Topul celor 35 de falsuri evidente ce caracterizează actualmente «lumea modernă» (IV)
Aproape totul este fals și înșelător în comunitatea actuală. Lumea în care trăim este saturată de minciuni, înșelătorii, dezinformări, informații greșite, escrocherii, falsitate, fraude, fațade, miraje, propagandă și tentative de spălare a creierului.
Continuăm trecerea în revistă a principalelor 35 de înșelătorii, simulacre sau falsuri ce caracterizează lumea modernă.
Citiţi a treia parte a articolului
27. Un fals „război împotriva teroriiˮ ce nu se mai termină
Când vine vorba de falsuri, cacealmaua așa-zisului „război împotriva teroriiˮ se află foarte aproape de capul listei. Comediantul australian Steve Hughes se întreba: „Care este oare logica de bun-simț în a purta un război împotriva consecinței războiului?!” Teroarea este o consecință a războiului. Terorismul este unul dintre cele mai înșelătoare și mai eficiente instrumente ale Noii Ordini Mondiale, pe care aceasta îl utilizează cu maximă eficacitate pentru a-i păcăli pe oameni să consimtă la centralizarea controlului, permițând astfel Guvernului să dea legi abuzive și neconstituționale, să încalce cu nonșalanță drepturi și să înșface puterea pe care, în orice alte circumstanțe, nicio ființă umană ce este înzestrată cu bun-simț nu ar fi consimțit să i-o cedeze.
O statistică a atacurilor teroriste ce au avut loc din anul 2002 până în prezent arată că așa-zisul „Război Împotriva Teroriiˮ a condus la o dramatică explozie a actelor criminale în care și-au pierdut viața milioane de oameni, generând enorm de multă suferință. Mai mulți oficiali din SUA au recunoscut că Orientul Mijlociu era incomparabil mai stabil sub conducerea președinților Moammar Gadaffi și Sadam Hussein. Statele Unite ale Americii au ucis milioane de civili nevinovați în aceste țări, în timp ce terorismul continuă să provoace dezastre și disperare. Pe lângă aceasta, administrația SUA a risipit uriașa sumă de șase trilioane de dolari în războaiele din Irak și Afganistan, războaie în care și-au pierdut viața și 7.000 de soldați americani. Între 2007 și 2011, aproape jumătate dintre atacurile teroriste din lume au avut loc în Irak și Afganistan – două țări aflate sub ocupația activă a SUA. O analiză asupra actelor teroriste de după 2002 sugerează că eforturile SUA de a combate terorismul, prin așa-numitul „Război Împotriva Teroriiˮ, au condus la o creștere dramatică a victimelor și a suferinței prin terorism.
28. Niște ucigași ce au o conștiință debilitată
Aceasta este o altă tactică favorită a elitelor malefice – să ucidă orice activist sau personalitate publică ce ar putea transforma destinul lumii (precum au procedat cu John Fitzgerald Kennedy, Robert F. Kennedy, Martin Luther King etc.) cu ajutorul unor ființe care sunt controlate din punct de vedere al conștiinței.
Elitele malefice ce dețin controlul asupra mass-media creează prin intermediul acesteia o falsă imagine a „marioneteiˮ ce a fost controlată complet de ei, înfățișând-o ca fiind o ființă singuratică și debilă. Ființa în cauză a fost aleasă în prealabil, de către elitele malefice, în mod aleatoriu, ea neavând nicio legătură cu vreun element din povestea respectivă. Despre ea mass-media va spune însă că, dintr-un motiv obscur, își dorea o răzbunare personală împotriva victimei, sau că ucigașul era, pur și simplu, nebun. Despre Lee Harvey Oswald, despre Sirhan Sirhan, despre James Earl Ray și despre Mark Chapman s-a dezvăluit faptul că aceștia au fost doar niște victime „consumabileˮ care au luat parte, în necunoștință de cauză, la o conspirație de o amploare mult mai mare.
