Trump a decis: SUA nu mai sunt jandarmul Orientului Mijlociu
Demisia din 20 decembrie 2018 a şefului Pentagonului, James Mattis, 68 de ani, venerabil general de marină cu patru stele, care a ocupat această funcţie de la începutul preşedinţiei lui Donald Trump, 20 ianuarie 2017, goleşte şi mai substanţial echipa cu care actualul şef al Casei Albe a pornit la drum. Amintim că, tot în anul 2018, care, prin tradiţie, ar fi fost necesar să fie unul de vârf al primului mandat al unui nou preşedinte, şi-a dat demisia – sau a fost îndepărtat, dar e totuna –, şi şeful Departamentului de Stat, Rex Tillerson. Este una dintre numeroasele demisii sau demiteri consemnate în 2018.
Înainte de toate remarcăm că toate aceste plecări de prim rang din Administraţia SUA sunt completate de cele din planul al doilea, nu mai puţin numeroase şi importante şi ele. Astfel, în 21 decembrie 2018, a demisionat şi Brett McGurk, emisarul american pentru coaliţia internaţională antijihadistă. El a precizat că părăseşte funcţia efectiv pe 31 decembrie 2018, după care a adăugat că decizia prezidenţială de retragere a contingentului din Siria a reprezentat un „şoc”, şi o „răsturnare completă a situaţiei în comparaţie cu politica pe care (SUA) au avut-o până acum”. „Ea a lăsat partenerii din coaliţie şi partenerii noştri de luptă disperaţi.”
Pornind de la cele de mai sus, dar şi de la alte fapte, comentatori avizaţi susţin că în „casa lui Trump domneşte haosul”. Afirmaţie dură, dar cu acoperire în realitate. În context, dar nu întâmplător, este important de semnalat că una dintre cele mai consistente cărţi consacrate actualului şef al Casei Albe a apărut la Paris, în editura Plon, şi poartă un titlu semnificativ: La Galaxie Trump. L`Empire du chaos (Galaxia Trump. Imperiul haosului), iar autorul, Oliver O`Mahony, este, cum se spune, „pe felie”. Corespondent în SUA al cunoscutei reviste Paris Match, acreditat la Casa Albă, el a acoperit două campanii prezidenţiale americane (în 2012, când democratul Barack Obama a candidat pentru un nou mandat, şi în 2016, când s-au înfruntat democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump), iar pe acesta din urmă l-a urmărit pas cu pas din ziua în care şi-a lansat candidatura, pe 16 iunie 2015, până la Midterms, alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial din 6 noiembrie 2018.
Cum spuneam, argumentele invocate de comentatori sunt numeroase şi de neignorat. Astfel, este important de reamintit că demisia lui Jim Mattis (primul general care a devenit şef al Pentagonului după multe decenii; de fapt, din timpul „Războiului Rece”, adică de pe timpul preşedinţiei generalului Dwight Eisenhower, SUA nu au mai avut un militar la conducerea armatei) a fost generată de dezacordurile mari pe care el le-a avut cu Trump în legătură cu prezenţa militară americană în diferite zone ale lumii, mai precis la nici 24 de ore după ce şeful Casei Albe a anunţat retragerea militarilor trimişi de SUA în Siria.
Nu este mai puţin adevărat că, aşa cum remarca Thomas Watkins într-o depeşă a agenţiei France Presse, „pentru mulţi, şi nu numai pentru partizanii preşedintelui, această retragere, ca şi altele care vor urma, încheie o perioadă de decenii a doctrinei intervenţioniste în Orientul Mijlociu şi în Afganistan”. „Acest gest pune capăt anilor unui război interminabil şi costisitor.” „Trump a făcut campanie (electorală prezidenţială – n.n.) pe tema neintervenţiei, a încheierii războaielor stupide, şi a promis că va încheia cu o atare teorie”, declara pentru AFP Daniel Davies, fost colonel în armată şi membru al Centrului de reflecţie „Defence Priorities”.
Reamintim că, în nord-estul Siriei, alături de coaliţia arabo-kurdă care luptă împotriva Statului Islamic, se aflau circa 2.000 de militari americani. Se crede că prin retragerea lor, miliţiile kurde grupate în Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG) nu vor mai avea susţinere militară exact în momentul în care preşedintele Turciei, Tayyp Ercip Erdogan, ameninţă cu atacarea lor, el considerând combatanţii kurzi drept terorişti. În acest sens este citată presa de la Ankara, care susţinea că, pe 14 decembrie 2018, Trump ar fi luat decizia retragerii contingentului american din Siria după ce, în cadrul unei convorbiri telefonice, preşedintele turc i-a dat asigurări că va continua lupta împotriva jihadiştilor.
