Tirania sasului

 

România riscă să ajungă sub dictatura preşedintelui Klaus Iohannis. Asta întrucât Iohannis se află în prezent într-o cursă contra-cronometru prin care doreşte să construiască o dictatură prezidenţială şi să preia controlul asupra administraţiei şi a Parlamentului.

Avertismentul este lansat de fostul premier al României, Adrian Năstase, într-o amplă analiză realizată după alegerile locale desfăşurare la finalul lunii septembrie 2020, intitulată „După alegeri: Spre o dictatură prezidenţială?”, publicată pe site-ul propriu adriannastase.ro.

Adrian Năstase observă că imediat după alegerile locale, Klaus Iohannis a început campania electorală pentru alegerile parlamentare, căci Parlamentul este ultima instituţie asupra căreia preşedintele urmăreşte să-şi impună controlul. De asemenea, Năstase atrage atenţia asupra derapajului grav al lui Klaus Iohannis, care tratează Constituţia României precum un sul de hârtie igienică.

Redăm analiza fostului premier Adrian Năstase:

„După cum am promis într-o postare anterioară, am revenit cu câteva gânduri, mai elaborate, despre alegerile locale. Prima concluzie este aceea că are loc o cursă contra-cronometru al lui Iohannis pentru a obţine, pentru sine, o hiper-concentrare a puterii politice şi a construi o dictatură prezidenţială.

Nu contează efectele pandemiei asupra vieţii oamenilor, el doreşte derularea, cu orice preţ, în acest an, a alegerilor pentru a dobândi controlul asupra administraţiei centrale şi locale şi asupra parlamentului. S-a văzut, la prima conferinţă de presă de după locale, că el a început deja campania electorală pentru parlamentare, în numele PNL, dezvoltând aceleaşi acuzaţii mizerabile împotriva PSD.

Scrutinul din 27 septembrie s-a desfăşurat în contextul pandemiei Covid-19, iar acest fapt a influenţat nu doar tematica dezbaterilor, ci şi nivelul prezentei: 48,44% în 2016, 46,02% în 2020. O analiză mai detaliată pe structuri de vârstă arată că electoratul cu cea mai mare teamă de îmbolnăvire a fost categoria seniorilor din marile oraşe.

Dacă ei ar fi participat la vot într-o măsură mai mare, PSD ar fi fost primul partid nu doar la numărul de primari şi preşedinţi de consilii judeţene, ci şi la numărul de votanţi.

Atmosfera politică nu a mai fost dominată de FRICĂ, precum în urmă cu câţiva ani, ci de NEÎNCREDERE şi de lipsa speranţei. Iar acest aspect a determinat în mod semnificativ componenţa politică a votului din alegeri, cea pentru consiliile judeţene şi pentru Consiliul General.

Precum Băsescu în trecut, Iohannis urmăreşte să ne convingă că «România normală este cea în care Constituţia are valoarea unui sul de hârtie igienică»! Atacurile sale împotriva partidelor de opoziţie au mobilizat o parte din votanţii PNL, însă nu au reuşit să diminueze scorul PSD pe cât şi-ar fi dorit.

Desigur, nu am mari aşteptări din partea societăţii civile, să critice implicarea lui Iohannis în această campanie electorală, însă PSD şi «noua clasă politică» din USR-PLUS ar fi putut fi mult mai lipsiţi de timiditate!

Pe de altă parte, PSD a ieşit din criza electorală determinată de stilul, conţinutul şi metodele guvernărilor Liviu Dragnea. Faţă de alegerile europarlamentare din 2019 (atunci PSD a avut doar 2 milioane de voturi) în alegerile locale din acest an, PSD a recuperat o parte din votanţi, însă este încă departe de potenţialul său, de cca 3,5-3,8 milioane voturi.

Rezultatele mai bune ale PSD pot fi explicate, în principal, prin următoarele elemente:
– S-a aflat în opoziţie, astfel încât nu i-au fost asociate efectele nefaste ale guvernării;
– Reţeaua de aleşi locali nu a fost dislocată de PNL, chiar dacă a fost momită cu fonduri guvernamentale;
– Împotrivirea PNL la creşterea majoră a pensiilor, dublarea alocaţiilor copiilor sau creşterea salariilor din sistemul de educaţie a acţionat ca un factor favorabil pentru PSD, însă electoratul a conştientizat că situaţia bugetară este precară, aşteptările cetăţenilor fiind realiste.