Unii cercetători care au analizat documentația existentă despre programul MKULTRA (ce constă în odioase experimente de control al conștiinței și de manipulare comportamentală ce au fost/sunt realizate de CIA, Central Intelligence Agency) asociază cu acesta anumite asasinate celebre. Astfel, se pare că atât asasinul lui Robert F. Kennedy, cât și asasinul premierului israelian Iţhak Rabin au fost subiecți ai unor experimente de programare a conștiinței. S-a lansat aceeași ipoteză și privitor la uciderea congresmanului american Leo Ryan în timp ce acesta realiza o investigație în Jonestown. Mai mult, cutremurătorul genocid de la Jonestown – în cadrul căruia 900 de persoane din gruparea „Templul Popoarelorˮ ce era condusă de Jim Jones au murit într-o presupusă sinucidere colectivă – se pare că a fost declanșat prin metodele de control al conștiinței, ce au fost dezvoltate de CIA.
29. Multe operațiuni criminale sub un steag fals
În istoria contemporană există multe evenimente documentate ca „operațiuni sub steag falsˮ, în care un guvern a desfășurat un atac terorist, după care și-a învinovățit inamicul, din rațiuni politice.
Iată mai jos o scurtă listă a unor astfel de operațiuni teroriste:
– Atentatele de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center din New York, SUA
– Atentatele cu bombe din Bali, Indonezia, din anul 2002
– Atentatele din 7 iulie 2005, din Londra, Marea Britanie
– Atentatele din Norvegia, din anul 2011
– Falsul atac cu arme de foc de la școala Sandy Hook, SUA, din anul 2012
– Exploziile din timpul maratonului din Boston, SUA, din anul 2013
– Atacul cu arme de foc de pe aeroportul internaţional din Los Angeles, SUA, din anul 2013
– Atacul cu arme de foc din Santa Barbara, SUA, din anul 2014
– Prăbușirea cursei MH17 a companiei aeriene Malaysia, din anul 2014 (pentru care Rusia a fost învinovățită în mod nedrept)
– Atacul asupra unei cafenele din Sidney, Australia, cu luare de ostatici, din anul 2014
– Atacul cu arme de foc de la sediul Charlie Hebdo, Paris, Franța, din anul 2015
– Atacul cu arme de foc din Tunisia, din anul 2015
– Atacul cu arme de foc dintr-o biserică din Charleston, Carolina de Sud, SUA, din anul 2015
Fenomenul operațiunilor sub steag fals este utilizat ca o armă ideologică, pentru a controla populațiile prin intermediul inoculării sentimentului de teamă față de un inamic inventat. Ele sunt utilizate în sistemele aparent democratice, în care oamenii cred că au drepturi inalienabile. Asemenea sisteme așa-zis democratice – în primul rând Statele Unite ale Americii, Israel și Marea Britanie – este necesar să șocheze populația pentru a putea primi acordul acesteia pentru măsurile de natură sociopolitică și geopolitică pe care administrația vrea să le impună. Pentru aceasta sunt necesare sisteme sofisticate, moderne, de propagandă, precum și echipe sub acoperire cu abilități extrem de profesioniste, pentru a pune la cale și pentru a realiza operațiuni avansate.
Totuși, operațiunile sub steag fals nu sunt exclusiv ceva modern. Ele se practică de mult și chiar oficialii țărilor respective au recunoscut – fie verbal, fie în scris – că le-au pus la cale:
– În anul 1931, trupele japoneze au plasat explozibil pe o linie de cale ferată, aruncând vina pe China, pentru a justifica invadarea Manciuriei.
– Președintele Nikita Hrușciov a recunoscut în scris că Armata Roșie a Uniunii Sovietice a bombardat, pe data de 30 noiembrie 1939, satul rusesc Mainila, blamând Finlanda pentru acest atac.
– Parlamentul Rusiei, actualul președinte Vladimir Putin și fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov au recunoscut că liderul sovietic Iosif Stalin a ordonat poliției sale secrete să execute 22.500 de ofițeri și civili polonezi în anul 1940, aruncând vina pe naziști. Evenimentul este cunoscut în istorie sub numele de „Masacrul din pădurea Katyńˮ.
– Guvernul britanic a recunoscut că, între anii 1946 și 1948, a bombardat cinci vapoare care transportau evrei ce încercau să scape de holocaust, căutând siguranță în Palestina. În acest scop, britanicii au inventat o grupare pe care au numit-o „Apărătorii Palestinei Arabeˮ, care ar fi revendicat atacurile.
