Trump: „Am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare”
Președintele american Donald Trump a ordonat Pentagonului să demareze imediat testarea armelor nucleare, o decizie justificată prin „nevoia de a răspunde acțiunilor țărilor rivale”.

Anunțul a fost făcut chiar înaintea întâlnirii sale cu liderul Chinei, Xi Jinping.
„Statele Unite au mai multe arme nucleare decât orice altă țară”, a transmis președintele american, adăugând că Rusia ocupă locul al doilea, iar China este „la mare distanță, dar ne va ajunge din urmă în cinci ani”.
„Se pare că toate fac teste nucleare”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One, referindu-se la Rusia și China. „Avem mai multe arme nucleare decât oricine. Noi nu facem teste……. dar, având în vedere că alții fac teste, cred că este adecvat să facem și noi”.
Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii privind momentul sau locația acestor teste, menționând doar: „Avem locuri de testare. Se va anunța”.
Întrebat dacă decizia ar putea amplifica riscurile la nivel global, Trump a replicat: „Cred că avem situația destul de bine sub control. Aș dori să văd o denuclearizare”, a spus el, adăugând că „Este ceva despre care discutăm de fapt cu Rusia, iar China s-ar alătura dacă am face ceva”.
Președintele american a postat și un mesaj pe Truth Social:
„Statele Unite au mai multe arme nucleare decât orice altă țară. Acest obiectiv a fost realizat inclusiv printr-o actualizare și renovare completă a armelor existente, în timpul primului meu mandat. Din cauza puterii lor distructive uriașe, am urât să fac asta, dar nu am avut de ales! Rusia este pe locul al doilea, iar China este la mare distanță, dar va ajunge la același nivel în cinci ani. Din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe o bază egală. Acest proces va începe imediat. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni! Președintele Donald J. Trump”
Citiți și:
Cu cine se bat SUA, Rusia, China și UE?
Trump îl avertizează pe Putin după testul rachetei Burevestnik: „Avem un submarin nuclear chiar lângă coastele voastre”
yogaesoteric
5 noiembrie 2025