Victoria statistică a PNL, având cel mai mare număr de voturi pentru listele sale de consilieri, a fost consecinţa cumulată a mai multor factori:
– Tema pandemiei Covid-19 a pus PNL în centrul atenţiei, având din start un avantaj faţă de partidele de opoziţie;
– Haosul gestionarii naţionale a epidemiei Covid-19 nu a fost vizibil la adevărata lui amploare deoarece subvenţiile guvernamentale pentru presă au anesteziat spiritul civic al mai multor trusturi media;
– PNL a fost beneficiarul net al migraţiei politice, iar impresia că este partidul câştigător a determinat ca o parte a votanţilor să meargă alături de învingător.

Totuşi, PNL nu este învingătorul detaşat al alegerilor, iar scorul de la Consiliul general al Municipiului Bucureşti (la jumătatea celui naţional) arata că partidul prezidenţial pierde sistematic votanţi în favoarea USR-PLUS. PNL este atractiv pentru oportuniştii politici dar tot mai nefrecventabil pentru anumite categorii socio-profesionale din marile oraşe.

Nu este nimic neobişnuit în ascensiunea USR-PLUS, fenomenul fiind foarte vizibil în Spania şi Italia. Victoria USR-PLUS la Alba Iulia, Bacău, Braşov ori Timişoara, precum şi scorul important obţinut în Bucureşti indică profilul unui partid predominant urban, aflat în ascensiune, care are potenţialul de a prelua numeroşi votanţi de la partidul prezidenţial.

Întrebarea existenţială pentru USR-PLUS este dacă va accepta să fie un pudel pro-prezidenţial sau îşi va asuma o strategie de consolidare politică, inclusiv printr-un candidat puternic la alegerile prezidenţiale din 2024.

Taberele din partid par a fi împărţite, ele având şi vectori geopolitici concurenţi (pro-francez şi pro-german). Iar întrebarea pe care putem să începem să ne-o punem este de ce românii nu mai au încredere în ei înşişi să se conducă. Ceea ce ar explica importul de jucători din afară, precum echipele româneşti de fotbal.

Asistăm poate la un neo-paşoptism în care persoane şcolite în afară vin să modernizeze o societate conservatoare şi îngheţată în tipare ale trecutului. Putem trata, cu eterna naivitate românească şi această ipoteză.

Despre partidele mici aş vrea să fac doar câteva comentarii succinte:
– Pro România nu şi-a reconfirmat votul de la alegerile europarlamentare, iar intrarea în Parlament nu este o certitudine, în lipsa unor măsuri mai îndrăzneţe şi a mutării accentului de la lider la echipă;
– ALDE se apropie de sfârşitul perioadei de utilizare, dacă nu va reuşi o mutare salvatoare de ultim moment;
– PMP, prin implicarea lui Traian Băsescu, a reuşit să salveze păstrarea aparenţei de relevanţă politică, însă în condiţiile polarizării politice din alegerile parlamentare se află sub un risc real (şi meritat!) de a nu mai intra în parlament.

– UDMR a reuşit să-şi păstreze monopolul asupra votului comunităţii maghiare, iar câştigarea primăriei Târgu Mureş şi a consiliilor judeţene Mureş şi Satu Mare este consecinţa directă a negocierilor simultane cu PNL şi PSD, partidele româneşti, rivale la nivel naţional, nefiind în măsură să ajungă la soluţii locale de colaborare.

Principala problemă cu UDMR este că a abandonat linia centristă a lui Béla Markó şi s-a transformat într-o curea de transmisie a politicilor FIDESZ în Transilvania. Din acest motiv, pare că Iohannis şi-ar dori un guvern fără UDMR, eventual doar o colaborare la nivel parlamentar cu coaliţia sa prezidenţială.

Un element important care s-a manifestat la toate partidele a fost erodarea politică determinată de rămânerea prea mult în aceeaşi funcţie. În acest fel cred că pot fi explicate rezultatele de la Consiliul judeţean Vrancea, primăria Braşov sau Timişoara. De partea cealaltă, se află oamenii politici care nu dorm la porţile televiziunilor, dar sunt eficienţi. I-aş menţiona în acest sens pe Daniel Băluţa (PSD) şi pe Ilie Bolojan (PNL). […]”

Citiţi şi:

Istoria se repetă: Urmașii evreilor bolșevici conduc din nou România

Cornel Nistorescu: „Se relansează o strategie menită a umple România de victime, de ruine, de frică și de îndoială.” 
Mult rău a făcut Iohannis României (XIV)

 

yogaesoteric
6 decembrie 2020