari” au fost radiați de pe listele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, dar banii și celelalte drepturi obținute prin fals nu au fost niciodată solicitați de statul român a fi restituiți.

Aurel Rogojan se referă la presupusele opt (!) tentative de asasinat care ar fi existat împotriva vieții generalului Iulian Vlad, în sediul CC al PCR. Dar sediul era păzit strașnic de oamenii lui Vlad. Când mi-a spus și mie gen. Vlad despre faptul că ar fi existat intenția ca el să fie ucis, am fost tentat să îl cred și am și menționat undeva în scris acest aspect. Dar cine să vrea să-l ucidă pe Vlad? Oamenii devotați lui Ceaușescu și care au respectat legislația în vigoare împotriva ordinelor generalului Iulian Vlad fuseseră deja asasinați (gen. Vasile Milea, gen. Constantin Nuță, gen. Velicu Mihalea, col. Gheorghe Trosca), sau erau arestați (col. Petre Moraru, Postelnicu etc). Vlad acționa în direcția în care acționau TOATE forțele care atacaseră România.

Legat de aceste presupuse atentate la viața gen. Vlad, Aurel Rogojan scrie în prefață că gen. Gușă i-a propus lui Vlad să-i pună el la dispoziție luptători care să-l păzească. Este hilar! Păi gen. Vlad avea în subordinea lui cei mai instruiți luptători pentru paza demnitarilor și o altă unitate întreagă, de aproape 800 de luptători anti-tero. Doresc să menționez că în timpul loviturii de stat, în sediul CC al PCR au activat doar câțiva militari MApN, ofițeri și subofițeri, de transmisiuni, aduși acolo pentru asigurarea legăturilor de transmisiuni ale ministrului Apărării cu unitățile militare din teritoriu.

Pe cine ar fi nemulțumit Vlad și Gușă? Apoi, în toată perioada în care generalii Vlad și Gușă au dat comenzi din sediul CC al PCR, ei au acționat pentru reușita deplină a loviturii de stat și pentru a încuraja unitățile militare din subordinea lor, din întreaga țară, să-și abandoneze jurământul militar și legislația în vigoare și să treacă de partea complotiștilor susținuți de serviciile secrete străine care au atacat România. Autorul prefeței nu ne răspunde la această întrebare și nici noi nu identificăm o forță interesată în dispariția lui Vlad ci, din contră, el era foarte necesar conspiratorilor ajunși la putere, în frunte cu Ion Iliescu.

Eu nu neg că au fost și oameni, în special militari și în special din Securitate, care ar fi fost capabili să încerce să-l ucidă pe Iulian Vlad, pentru faptul că a trădat și a apărat instituția de oprobriul public la care a fost supusă de complotiști, după ce Ceaușescu a fost arestat și aceștia au preluat puterea. Cine sunt însă acei presupuși asasini care au încercat să-l ucidă pe Vlad? Cum de nu i-a prins nimeni, când sediul CC era împânzit de cei mai instruiți securiști? Ei, ar fi fost necesar să aibă nume și prenume, ar fi fost uciși pe loc sau condamnați, or așa ceva nu a existat. Cred mai degrabă, având exemplul unor falsuri grosolane anterioare, că avem de-a face cu niște invenții ale lui Aurel Rogojan.

Iulian Vlad

Dacă el va reuși să-și probeze acum, după peste trei decenii de la evenimente, afirmațiile, îmi voi retrage suspiciunea. Dar, deocamdată, Aurel Rogojan face afirmații și nu le probează cu nimic palpabil, iar aceste afirmații se bat cap în cap cu realități dovedite incontestabil.

Apoi, mai este un aspect care e necesar sa fie luat în seamă. Pe toată durata desfășurării loviturii de stat, în sediul CC al PCR, chiar în încăperea unde lucrau Vlad și Gușă, poziționat lângă camera de luat vederi care a filmat evenimentele, pentru a nu apărea în cadru, s-a aflat permanent și nu s-a mișcat de lângă cei doi generali cunoscutul spion sovietic Nicolae Doicaru, devenit instantaneu supervizorul generalilor Vlad și Gușă.