– CIA, agenția de spionaj a Statelor Unite, a recunoscut că în anii 1950 a angajat iranieni care să se dea drept comuniști și să însceneze bombardamente din Iran, pentru a întoarce populația împotriva primului ministru de la vremea aceea, care fusese ales în mod democratic.
– Turcia a recunoscut că în anul 1955, guvernul turc ce se afla sub conducerea primului ministru Menderes a pus la cale bombardarea consulatului Turciei din Grecia. Scopul atacului a fost blamarea Greciei și justificarea manifestărilor violente împotriva acestei țări.
– Agenția de Securitate Națională a Statelor Unite (NSA) a recunoscut că a mințit în legătură cu „Incidentul din Golful Tonkinˮ din anul 1964, manipulând informațiile în așa fel încât să pară că vasele nord-vietnameze au deschis focul asupra unui vas american, creând astfel o justificare falsă pentru declanșarea războiului din Vietnam. Consecințele acestei operațiuni sub steag fals au fost cele mai dramatice: pierderi americane – 58.220 morți, 150.000 de răniți, între care 50.000 cu dizabilități permanente, 125.000 de tineri fugiți în Canada pentru a scăpa de înrolare, 50.000 de dezertori din serviciul activ. Pierderile vietnameze – cca 3 milioane de morți, între care foarte mulți civili.
– Un diplomat algerian și mai mulți ofițeri ai armatei algeriene au recunoscut că în anii 1990 armata algeriană a masacrat în repetate rânduri algerieni civili, dând vina pe militanții islamici.
– Unii ofițeri ai armatei și ai serviciilor secrete ruse au recunoscut că KGB (Comitetul Securității Statului) a bombardat, în anul 1999, unele blocuri de locuințe, aruncând vina pe ceceni, care în felul acesta și-ar fi revendicat independența. Seria de bombe s-a iscat din senin, cu puțin timp înainte de încheierea mandatul președintelui Boris Elțin. Aceasta a creat, în mod evident, panică, populația solicitând contramăsuri. Vladimir Putin a reacționat imediat, invadând Cecenia, ceea ce i-a adus un val uriaș de popularitate și o victorie zdrobitoare în alegerile din primăvara următoare.
30. Marea înșelătorie insolentă a actorilor ce joacă iar și iar în operațiunile sub steag fals
Pentru a pune în scenă operațiunile sub steag fals, mass-media oficială angajează unii „actori de crizăˮ. Nu din cauză că nu ar exista victime reale, ci deoarece familiile victimelor au încurcat adeseori planurile guvernului din umbră, contrazicând versiunea oficială și solicitând răspunsuri. Unii dintre primii „căutători ai adevăruluiˮ sunt prietenii și membrii familiilor victimelor. Oamenii adevărați și evenimentele reale pot „deraiaˮ. Victimele reale nu respectă scenariile, nu pot fi controlate și creează probleme pentru clica criminală. Când durerea oamenilor nu este reală, ci doar interpretată, atunci actorii respectă toate ordinele și respectă agenda și punctele de discuție. Ei spun ceea ce li se cere. Mass-media alternativă a reușit să dezvăluie această înșelătorie în unele dintre aceste cazuri, dându-i în vileag pe actorii (uneori aceiași!) ce au fost prezenți în cadrul evenimentelor de la Sandy Hook, pe cei din cadrul așa-zisului atentat din timpul maratonului din Boston, pe cei care au luat parte la așa-zisul atentat cu arme de foc din Charleston etc.
31. Niște false pandemii
În ultimii ani, am asistat la un bombardament mediatic sistematic cu informația: „o nouă pandemie de gripă este pe cale să se declanșezeˮ. Întreaga lume a fost supusă unor intoxicații informaționale și emoționale în ceea ce privește epidemiile cu noi tipuri de virusuri, precum H1N1 (Gripa tip A) sau Ebola. Datele erau prezentate în mod evident cu scopul de a crea panică. Această isterie a fost mereu acompaniată de o campanie de vaccinare cu vaccin antigripal, care era mai mereu produs doar de anumite companii farmaceutice. În luna ianuarie a anului 2009, președintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei, deputatul german Wolfgang Wodarg, a demarat o anchetă cu privire la implicarea laboratoarelor farmaceutice în campania de panică creată în jurul virusului H1N1. Fost membru al Partidul Social Democrat din Germania – SPD, Wolfgang Wodarg este medic specialist în epidemiologie. „Avem o gripă moderată și o falsă pandemieˮ, spunea Wolfgang Wodarg.
