Trump numeşte cinci oficiali «mincinoşi şi trădători». Trei foşti capi de servicii se află printre ei

 

La începutul lunii februarie 2018, tocmai înainte ca bursele să înceapă să cadă din senin la New York, Donald Trump a început un război deschis cu trei foşti directori de mari agenţii de informaţii din administraţia Obama.

Preşedintele Donald Trump a numit cinci oficiali guvernamentali de rang înalt „mincinoşi şi trădători”, într-un mesaj pe Twitter destinat congresmenului Adam Schiff.



Adam Schiff

„Micul Adam Schiff, care este disperat să candideze în funcţii superioare, este unul dintre cei mai mari mincinoşi din Washington, împreună cu [James, n.r.] Comey, Warner, [John, n.r.] Brennan și [James, n.r.] Clapper!”, a scris preşedintele, referindu-se printre altele la fostul director FBI, fostul director CIA şi fostul director al ODNI – care supraveghează toate agenţiile de informaţii.
„Adam pleacă din şedinţele închise pentru a scurge ilegal informaţii secrete. Trebuie oprit!”

Șeful NSA, Mike Rogers, este singurul şef de agenţie majoră de informaţii a SUA care nu a apărut în mesaj. Gestul nu este întâmplător: Rogers este cel care, imediat după victoria lui Trump în alegeri, s-a deplasat la Trump Tower unde funcţiona echipa lui Trump şi a avut o convorbire privată cu preşedintele ales. Imediat după şedinţă, Trump şi echipa sa şi-au mutat activitatea din Trump Tower.

În lumina publicării memoriului FISA care atestă colaborarea dintre servicii şi administraţia Obama în vederea spionării ilegale a lui Trump şi a construirii unei întregi campanii de presă împotriva sa, pe baza unor mărturii false plătite de democraţi, este probabil ca Rogers să-l fi avertizat pre Trump că este spionat ilegal de o operaţiune combinată a CIA/FBI.

Episodul nu a scăpat neobservat la momentul respectiv, Mike Rogers ajungând pe radarul democraţilor care i-au cerut demisia.



Mike Rogers

Revenind la mesajul de pe Twitter dat de Trump, Schiff a fost unul dintre personajele de frunte care s-a opus publicării memoriului secret care descrie abuzurile detaliate ale agenţiilor FBI şi ale Departamentului de Justiţie american, în timpul administraţiei lui Barack Obama.

Administraţia Trump a fost inundată cu scurgeri selective către presă în primele şase luni de mandat. Potrivit unui raport al comitetului pentru securitate internă a Senatului, a avut loc o medie de o scurgere pe zi între inaugurarea preşedintelui (ianuarie) şi 6 iulie 2017.

Cele 125 de scurgeri examinate de comisie au inclus divulgarea informaţiilor „potenţial dăunătoare securităţii naţionale” şi informaţii secrete asupra adversarilor din SUA sau posibilele planuri militare împotriva acestora, a raportat comisia.

În SUA scurgerea de informaţii secrete este pasibilă cu închisoarea, iar suporterii lui Trump, în special cei din serviciile secrete, au dat semnale în mai multe rânduri că se aşteaptă ca administraţia să înceapă pedepsirea debandadei din serviciile americane, mai ales în contextul relaţiilor internaţionale extrem de complicate.

De la învestire în ianuarie 2017, Donald Trump s-a văzut ţinta unor campanii extrem de virulente împotriva sa, duse de establishmentul politic de la Washington – deseori incluzându-i pe mulţi republicani – şi presa controlată de neoliberali şi oameni puşi la butoane în mandatele Obama.

Mesajul legat de cei trei foşti capi ai serviciilor de informaţii americane – minus NSA, despre care se ştie că a reuşit să rămână imparţială în timpul bătăliei împotriva lui Donald Trump – marchează primul act de acest gen, în care un preşedinte are curajul să numească direct capi de agenţii într-un scandal care are ca temă securitatea naţională.


Citiți și:

Controlul civil al serviciilor secrete
Serviciile secrete manipulează opinia publică, creând grupări teroriste pe întreaga planetă
 

yogaesoteric
18 aprilie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More