Timpuri de răscruce

Amploarea sancţiunilor impuse Rusiei este una nemaivăzută în istorie. Aşa cum am mai spus de multe ori, faptul că banii tăi pot fi confiscaţi într-un mod atât de barbar a stârnit transpiraţie rece pentru multe ţări care nu-s aliate cu SUA. Şi chiar ţările care au o oarecare cooperare militară ‒ precum Arabia Saudită ‒ se văd obligate să-şi creeze o strategie deoarece nimeni nu ştie când „i se va pune damblaua stăpânului”.

După o vizită de succes a lui Xi în Arabia Saudită, zvonurile despre un petro-yuan s-au transformat în certitudini. Până una-alta, China e cel mai mare cumpărător de petrol de pe piaţa mondială. SUA, tot din raţiuni geopolitice, a intrat pe piaţă agresiv, ca ofertant şi concurent direct al Arabiei Saudite. De asemenea, şi-a arogat un fel de primat în ceea ce priveşte aprovizionarea Europei cu hidrocarburi „la orice preţ”.

SUA e încă numită cea mai mare economie a lumii, cu toate că mulţi spun contrariul. Statistic, SUA papă mai puţin de 20% din ceea ce numim comerţ internaţional. E mult! Doar că mai mult de 30% din ceea ce se vinde şi se cumpără în lume se facturează în dolari. De asemenea, 60% din rezervele valutare globale sunt în dolari. Ce ne spune nouă asta? Nici mai mult, nici mai puţin decât că sunt prea mulţi dolari pe piaţă faţă de capacitatea economică a SUA. Dacă mâine băncile centrale și-ar arunca jumătate din rezerve în piaţă, ar fi un blocaj economic total. N-ai cum să nu vezi asta, oricât de orb ai fi. Dublaţi riscul cu pericolul ca respectivele rezerve să-ţi fie confiscate la fel cum le-au fost confiscate ruşilor. Iar euro, ca monedă remorcată la dolar, are acelaşi renume. Deci?

Concluzia e simplu de tras, dar greu de implementat. În condiţiile în care majoritatea covârşitoare a produselor financiare sunt în dolari, e greu să muţi de pe o zi pe alta paradigma financiară a planetei. Totuşi, nu imposibil. Încă de anul trecut, analistul Credit Suisse Zoltan Pozsar anunţa într-o notă către investitori începutul sfârşitului pentru dolar şi iminenţa unui Bretton Woods 3.

Este un semn al timpurilor, dat de epuizarea conceptului unipolar şi răsăritul lumii multipolare, conduse nu de către actualul G7, ci de un G7 al Estului, unde marile puteri sunt cele bogate în resurse. Degeaba ai bani dacă nu ţi-i vrea nimeni. Rusia are hidrocarburi, aproape toată gama de produse miniere, are agricultură ș.a.m.d. China are, de asemenea, o groază de produse minerale şi o industrie care funcţionează „ceas”. India are nu doar populaţie, ci şi resurse extrem de mari, la fel ca Brazilia ‒ „agricultorul lumii” ‒ sau Africa de Sud.

Iată o imagine total diferită de ceea ce ni s-a spus până acum. Totul se modifică acum cu o viteză fenomenală, accelerat fiind de conflictul din Ucraina. E clar că într-o perioadă atât de complexă este necesar să vii cu o strategie. Ruşii sunt ocupaţi cu războiul. Chiar şi aşa, şi-au sporit convenţiile bilaterale. Gazul rusesc se va vinde în Europa prin hub-ul turcesc. Erdogan este în extaz deoarece are un plafon la ţar, plafon care-i permite să cumpere în lire produsele ruseşti. Iar treaba funcţionează bidirecţional întrucât şi ruşii pot cumpăra din Turcia în ruble. Imaginaţi-vă scenariul în care Turcia vinde pe euro sau dolari şi plăteşte o bună parte a gazului în lire. Sau ruble, cum solicită Putin. Ce înseamnă asta din punct de vedere financiar pentru Turcia? E simplu de înţeles. De asemenea, Putin a accelerat teribil integrarea economică cu Iranul, convenţia bilaterală cu India şi cu o mulțime de ţări prietene din Africa. Însă e doar o imitare a comportamentului chinezesc.

De mai bine de un deceniu chinezii se chinuiesc cu contractele bilaterale de plată în valuta proprie, doar că e un mecanism greoi pe care este aproape imposibil să dezvolţi produse financiare evoluate. În plus, e un haos să întreţii tot felul de produse pe valute diferite. Astfel încât e nevoie de ceva diferit. Ce ar putea fi?