Aceste mari minciuni mediatice au fost demascate cu mult curaj și de către cercetătorul american Leonard Horowitz, care a petrecut numeroși ani studiind și documentând utilizarea din ce în ce mai frecventă a armelor biologice, precum și apariția falselor pandemii, precum și de către reporterul de investigație independent Jon Rappoport, care a analizat cu multă discriminare orice aspect al operațiunii psihologice Ebola, în timp ce aproape întreaga lume s-a lăsat păcălită de propaganda amplă legată de acest subiect.
32. O falsă aterizare pe Lună
Aterizarea pe Lună este un alt exemplu de uimitoare înșelătorie ce a ajuns să fie prezentată în cărțile oficiale de istorie ca fiind un fapt adevărat. Filmele documentare ce au fost realizate de David S. Percy și Bart W. Sibrel, ce sunt intitulate „Ce s-a petrecut pe Lunăˮ, respectiv „Un fapt neașteptat s-a petrecut în drum spre Lunăˮ, arată că avem toate motivele să ne îndoim de autenticitatea misiunilor lunare cu echipaj uman din anii ’70, ce au fost prezentate sub numele de Programul Apollo și care s-ar fi finalizat, chipurile, cu mai multe aselenizări, ce au fost urmate de întoarcerea în siguranță a cosmonauților de pe Lună înapoi pe Pământ.
Filmele arată printre altele cum pozele „de pe Lunăˮ au fost falsificate. Printre numeroasele indicii ale înșelăciunii se numără foarte multe neconcordanțe fotografice: faptul că mai multe umbre cad în direcții diferite în cadrul aceleiași poze, ceea ce sugerează folosirea mai multor surse de lumină artificială. În pozele făcute în diferite locuri, costumele astronauților apar luminoase și clare chiar dacă se află în umbră. Planul secund (fundalul) a fost același în mai multe fotografii din momente și locuri diferite, un deal cu formă neregulată apărând identic în două poze realizate în decursul a doua aselenizări diferite, din locații aflate la distanță una de alta. În pofida vizibilității bune în spațiul cosmic nu s-a realizat nici măcar că o singură fotografie în care să se vadă stele, galaxii, constelații. O fotografie regizată a cerului din orice loc „de pe Lunăˮ ar fi fost imposibil de falsificat cu o acuratețe de 100%. O astfel de fotografie ajunsă în mâinile unui astronom priceput ar fi putut arăta faptul că poziția astrelor de pe un anumit sector de cer infirmă prezența astronauților în locurile de unde pretind că s-au realizat fotografiile.
Într-o analiză extrem de pertinentă realizată de către regizorul american Jay Weinder, intitulată „Secretele filmului «The Shining» sau modul în care falsificarea aterizării pe Lună aproape că l-a costat pe Stanley Kubrick căsătoria și viațaˮ, analiză ce este disponibilă pe internet (titlul original este „Secrets of The Shining: Or How Faking the Moon Landings Nearly Cost Stanley Kubrick his Marriage and his Lifeˮ), Weinder prezintă un argument provocator, conform căruia elitele malefice l-au convins pe Stanley Kubrick să falsifice aterizarea pe Lună în schimbul păstrării secretului și a finanțării viitoarelor sale filme. Kubrick era bine familiarizat cu dedesubturile satanice ale Noii Ordini Mondiale, el fiind regizorul celor mai de impact filme în care s-au făcut dezvăluiri în acest sens (cum ar fi filmul „Eyes Wide Shutˮ – „Cu ochii larg închișiˮ), în care apare faimoasa scenă a orgiei rituale satanice și a sacrificiului care are loc într-o casă ce aparține elitei. Consensul pare să indice acum că, de fapt, aterizarea pe Lună ar fi fost parțial reală, parțial falsificată.
Kubrick a murit în urma unui infarct înainte de premiera filmului „Cu ochii larg închișiˮ, în ciuda afirmațiilor ulterioare ale celor din anturajul apropiat regizorului conform cărora starea de sănătate a lui Kubrick era excelentă, acesta având o inimă puternică. Desigur, ni se va spune, aceasta nu este decât o discrepanță nesemnificativă.
