Tipuri de mandale

Putem distinge, în mare, două “forme” ale mandalelor:

• acelea folosite în cadrul unor ritualuri de iniţiere (mandala, realizată special în acest scop, este “desenată” pe sol şi este de regulă distrusă după ritual) şi
• mandale “permanente”, realizate pe pânză sau pe hârtie, folosite ca suport în tehnici de concentrare, vizualizare şi meditaţie.

În ambele cazuri, mandala este însă cu mult mai mult decât forma sa fizică – ceea ce vedem. Se spune că energiile sau divinităţile nu numai că sunt reprezentate, ci chiar există şi se manifestă cu adevărat acolo, în mandala, unde sunt “invitate” să “locuiască” atunci când este realizată mandala. Din această perspectivă, putem spune că mandala, la modul esenţial, delimitează o suprafaţă consacrată care este asimilată cu un spaţiu sacru.

Aşa cum fiinţa umană este o “copie” analogică a Macrocosmosului (să ne amintim celebrul aforism din Tantra Sara: “Ceea ce este aici, în microcosmosul fiinţei tale, există pretutindeni în Macrocosmos; ceea ce nu este aici, în microcosmosul fiinţei tale, nu există nicăieri”), tot astfel şi mandala este o copie analogică a Macrocosmosului, o sui-generis “entitate” – de fapt un spaţiu atotcuprinzător – plină de viaţă. Ceea ce este gigantic şi “de neconceput” poate fi contemplat în miniatură în această reconstrucţie a lumii, întocmai ca o reflexie sau o oglindire, care este mandala.

În conceperea mandalelor au fost folosite şi îmbinate diferite cunoştinţe spirituale profunde; pentru a putea cu adevărat beneficia de ajutorul unei mandala, trebuie decodificate şi înţelese toate elementele care o compun şi relaţiile dintre părţile sale componente. Este important să reţinem că toate practicile spirituale care folosesc mandale se bazează pe perspectiva sacră a unităţii indisolubile a tot ceea ce există (pe care o sugeram în deschiderea acestui articol); în centrul a tot ceea ce există şi la ori ginea lor se află Principiul Unic, Suprem – Dumnezeu. Scopul practicii spirituale cu ajutorul mandalelor este reintegrarea fiinţei umane atât în armonia universală, cât şi – mai ales – în Realitatea divină de dincolo de tot ceea ce există.

În practicile rituale construirea mandalei este asimilată cu reluarea procesului de creaţie al Macrocosmosului:

Maestrul iniţiator este asimilat cu Creatorul. Diferitele divinităţi sau tipuri de energii sunt invocate spre a se manifesta în diferitele părţi ale mandalei. Aspirantul se apropie de mandala legat la ochi cu o pânză care ulterior va fi îndepărtată, ceea ce simbolizează îndepărtarea ignoranţei. Fiecare detaliu al construirii mandalei şi al ritualului de iniţiere cu ajutorul ei este încărcat de semnificaţii şi frumuseţe. De exemplu, spaţiul destinat realizării mandalei este delimitat de două fire: unul alb, iar altul colorat (acesta din urmă este un fir împletit din cinci fire colorate în culorile celor cinci elemente fundamentale). O mare importanţă este acordată afinităţilor aspirantului. Pentru a determina divinitatea tutelară a acestuia, aspirantul, legat la ochi, este adus în faţa porţii dinspre răsărit a mandalei. El va arunca apoi o floare şi, în funcţie de zona unde cade aceasta, se stabileşte care este divinitatea sa tutelară, ceea ce semnifică, de fapt, practicile sau metodele spirituale care sunt cele mai eficiente în cazul său. Pentru cel iniţiat, ritualul nu înseamnă doar a desfăşura o anumită acţiune, ci a face acea acţiune, încărcată de sens şi semnificaţii, integrat în perspectiva analogiei microcosmos-macrocosmos.

Scopul ritualului este de a sacraliza viaţa fiinţei umane, astfel încât cel care participă la el sa-şi armonizeze universul lăuntric cu universul exterior şi să redescopere sensul şi semnificaţia propriei sale vieţi. Există, de asemenea, şi varianta “interiorizată” a ritualului, în care acelaşi efect de reintegrare şi apoi de transcendere este obţinut în principal prin meditaţie asupra mandalei.

yogaesoteric.net

Also available in: Français