Potrivit unor surse contactate de Reuters, Trump ar fi fost convins de Erdogan că Statul Islamic a fost învins în Siria. Totodată, preşedintele turc s-ar fi plâns că ajutorul acordat de americani miliţiilor kurde YPG ar periclita securitatea ţării sale. Şeful Casei Albe pare să fi acceptat această explicaţie într-un mesaj pe twitter postat în 22 decembrie 2018. „În Siria, la început, era vorba ca noi să rămânem trei luni şi s-au făcut şapte ani. Când am devenit preşedinte, Statul Islamic era de necontrolat. Azi este învins în general, iar alte ţări din zonă, printre care şi Turcia, pot să se ocupe uşor de ceea ce rămâne. Ne întoarcem acasă”, a scris el, potrivit Reuters.
Concomitent, Trump anunţa că este în curs de pregătire o dezangajare parţială în Afganistan, Wall Street Journal şi New York Times vorbind despre plecarea a jumătate dintre cei 14.000 de militari din SUA angajaţi în această regiune într-un conflict vechi de 17 ani, declanşat după atentatele antiamericane de la 11 septembrie 2001.
Una dintre cele mai tranşante luări de poziţii pe probleme internaţionale pe care le-a avut Trump odată devenit şef al Casei Albe a fost consemnată în decembrie 2018 şi exprimă perfect filosofia sa legată de angajamentele militare americane în lume: „Oare SUA doresc să fie jandarmul Orientului Mijlociu fără să obţină nimic altceva decât pierderea unor vieţi preţioase şi cheltuirea a trilioane de dolari pentru a proteja vieţile altora, ale celor care, mai întotdeauna, nu apreciază ce facem? Vrem să rămânem acolo pentru totdeauna? E timpul, în sfârşit, să mai lupte şi alţii!”,scria el pe twitter. După opinia unor analiști, aici a vorbit pragmaticul om de afaceri Trump, care este multimiliardar, iar această avere nu i-a căzut din cer.
În pline dezbateri furtunoase legate de anunţul retragerii militare americane din Siria, este necesar să fie amintite precizările făcut de Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, care declara: „Americanii au ales pe cineva care este comandant şef (al armatei – n.n.), iar în final el ia deciziile. Pentru asta a fost ales”. De altfel, în tot timpul campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, miliardarul republican a repetat cu obstinaţie că angajamentul Statelor Unite în Orientul Mijlociu costă miliarde de dolari care ar putea fi mai bine cheltuiţi în beneficiul contribuabilului american şi că va lăsa pe alţii, îndeosebi ţările arabe din Golf, să-şi facă treaba la faţa locului.
Dincolo de orice comentariu, este limpede că anunţul dezangajării SUA din Siria şi, în perspectivă, cel privind reducerea la jumătate a militarilor americani din Afganistan a modificat „într-o manieră draconică” (susţine site-ul Atlantico.fr) strategia Washingtonului în Orientul Mijlociu. Şi asta cu atât mai mult cu cât, în ajun, Departamentul de Stat anunţase că trupele americane vor rămâne la faţa locului spre a asigura înfrângerea totală a Statului Islamic.
Unii comentatori şi analişti sunt de părere că decizia privind Siria arată divergenţele care au existat în sânul Casei Albe, mai exact între John Bolton, consilierul pentru Securitate Naţională, Mike Pompeo, secretarul de Stat, de-o parte, şi, de cealaltă parte, Jim Mattis, şeful Pentagonului.
E la mintea cocoşului că adversarii deciziei au invocat vidul ce se va crea, care „va fi umplut imediat de Iran, Turcia sau Rusia”. Nu este exclusă însă și o tranzacţie în trei – Trump, Putin, Erdogan – ale cărei dedesubturi şi efecte poate le vom vedea în timp. Cât priveşte Iranul, orice neofit poate vedea că este prezent în Siria atât direct, cât şi prin intermediul aliaţilor săi şiiţi din zonă.
Invocând o eventuală instabilitate în zonă provocată de gestul lui Trump, unii analişti, partizani ai angajamentului militar mondial american, au afirmat că în noul context, „Siria va deveni astfel un portavion ruso-iranian, cu partea ei nord-estică ce va trăi sub o ocupaţie militară turcă. Ţara va fi astfel împărţită între aceste trei puteri şi se va perpetua culoarul neîntrerupt iranian de la Teheran spre Beirut şi aliatul său, mişcarea Hezbollah. Consecinţa imediată va fi în mod sigur un război între Israel, Hezbollah şi Hamas, în 2019, cu concursul aliaţilor iranieni din Siria”.