Este foarte probabil că cineva a ajuns într-adevăr pe Lună, însă nu așa cum ni s-a spus nouă. Dacă studiem originile organizației NASA (Administrația Națională Aeronautică și Spațială), ne vom da seama că aceasta a fost creată din fostul JPL (Jet Propulsion Laboratory) a lui Jack Parson, magician negru și adept a lui Alister Crowley. Mai târziu, unii oameni de știință naziști s-au alăturat organizației NASA, fiind aduși în mod ilegal în SUA în cadrul Operațiunii Paperclip. În plus, există numeroși francmasoni în NASA, inclusiv mulți dintre astronauții care au participat la misiunile din anii 1960 și 1970.
33. O falsă istorie
Se spune adeseori că istoria este scrisă de învingători. Dacă acești învingători plănuiesc însă să domine sau să instaureze un sistem de control tiranic cu puterea lor nou câștigată, pentru a se asigura că vor rămâne la putere mulți ani, ei pot cu ușurință să rescrie istoria și să ne prezinte nouă versiunea falsă a acesteia, pentru a-și legitima astfel acțiunile. George Orwell a subliniat cu înțelepciune: „Cel care controlează prezentul, controlează trecutul; cel care controlează trecutul controlează viitorul.” Ceea ce Orwell voia să spună este că actualmente, dacă ești la putere, ai mijloacele prin care să cenzurezi informația (de exemplu: firewall-ul de pe internet, ștergerea datelor, arderea cărților etc.), iar apoi, controlând ceea ce oamenii gândesc că s-a petrecut cândva, poți să modelezi trecutul într-un mod favorabil, astfel încât să te asiguri că rămâi la putere în viitor. Iată motivul pentru care este atât de important revizionismul istoric; avem nevoie de ființe care să reexamineze trecutul și să-și dea seama ce s-a petrecut cu adevărat, astfel încât să ne putem conștientiza greșelile pe care le-am făcut. Așa cum spunea filosoful spaniol George Santayana (1863-1952): „Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repeteˮ.
34. O falsă autoritate
Există în societatea noastră o tendință neliniștitoare de a accepta pe negândite declarații și directive venite din partea unor persoane care par a fi autorități în domeniu. Un aspect general, care se aplică tuturor falsurilor pe care le-am listat mai sus, este faptul că umanitatea și-a oferit puterea unei false autorități. Am fost păcăliți să manifestăm o obediență tâmpă în fața autorității, fără a ne oferi nouă înșine timpul necesar să gândim într-un mod discriminativ, să punem sub semnul întrebării sursele, să ne întrebăm dacă nu cumva informația este sabotată de prejudecăți și să putem să luăm astfel propriile decizii.
Un profesor american de psihologie, David Milgram, a făcut un experiment psihologic devenit celebru, legat de raportarea la autoritate. Scenariul presupunea un joc de-a elevul și profesorul, în care „elevulˮ era necesar să memoreze niște răspunsuri corecte la o serie de întrebări, orice greșeală fiind sancționată cu un șoc electric administrat „elevuluiˮ de către „profesorˮ. Un răspuns greșit în plus însemna și mărirea intensității șocului electric cu 15 volți. Experimentul era făcut în prezența profesorului Milgram și a celor doi asistenți ai săi, toți trei în halate și purtând diverse „semneˮ ale calității de cercetători științifici. Jocul s-a repetat cu 40 de subiecți și a conținut mai multe variații. În genere, însă, evenimentele s-au desfășurat cam așa: la primele răspunsuri greșite, „profesorulˮ îi administra „elevuluiˮ un șoc de 75 de volți; progresiv, intensitatea urca la 90, 105, 120 de volți; deja, la acest nivel, șocul electric doare cu adevărat; în plus, concentrarea scade, „elevulˮ fiind tulburat de șoc și durere, deci răspunsurile greșite sunt deja repetitive; astfel că intensitatea se mărește progresiv; la 150 de volți, „elevulˮ striga deja că vrea ca experimentul să înceteze; totuși, „profesorulˮ, la cererea celor trei cercetători care derulau experimentul, continua să pună întrebări și, la fiecare răspuns greșit, să mărească, în