Tratamentul Babei Vanga împotriva astmului
Înzestrată de Dumnezeu cu uluitoare capacităţi paranormale ce au uimit o lume întreagă, Baba Vanga a lăsat moștenire posterității şi unele leacuri care au vindecat boli în fața cărora medicina a ridicat neputincioasă din umeri.
Leacul Babei Vanga împotriva alopeciei face minuni și astăzi… Se spală părul cu humă, iar timp de o lună se masează zonele afectate cu felii de lămâie care au fost puțin coapte la foc.
Împotriva arsurilor, Baba Vanga a lăsat următorul leac: șase gălbenușuri se bat bine împreună cu șase lingurițe cu unt proaspăt, topit până ce amestecul se transformă într-o pastă. Se înmoaie o bucată de tifon în acest preparat și se înfășoară locurile arse. Se repetă de câteva ori.
Amestecul de ulei de măsline și rachiul de struguri este un remediu al celebrei clarvăzătoare pentru tratamentul astmului. Amestecați miere cu ulei de măsline și cu rachiu de struguri, în proporții egale, și administrați câte o ceșcuță, de trei ori pe zi.
Astmul la copii se tratează cu cataplasme din frunze de podbal înmuiate într-o jumătate de litru de rachiu. Acestea se aplică pe pieptul micuțului și se lasă să acționeze o jumătate de oră.
Citiţi şi:
Ultima previziune făcută de Vanga, care se referă la România, a fost ţinută secretă timp de 10 ani
Leacuri monahale ruseşti
yogaesoteric
30 ianuarie 2020