Testele nucleare din anii ’60 au modificat atmosfera terestră și chiar structura oamenilor moderni

Experimentele cu arme nucleare realizate în anii ’50-’60 au lăsat o amprentă nevăzută în celulele noastre și în organismele tuturor viețuitoarelor de pe Pământ. Aceasta se regăsește în dinții, ochii și chiar creierul nostru. Oamenii de știință o numesc „bomb spike” sau „bomb pulse”, iar semnătura sa persistă în trupul uman de peste jumătate de secol.

În anii 1950, au avut loc atât de multe explozii ale bombelor, încât a fost afectată structura chimică a atmosferei – concret, de atunci este afectată compoziția de carbon de pe planetă, fiind afectate toate vietățile de pe pământ, din ape și din peșteri. Spre deosebire de undele radioactive ale bombelor, aici nu vorbim despre efecte dăunătoare.

Totuși, ce sunt, de fapt, aceste bombe? Înainte ca tratatul împotriva testelor nucleare din 1963 să oblige statele semnatare să detoneze bombele în subteran, guvernele au detonat sute de arme atomice în atmosferă. Peste 500 de astfel de explozii, în special organizate de Rusia și de Statele Unite, au împrăștiat materie radioactivă în atmosferă.

Deja este cunoscut faptul că materialul radioactiv dăunează oamenilor și animalelor, făcând ca regiunile afectate să devină nelocuibile. Ceea ce este mai puțin cunoscut de cei din afara laboratoarelor este faptul că bombele au reacționat și cu nitrogenul natural, formând astfel noi izotopi – în mod special carbon-14. Până în anii 1960, bombele deja au dublat cantitatea de carbon-14 din atmosferă, comparativ cu nivelul inițial. În primă fază, izotopii au pătruns în apă și în vegetație, apoi au trecut la om, prin lanțul alimentar.

Oamenii de știință au înțeles că izotopii de carbon-14 pot fi folositori. De exemplu, îi ajută să stabilească perioada unor rămășițe umane atunci când se impune aceasta în anchete penale, de exemplu. Aceasta este, de altfel, cea mai recentă întrebuințare: prin măsurarea nivelului de carbon-14 prezent în dinți, oase, păr sau chiar în ochi, un specialist poate estima ce vârstă avea persoana care a murit sau chiar momentul în care a murit. Deci, cei născuți în anii 1950 au acumulat în organism mai mult carbon-14 decât persoanele născute în anii 1980.

Un caz recent în care a fost folosită această tehnică a avut loc în Italia, în 2010, atunci când a fost nevoie de identificarea unui cadavru care fusese aruncat într-un lac cu un an în urmă.

De asemenea, bomb spike a declanșat și alte tipuri de noi cercetări. La Institutul din Suedia, o echipă de cercetători a dovedit că se poate stabili vârsta relativă a celulelor trupului, prin analizarea carbonului-14 din ADN. Astfel, oamenii de știință au putut stabili dacă anumite celule din organism sunt în organism de la momentul nașterii sau dacă sunt într-o continuă regenerare.

Citiți și:
O decizie dificilă ‒ Utilizarea armelor nucleare
Inteligența artificială acaparează domeniul armelor nucleare

 

yogaesoteric
13 decembrie 2023

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More