Tratatul de la Lisabona este, de fapt, Constituţia UE deghizată

Liderii europeni calcă în picioare drepturile cetăţenilor din statele care au respins prin referndum
Constituţia UE şi Tratatul de la Lisabona

de George Preda

De-a lungul timpului, mai mulţi importanţi oficiali ai Uniunii Europene şi şefi de state au făcut afirmaţii care dovedesc că Tratatul de la Lisabona este o imensă înşelătorie. El nu face decât  să preia sub o formă voalată elementele vechii Constituţii, care a fost respinsă deja de cetăţenii mai multor ţări europene. Presa corporatistă a trecut prea uşor cu vederea aceste afirmaţii cutremurătoare.

În contextul referendumului organizat anul acesta în Irlanda, primul-ministru irlandez Brian Cowen a declarat: „Nu contează dacă oamenii nu au citit tratatul de la Lisabona şi nu l-au înţeles, ar trebui să aibă încredere în liderii lor aleşi.”

Fostul preşedintele francez, Valéry Giscard d’Estaing, a declarat: “Diferenţa dintre Constituţia originală şi prezentul Tratat de la Lisabona este mai degrabă una de abordare, decât una de conţinut. Propunerile din tratatul constituţional original sunt practic neschimbate. Ele au fost pur şi simplu dispersate prin tratatele vechi, sub formă de amendamente. De ce această schimbare subtilă? Mai presus de toate, s-a dorit evitarea oricărui referendum popular, prin înlocuirea unui vocabular constituţional. Dar dacă ridicăm capacul şi ne uităm înăuntru: toate uneltele efective şi inovative sunt acolo, aşa cum au fost introduse de Convenţia Europeană. Opinia publică va fi convinsă să adopte, fără să ştie, propunerile pe care noi nu îndrăznim sa le prezentăm direct. Toate propunerile anterioare vor apare în noul text, dar vor fi ascunse şi deghizate într-un fel sau altul. Abordarea este să păstrăm o parte din elementele de noutate a Tratatului Constituţional şi să le împărţim în mai multe texte, pentru a le face cât mai puţin vizibile. Cele mai inovatoare dispoziţii vor fi introduse ca simple amendamente la tratatele de la Nisa şi de la Maastricht. Îmbunătăţirile tehnice vor fi adunate într-un tratat aparent inofensiv care va fi adoptat într-un pachet unitar de către parlamentele naţionale. Opinia publică va adopta, fără să ştie, şi acele dispoziţii pe care nu le-ar fi adoptat în nici un caz dacă le-ar fi fost prezentate în mod direct.”

Prim-ministrul luxemburghez Jean-Claude Juncker a declarat: “Desigur, vor exista transferuri de suveranitate. Dar ar fi oare inteligent să atragem atenţia opiniei publice asupra acestui fapt?”

Ministrul de externe belgian, Karel de Gucht a declarat: “Scopul tratatului constituţional a fost acela de a fi cât mai citibil. Scopul Tratatului de la Lisabona este dimpotrivă acela de a fi cât mai puţin citibil. Şi este un succes!”.

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat: “Uneori îmi place să compar organizarea UE cu crearea imperiilor. Avem dimensiunea unui Imperiu, dar există o mare diferenţă: imperiile au fost realizate prin forţă”. Şi tot el: „Dacă ar fi avut loc referendumuri la crearea Comunităţii Europene sau pentru introducerea monedei euro, credeţi ca ele ar fi trecut? Referendumurile fac procesul de aprobare a tratatelor europene mult mai complicat şi mai puţin previzibil. Fiecare stat membru ar trebui să se gândească de două ori înainte de a permite organizarea unui referendum.”

Toate declaraţiile zguduitoare de mai sus, nu l-au împiedicat pe preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, să afirme într-o conferinţă de presă: „Cei care se opun Uniunii Europene sunt terorişti. Este un terorism psihologic să ameninţi cu fantoma unui suprastat european”.

Citiţi şi:
Tot mai mulţi lideri europeni se opun Tratatului de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona reintroduce pedeapsa cu moartea

yogaesoteric
1 octombrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More