Mai este necesar să arătăm și altceva pentru a se susține faptul că cei doi generali acționau în aceeași direcție cu serviciile secrete sovietice? Concomitent, același scenariu se derula în celălalt sediu al puterii, MApN, unde în dimineața de 22 decembrie, la puțin timp după împușcarea gen. Milea, la ora 9.00, au intrat și nu au mai plecat generalii sovietici Mihailov și Bociaev. Ulterior, gen. Vlad a plecat de la sediul CC al PCR la sediul MApN și a condus operațiile alături și din biroul ministrului Nicolae Militaru (Lepădat), alt cunoscut spion sovietic.

Apoi, îl reamintesc pe generalul complotist minoritar etnic, ca majoritatea complotiștilor, Ștefan Kostyal, care a spus public că „Vlad a fost al nostru!”, respectiv al complotiștilor. De altfel, atât gen. Vlad, cât și Aurel Rogojan au recunoscut existența complotului anticeaușist, dovedit ulterior a fi fost unul antiromânesc, inclusiv faptul că între complotiști au existat și ofițeri activi de securitate. Aurel Rogojan și Iulian Vlad l-au menționat în cartea lor de dialoguri, în acest sens, chiar pe colonelul Filip Teodorescu, actualul președinte de onoare al ACMRR-SRI, menționând detaliul că el a fost adus în complot de Vasile Patilineț.

Duplicitatea Securității era una colosală în timpul regimului ceaușist. Pe de o parte, ea arăta un servilism total față de conducătorul țării, iar pe de altă parte, uneltea cu serviciile secrete străine pentru a-l răsturna de la putere și a readuce România independentă sub controlul Moscovei. Larry L. Watts a arătat că Securitatea a rămas sub dublă comandă, racordată la serviciile secrete sovietice până la căderea lui Ceaușescu, în ciuda faptului că îi fusese interzis să colaboreze cu acele servicii.

Aceste fapte dovedite sunt de mare importanță pentru întreaga istorie contemporană a României, pentru că au influențat decisiv împingerea României în criza indusă de bunuri alimentare, energetice și de larg consum din ultimul deceniu ceaușist și jaful organizat practicat de securiștii de la CIE asupra uriașelor sume de bani pe care le-a acumulat economia României și pe care ei le-au dosit în diverse conturi tranzitorii, aflate pe numele de persoană fizică ale peste 300 de ofițeri directori de credit, ca apoi, după evenimente, să le sustragă integral. Ceaușescu n-a știut nimic de banii aceștia. În cartea Trădarea României Socialiste în viziunea unui ofițer de securitate, scrisă împreună cu colonelul de securitate Ioan Bâlbă, am explicat cum s-a derulat acest jaf.

Desigur că inducerea crizei alimentare, energetice și de bunuri de larg consum s-a făcut și cu complicitatea unor înalți demnitari trădători din guvernul României, susținători ai politicii de aliniere a României la politica URSS. Trădătorii erau cominterniști. Internaționaliști proletari, adică omologii globaliștilor de astăzi, dar de linie politică bolșevică. Aurel Rogojan nu scrie nimic despre aceste aspecte! Nici în această prefață și nici în alte scrieri ale sale.

Ca urmare, textul lui Aurel Rogojan este unul șchiop, incapabil să creeze cititorului imaginea reală a evenimentelor din decembrie 1989. Astăzi, în România, nu se poate scrie nicio sinteză a unor evenimente de istorie contemporană ignorându-l pe cercetătorul Larry L. Watts, decât dacă vrei să eșuezi în promovarea adevărurilor profunde ale epocii.

Aurel Rogojan sfidează minima inteligență a cititorilor avizați.