Turma de «idioți utili» ce există în România

 

„Din ’90 ni se trage totul. Atunci am pierdut trenul. Acum nu se mai poate repara nimic «democratic». Fără o transformare radicală, nu mai putem nici măcar să sperăm la salvare.
E nevoie de ceva care sa ne trezească, sa ne unească, să ne revolte și să ne răscoale. Întrebarea e, ce anume?” – o întrebare legitimă și serioasă a unui om îngrijorat, pe bună dreptate, de traseul României spre neant și desființare (Petru Duman). Care-i taina, ce e de făcut?

Pentru deslușirea tainei vom face apel la un monah evreu, poate una dintre cele mai strălucite și mai limpezi inteligențe românești.

Un posibil răspuns față de întrebarea deloc retorică ar fi cartea și voința. Firește ar fi nevoie și de putință, nu doar de voință. Fără carte nu se poate, și fără voința și lupta asimilării informației. De aici pleacă toate problemele, de la lipsa de educație și de repere, lipsa racordului identitar, lipsa de cunoaștere a valorilor noastre autentice, lipsa de informare cu privire la actorii spațiului public, absența unor minime cunoștințe despre istoria recentă măcar, despre jertfa celor ce au luptat pentru Unire, pentru România Mare, cei ce au luptat cu arma în mână în munți, decenii de-a rândul împotriva ocupantului ruso-evreu bolșevic, adevărații eroi militari, necunoașterea unor elementare repere cu privire la rezistența românească, la lupta ce s-a dat (și) în spațiul cultural, slaba cunoaștere nici măcar a datelor recente, din 89 încoace, de la noua invazie a agenților Moscovei și ai Kominternului în România…

„Chilia” părintelui Arsenie Boca era de fapt o imensă bibliotecă, un labirint printre rânduri de cărți până în tavan. Casa părintelui Stăniloae era plină ochi de cărți, ca și casa părintelui Galeriu. Chilia părintelui Ioanichie era, de asemenea, o adevărată bibliotecă, iar chilia părintelui Justin Pârvu sau a părintelui Arsenie Papacioc erau tot la fel, pline de cărți și însemnări din cărți. La vârsta lor părințeii citeau mereu, erau la curent cu tot ce se petrece, ba mai mult mai și tipăreau și difuzau carte.

Găsești acum lume patrioată cu duiumul, tineri cu adevărat frumoși, cu tricolor, veșminte din vechime, cu evlavie și drag de trecut și tradiție – însă fără bibliografie elementară, fără aprofundare la bibliotecă, dacă le iei smartphoanele sunt morți, nu știu nici Imnul național până la capăt.

Portul de ie e necesar să fie completat cu portul de minte, cât nu devine și asta ilegal.

Dacă vine o pană de curent majoră, toată lumea e terminată, nimeni nu mai știe să citească o hartă, fără google earth, să ia un azimut, să-și asigure hrana, supraviețuirea elementară, ca să nu mai vorbim de lipsa oricărei capacități de luptă cu orice, de la arme albe la arme de foc.

Nimeni nu mai știe chimie, de exemplu, de mare folos în tot felul de împrejurări, pirotehnice să zicem, nimeni n-are habar cum să stingă un incendiu ori cum să procedeze dacă apare nevoia acordării unui prim ajutor unor răniți. Lipsa tuturor acestor cunoștințe poate fi compensată prin lectură, prin studiu, prin alcătuirea unei bibliografii fără de care ești mort într-un spațiu de confruntare, în care informația adecvată are un rol cheie.

În România se poartă acum un război greu, pe mai multe segmente, de la războiul axiologic dus mai ales de sociologi și securiști kaghebiști și mossadiști, și coordonat de agentura neokominernistă a Rețelei Soros, ce țintește nimicirea identității și anihilarea spiritul critic și a valorilor morale, la un război economic dur. Ca dovadă doar 8% mai avem capital românesc iar subsolul, pădurile, apele, pământul au trecut în cea mai mare parte în mâinile străinilor.

Puștimea așa-zis „naționalistă” – ori ce se pretinde naționalistă fără a bănui măcar originea conceptului, ce ține strict, în plan istoric, de masonerie, dă like și share unor poze cu citate din Eminescu, Petre Țuțea, Mircea Eliade, Micea Vulcănescu, Cioran – fără a citi fie și câteva rânduri scrise de acești titani ai culturii românești – erudiți savanți de anvergură universală, cu acces la toate bibliotecile lumii, într-o epocă fără internet și unde costa mult accesul la carte.

Acum toată lumea are cam tot la dispoziție, nesfârșite posibilități de informare, acces nelimitat la informație. Degeaba, se pare. Rătăcirea acestor generații aculturale în meandrele politicii este strict determinată de absența reperelor culturale de bază – măcar cele românești, că aspirația la universalitate ar fi deja o elucubrație în contextul dat. Le este interzis accesul la așa-zisa lume înconjurătoare, sunt în beznă, merg pe pipăite, la lumina slabă a ecranului smartphonului.