Opinia este forțată potrivit altor analiști, dat fiind că oricine a urmărit ce a făcut Trump până acum în ce priveşte Israelul – nu doar premiera privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitala statului evreu şi mutarea ambasadei americane în acest oraş, ceea ce nu a mai făcut niciun preşedinte american, fie el democrat sau republican până la el, ci şi alte declaraţii şi fapte concrete – îşi dă seama că şeful Casei Albe a luat în calcul toate implicaţiile posibile după amintita retragere din Siria.
Apoi, chiar crede cineva că, dată fiind importanţa deciziei, Trump nu s-a concertat cu premierul israelian Benjamin Netanyahu? De altfel, nu e deloc întâmplător că în 23 decembrie 2018, la şedinţa de guvern săptămânală, acesta din urmă a urmărit să liniştească spiritele şi pe cei prăpăstioşi, afirmând că statul evreu va continua să lupte împotriva implantării Iranului în Siria. El a declarat că vrea „să-i calmeze pe cei care sunt neliniştiţi”, iar cooperarea cu SUA este „menţinută pe deplin”.
Cât priveşte Afganistanul, şi aici este de remarcat ceva care este ignorat: Trump a luat decizia înjumătăţirii contingentului american poate ţinând seama de lecţia intervenţiei sovietice acolo, dar şi de situaţia reală de la faţa locului, în care talibanii sunt din ce în ce mai activi, ba, în plus, este tot mai prezentă gruparea Daesh, care are toate şansele să refacă din cenuşă Statul Islamic din Afganistan, care a făcut ravagii până în anii 2001-2002, în vreme ce Al-Qaida este într-un fel de adormire. În fine, oricât nu ne place, operaţiunea „Resolute support”, care regrupează 41 de ţări, între care şi România, nu a făcut mare lucru.
Ce este cert este că talibanii sunt din ce în ce mai numeroşi, mai bine organizaţi şi cei care au cea mai mare experienţă şi implicit şansa să preia din nou controlul capitalei, Kabul. În ce-o priveşte, Daesh are o problemă cu talibanii întrucât nu e în stare să-i dovedească „apostaţi”, adică trădători ai islamului pe lângă populaţiile locale, şi, ca urmare, nu beneficiază, aşa cum i s-a petrecut în alte locuri, de superioritatea politico-ideologică pe care i-o conferă interpretarea ad-litteram a textelor sacre islamiste.
Pe acest fundal merită evidenţiată o ştire trecută cu vederea, dar care spune multe în actualul context: multele şi discretele contacte dintre emisari americani şi reprezentanţi ai talibanilor, iniţiate de Zalmay Khalizad, fost ambasador american în Irak, şi care au în vedere pregătirea „viitorului”. Sigur, nu sunt aşteptate rezultate spectaculoase de pe o zi pe alta, dar ceva se mişcă în spatele unor uşi închise şi nu este cazul să fie trecut cu vederea.
Potrivit unor opinii, replierea americană este în contradicţie cu politica de „containment” afişată de Washington faţă de Moscova şi Iran în Orientul Mijlociu, iar, în ce-l priveşte, Trump se poate răzgândi, cum a mai făcut-o de atâtea ori, dar nu este mai puţin adevărat că, pentru el, Siria, Afganistanul şi chiar Irakul, sunt teatre de război îndepărtate şi fără interes pentru SUA, care se concentrează în această perioadă asupra Chinei, Rusiei şi Iranului (dar nu prin mijlocirea dosarului sirian, lăsat în grija Israelului).
Dar, înainte de orice, este important să fie evocată opinia sa privind pierderile importante de vieţi şi costurile materiale uriaşe suportate de SUA în războaiele duse pe aceste teatre, în timp ce, cum spunea el şi în cazul cheltuielilor în cadrul NATO, aliaţii de nădejde ai Washingtonului încă sunt tributari mentalităţii că Statele Unite este necesar să facă totul. De aici şi unele dintre motivele dezacordurilor majore pe care Trump le are cu destui lideri europeni. În fine, puţinele cuvinte scrise de el în decembrie 2018 spun totul despre noua sa optică privind intervenţionismul american mondial şi avantajele aduse de el: „Să mai lupte şi alţii!”.
Citiți și:
Trump a ordonat retragerea forțelor americane din Siria
După devastarea Siriei, Trump a anunțat retragerea: De reconstrucții «să se ocupe alții acum»
Anul care a bulversat relațiile internaționale
yogaesoteric
27 iunie 2019