aparență insensibil, intensitatea; la 300 de volți, „elevulˮ implora oprirea experimentului; și, totuși, șocurile continuau să fie administrate și intensitatea să fie ridicată până la 450 de volți și până la momentul la care „elevulˮ își pierdea cunoștința. Jocul s-a repetat de 40 de ori și absolut niciunul dintre „profesoriˮ nu s-a oprit din administrarea șocurilor electrice până când „elevulˮ și-a pierdut cunoștința, iar Milgram a ordonat „stop jocˮ. De precizat că niciunul dintre cei 40 de „profesoriˮ nu era vreun psihopat sadic sau vreun dezaxat. Toți erau oameni normali. De precizat este, de asemenea, că niciunul dintre cei 40 de profesori nu era conștient de faptul că șocurile electrice nu erau reale, „elevulˮ fiind, de fapt, un membru al echipei, care se prefăcea că resimte dureros șocurile și că își pierde cunoștința la 450 de volți. În fine, toți cei 40 de „profesoriˮ au trecut prin clipe dificile, chiar groaznice, văzând ce suferință îi provoacă „elevuluiˮ cu care nu ar fi fost necesar decât să joace un joc. Mai mult, s-au rugat de Milgram, l-au implorat să oprească jocul. Cu toate acestea, niciunul dintre cei 40 nu s-a oprit câtă vreme Milgram nu le-a ordonat „stop jocˮ la 450 de volți.
Ce concluzionează Milgram: principala descoperire a acestui studiu constă în faptul că adulții prezintă o voință extraordinară de a duce până la capăt un ordin venit din partea autorității.
Este foarte ușor ca cineva să se îmbrace cu o robă neagră, sau cu o jachetă albă, sau să poarte o insignă strălucitoare și să pară astfel că are un statut superior. Escrocii, de exemplu, se împănează cu titluri, îmbrăcăminte și accesorii „care sugerează autoritateaˮ.
35. Un fals model al Universului
Niciodată ființa umană nu a încetat și nu va înceta să fie fascinată de Univers, adică de ansamblul a tot ceea ce există și de legile care guvernează acest întreg, căutând mereu să găsească explicații științifice, filozofice sau spirituale cu privire la locul și rostul planetei Pământ, despre cum s-a format și care este destinul ei. În privința sistemului nostru solar, în funcție de epocă, de intuiție, de cunoștințele acumulate, s-au formulat tot felul de teorii și modele – geocentrismul, modelul planetar heliocentric – raportate fie la un univers static (etern), fie la unul ezitant (potrivit căruia, într-o primă fază, are loc o expansiune, urmată de o mișcare inversă, de comprimare), fie la unul fractalic (cu formă neregulată, în care orice parte componentă repetă structura întregului) etc.
Este oare real modelul Universului după care ne ghidăm? Recenta popularitate a teoriei conform căreia Pământul este plat a subliniat unele anomalii interesante ce nu pot fi explicate prin modelul actual al globului pământesc. Se pare că există încă multe aspecte în acest domeniu care se pretează investigației. Mai mult, modelul Universului pe care cu toții l-am considerat real până acum este demontat de noile descoperiri din fizică care indică faptul că Universul este mai degrabă o imensă hologramă. Acest adevăr a fost exprimat adeseori, într-un mod sau altul – fie că este vorba de învățăturile străvechi hinduse, conform cărora lumea este „mayaˮ, termen sanscrit ce înseamnă în traducere românească „iluzieˮ, fie că este vorba despre cercetători precum Michael Talbot, care a scris cartea The Holographic Universe (Universul holografic), fie că este vorba de studii științifice care arată că modelul holografic al realității se potrivește mai bine informațiilor pe care le avem decât modelele standard din fizică.
În concluzie, putem spune că provocarea pe care ne-o oferă lumea plină de falsuri în care trăim este să descoperim chiar noi înșine ceea ce este autentic, atât în jurul nostru, cât mai ales în interiorul ființei noastre.
Citiţi şi:
Cum să recunoști un eveniment de tip «steag fals»
Epidemiile şi războaiele, metode criminale de control al populaţiei
yogaesoteric
6 decembrie 2019