Ce facem când partidele electorale care militează pentru susţinerea unei ţări în UE par să fi pierdut majoritatea din acea ţară? Închidem ochii (minţii) sau organizăm un referendum? Tratatul constituţional al UE prevede eventualitatea retragerii unei ţări din Uniune. Nu prevede însă nimic despre ignorarea cu bună ştiinţă a pierderii acelei majorităţi. Nu prevede nici argumentul următor: ideea fundamentală a Uniunii trebuie considerată mai importantă decât democraţia.
Ce facem când democraţia se manifestă împotriva unei idei pe care o considerăm fundamentală? Cu întrebarea aceasta s-au confruntat ani de zile liderii blocului comunist. Dar ei aveau în constituţiile lor argumentul că ideea fundamentală ar fi mai importantă decât democraţia. Creatorii Tratatului constituţional al UE n-au îndrăznit să pună democraţia într-o poziţie secundă. Ei, nu. Dar leadership-ul UE, da!
Chiar atunci când a trebuit votat Tratatul, Franţa şi Olanda l-au respins prin referendumuri naţionale. Deşi era necesar consensul, UE a decis să ignore aceste două NU-uri şi le-a reproşat liderilor din cele două ţări că au ales să consulte poporul.
Ce problemă avem aici? Relaţia dintre elite şi popoare. De cele mai multe ori în istorie elitele nu au consultat poporul. În materie de relaţii internaţionale, de pildă. Imperiile nu s-au consolidat pe baze democratice. În orice caz, nu pe baza unor referendumuri. Chiar şi acolo unde este vorba de relaţii aparent internaţionale (de exemplu, în materie de comerţ), elitele au evitat să reglementeze în baza procedurilor democraţiei participative.
Ce reglementăm democratic şi ce reglementăm elitar? Chestiunea aceasta n-a fost pusă niciodată în faţa conştiinţei publice. Este cel mai elitar aspect al (meta) problemei pe care o comentăm. Cea mai mare parte a reglementărilor care fac să funcţioneze corporaţiile multinaţionale azi au fost elaborate în cadre parlamentare (supra-statale).
Ce problemă mai adâncă avem, aşadar? Globalizarea funcţionează în baza unor reglementări mai degrabă elitare decât democratice – aceasta e problema. Este ideea globalizării mai importantă decât „bătrâna” idee a democraţiei? Unii spun că da, alţii spun că nu! „Războiul” acestor opinii nu este o simplă dezbatere. Este o dezbatere care, scăpată de sub control, poate conduce la… război!
Iată acum problema controlului. Și ea este ocultată. Cine controlează? Cum?
Ani de zile n-ai informaţii tu, cetăţean de rând, despre o anume ţară, apoi apare un bombardament informaţional. Înseamnă că acolo a izbucnit un conflict de interese între mari puteri. Ce o fi în joc? Democraţia? Nu. Nişte importante resurse.
Suntem sub control în felul următor: n-ai cum să ai o opinie acolo unde nu ai informaţii. Informaţiile circulă prin ţevi, acestea au robinete, ele pot fi închise sau deschise. Chiar aşa funcţionează şi un program de calculator. Programul de calculator care ne controlează nu este gândit pentru a duce democraţia de la formele ei reprezentative la formele ei participative, chiar dacă apariţia reţelelor electronice de comunicare sugerează azi, că ar fi posibil şi uşor.
Cine apelează azi la formele democraţiei participative devine duşmanul democraţiei reprezentative. Asta ne spune că problema pe care vrem să o descifrăm este şi mai adâncă. Concluzia ce rezultă de aici sună astfel: democraţiile reprezentative se află sub controlul totalitar al unui sistem elitar cum n-a mai existat vreodată în istorie, dar care, ca diavolul, stă ascuns în detalii şi pretinde că nu există.
Citiţi şi:
Democraţia – un mit pentru manipularea maselor
Sfârşitul programat al democraţiei
Zece semne care arată că elita globală pierde controlul
yogaesoteric
26 octombrie 2016