Termocentrala Mintia, vândută pe bucăți de noii proprietari? Sindicatele din Energie reclamă nerespectarea contractului și solicită guvernului să ia termocentrala înapoi la statul român

Sindicaliștii din domeniul Energiei reclamă mari nereguli la Termocentrala Mintia, cumpărată în 2022 de o companie irakiană, avertizând că noii proprietari încalcă atât legislația României, cât și clauzele contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât Ministerul Energiei are motive suficiente pentru a lua termocentrala înapoi la statul român.

Într-o scrisoare publică, Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica solicită premierului să dispună o verificare a Corpului de Control la instituţii publice din judeţul Hunedoara care ar avea în atribuţii verificări pe platforma termocentralei Mintia, informează News.ro.

Sindicaliştii reclamă nereguli precum muncă la negru, inclusiv cu cetăţeni aduşi din alte state, operaţiuni riscante cu materiale periculoase precum mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen şi vânzarea unor bunuri de pe platforma termocentralei, cum ar fi instalaţii, cale ferată sau uleiuri uzate despre care sindicatele susţin că nu puteau fi înstrăinate, conform contractului, înainte de punerea în funcţiune a noii centrale asumate a fi realizată de către cumpărător pe platforma vechii centrale.

Aceştia susţin de asemenea că firma care a câştigat licitaţia a început să demoleze clădirile și atelierele din termocentrala Mintia „fără a avea autorizaţie de demolare la acea dată, procedură de demolare ce se desfăşoară în continuare şi în prezent fără autorizaţie extinsă de demolare”.

Un control făcut de Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara în urma unor reportaje publicate online s-a finalizat „fără a se lua măsurile legale deşi la acel moment demolarea construcţiilor era în derulare fără a exista autorizaţia de demolare emisă iar molozul era depozitat necorespunzător”.

După obţinerea autorizaţiei, compania a depozitat deşeuri „la grămadă, conductele de produse petroliere nu au fost curăţate, în depozitul termocentralei se regăsesc amestecate moloz, conducte de ulei, conducte de păcură, vată sticlată, tablă, mobilier din lemn şi termopan”, pe toată perioada în care au fost efectuate demolările firma neavând, conform sindicatelor, niciun stingător de incendii valabil şi nici apă curentă.

Toate acestea duc la o singură concluzie, aceea că autorităţile au înţeles «să închidă ochii» şi să ignore riscurile şi totodată prevederile legale şi atribuţiile care le reveneau”, susţin sindicatele în scrisoarea adresată şefului Guvernului.

Sindicaliștii subliniază că substanţe chimice între care 3 kilograme de mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen sunt depozitate împreună, fără protecţie, iar în prezent, este în curs de demolare staţia de electroliză unde se producea hidrogen şi unde există electrolit KOH 28% preparat şi solid, substanță foarte periculoasă şi toxică, fără a se lua măsurile corespunzătoare.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii susţin că au informaţii conform cărora de pe platforma termocentralei de la Mintia au fost vândute peste 40 de tone de uleiuri, rezervoarele aferente, s-au vândut peste 5 km de cale ferată şi alte instalaţii, deşi, prin contract, firma nu avea voie să înstrăineze bunuri din termocentrală până la punerea în funcţiune a noii centrale.

Acest fapt împreună cu nerespectarea legislaţiei române atrage anularea pe loc a contractului de vânzare cumpărare şi este suficient pentru ca Ministerul Energiei, conform clauzelor contractuale, să ia Termocentrala Mintia înapoi la Statul Român”, mai spun sindicatele din energie.

Context

Reamintim că, în 2022, Centrala Termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane EUR de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitației publice, după cum a relatat atunci RostOnline.

Mass Group Holding Ltd. (MGH) este o companie irakiană înregistrată în Insula Cayman / Marea Britanie, cu sediul central în Amman, Iordania, înființată în 1994, dar activitățile sale sunt în principal în Irak.

La momentul respectiv s-a spus că, ținând cont de specificul activului, ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu obiectivul de a relansa producția de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Citiți și:
Europarlamentari români se opun renegocierii PNRR. Sistemul energetic de stat, în pericol să dispară
Manifestul revistei Certitudinea privind așa-zisa privatizare a ultimelor așa-zise întreprinderi de stat

 

yogaesoteric
10 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More