Încă de la primele contracte de petrol în yuani, chinezii au avut ideea garantării lor în aur. Cu alte cuvinte, pui un colateral care chiar are greutate şi recunoaştere. Astfel, China face un pas lateral către o abordare monetară clasică. Poţi folosi orice monedă atâta timp cât în acel contract o acoperi în aur. Aşadar, prin utilizarea colateralului-aur faci o acoperire parţială a monedei proprii în aur. Cu alte cuvinte nu mai este necesar să-ţi converteşti întreaga masă monetară la aur, ci doar banii puşi la bătaie în contractul pe care-l închei. E o găselniţă interesantă care va accelera găsirea unei formule monetare unice.

Practic, în acest moment, se poate dezvolta o monedă internaţională de schimb acoperită în aur. De fapt aici e miza Chinei care a renunţat să mai cumpere datorie americană ‒ de fapt mai şi vinde controlat din ea! ‒ pentru a cumpăra aur. În noiembrie, Banca Centrală a Chinei a cumpărat 32 de tone, pentru ca în decembrie să mai cumpere 30 de tone de aur! Asta nu modifică momentan clasamentul, deoarece China rămâne tot pe locul 6, după Rusia. Dar dă un semnal extrem de puternic pe piaţă. Semnal pe care China nu vrea încă să-l dea deoarece ar vrea mai întâi să-şi completeze rezervele de aur prin tehnica paşilor mărunţi. Oricum, rezervele reale de aur ale Chinei sunt mult mai mari. Ceea ce deţine Banca Centrală este doar vârful aisbergului. Deţineri importante de aur au şi alte instituţii ale statului, precum Ministerul Apărării sau cel de Finanţe.

Ce urmează? Cred că predicţiile lui Zoltan Pozsar sunt cât se poate de corecte. Cel mai probabil, din momentul unificării fluxurilor financiare ale BRICS, căderea dolarului şi a ceea ce se numeşte „Occident Colectiv” va deveni inevitabilă. Într-o recentă notă ‒ intitulată „Război şi Pace” şi făcută publică de portalul Zerohedge ‒ Zoltan Pozsar identifică şase fronturi pe care marile puteri îşi duc războaiele:

– blocada financiară pe care G7 o desfăşoară asupra Rusiei;
– blocada energetică a Rusiei faţă de Europa;
– blocada tehnologică a SUA faţă de China;
– blocada navală a Chinei faţă de Taiwan;
– blocada SUA asupra sectorului EV al UE prin intermediul legislaţiei pentru reducerea inflaţiei;
– mişcarea Chinei în zona OPEC+ pentru facturarea petrolului în yuani.

De aceea, conform analistului ungur, 2023 ne va aduce extinderea BRICS (denumită sugestiv BRICSpansion), care va genera dedolarizarea şi mai multor fluxuri financiare internaţionale. CBDC-urile se vor răspândi, ceea ce va accelera şi mai mult capacitatea de interconectare a Băncilor Centrale ale BRICS într-o reţea care va detrona anchilozata reţea a băncilor corespondente care ţin în picioare dolarul.

Războiul va rămâne o constantă şi în 2023, de fapt el este o constantă începând cu 2019 (războiul comercial cu China, războiul împotriva covid, războiul împotriva Rusiei, războiul împotriva inflaţiei ș.a.m.d.). Astfel, 2023 va fi pentru investitori „un an al riscurilor non-lineare”. Pentru a nu complica analiza, vă voi mai spune doar că Zoltan Pozsar vede trei clase de aur care vor fi esenţiale începând cu acest an: cel galben, cel negru şi cel alb. Adică aurul clasic, petrolul şi ……. litiul. Iar acestora este obligatoriu să li se adauge şi cuprul, cobaltul ș.a.m.d. În ceea ce priveşte litiul, este necesar să mai fac o paranteză pentru a vă spune că acum cel mai mare producător este Australia, urmată de Chile şi China. Doar că, în ceea ce priveşte rezervele, situația este din nou invers, clasamentul arătând aşa: Bolivia (21 mln T), Argentina (17 mln T), Chile (9 mln T), SUA (6.8 mln T), Australia (6.3 mln T), China (4.5 mln T). Din nou, zona BRICS extinsă e campioană!

Vom avea, cu siguranţă, un 2023 exploziv, deoarece acum va începe marea decuplare. Într-adevăr, după cum spune şi Zoltan, dolarul nu-şi va pierde puterea peste noapte. Dar paşii în care va cădea vor fi vizibili la lumina zilei.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: De ce critic Occidentul şi nu Rusia, China etc.
De ce acum e imposibilă o revoluţie benefică?

yogaesoteric
22 martie 2023