Propaganda rusă – acolo la kaghebei chiar se face carte, are la dispoziție victime ușor de dus de nas, nici Lenin nu visa o așa turmă de „idioți utili” cu mintea anchilozată deja, gata cumpărați, fără nicio luptă.

Într-o lume congestionată de simboluri, singura cale de pătrundere și de asimilare a sensurilor este oferită de lumina estompată a bibliotecii.

„În mansarda lui, Mircea Eliade nu-i înfruntat decât de greutățile caracteristice vieţii monahale; asceza lui, desigur, e culturală și laică, dar tot asceză e. (…) E adevărat că fiul căpitanului Gheorghe Eliade e cunoscut în cartier drept golan ori derbedeu. Dar vecinii, ei, ce știu? (…); habar nu au de lanțul de fier pe care ilustrul orator îl poartă sub impecabila sa rasă strălucitor de albă și care-i chinuiește în ascuns trupul” – asta scria despre Eliade și asceza ascunsă a „golanului și derbedeului”, monahul Steinhardt, el însuși bibliotecar la mânăstirea Rohia.

Credința, fără asceza lecturii, cititului și scrisului este formă fără fond. Este găunoșenie și mimetism. Iar cititul nu înseamnă neapărat o formă de refugiu din lumea înconjurătoare, ci dimpotrivă poate fi o formă izbăvitoare de racord la energia și puterea spirituală a acelor adevărați asceți ai culturii române ce au înfruntat satanalogia unei lumi agonice și ne-au lăsat în scris înțelesul luptei lor. Nu degeaba noii komisari, urmașii criminalilor evrei bolșevici, tismînenienii și florienii, vor să-i interzică pe mucenii culturii românești.

Ignoranța este o formă de goliciune cosmică, o trăire lipsită de substanțial, de respirația și lărgimea spațiului cultural, este adevărata pușcărie a sufletelor. Lectura nu ar fi cazul să fie o penitență ci dimpotrivă, o bucurie și un elan salvator.

Generația cea mai educată a României aruncată în pușcăriile rușilor era cu mult mai liberă decât generațiile de azi, prin puterea minții, ba mai mult transformaseră temnița în Universitate și Biserică. Oribilul experiment rusesc al „reeducării” urmărea să-i întoarcă pe dos, să-i rupă de credință, să-și renege identitatea și să-i facă pe deținuții anticomuniști să participe la ritualuri cu simbolistică satanică – unii dintre sfinții și martirii temnițelor au preferat să moară torturați, ca mucenii din vechime, decât să accepte aceasta.

Puțină lume învață la facultatea de științe politice legăturile dintre sistemul politic comunist și nazist și secte teosofice și evreiești ce fac obiectul studiilor despre demonologie. Copiii de azi poartă de bună voie tricouri cu însemne demonice și agită la concerte semne cărora nici măcar nu le cunosc înțelesul, li se pare cool să-și marcheze ostentativ submisiunea satanică. Și ăsta e (tot) efectul absenței educației elementare.

Abundă facebook de grupuri și comentarii batjocoritoare, agresive și blasfemiatoare la adresa credinței și Bisericii. Exact pe tipicul propagandei bolșevice din anii ’30, extrase din Cărticica de propagandă ateistă a micului leninist. Dacă ar avea o minimă educație, poate cei care propagă aceste teme – și culmea se consideră a fi contra comunismului, unii dintre ei – și-ar pune întrebări cu privire la originea lor. Ei nu cunosc originile propagandei ateiste, că sunt doar „idioți utili”, dar Mircea Toma, de exemplu, știe exact de unde-și trage seva, că îi vine pe arborele de familie.

Există la noi peste 50 de organizații obsesiv anticreștine, finanțate în ultimii ani cu sume cam de jumătate de miliard de euro. La testul cu religia în școli și la tema familiei a sărit din conservare toată agentura, cu o isterie sălbatică. Peste 99% din presă a atacat chestiunea religiei în școli, susținută în pofida lor de 4 milioane de părinți. Iar tema familiei normale a avut de asemenea 3 milioane de susținători. Dacă s-ar face un Referendum, o majoritate zdrobitoare ar vota la fel.

Românii sunt (încă) relativ normali, dar au primit deja eticheta de fanatici religioși, doar pentru că susțin familia tradiţională și nu pe cea homosexuală, nu teme specifice ale propagandei comuniste – este semnificativ dar necunoscut de către „idioții utili” faptul că Lenin și mai tot activul bolșevic erau homosexuali ardenți și bolnavi mintali, cu accente sanguinare și puseuri demonice. Au ajuns la putere prin teroare și crimă în masă, profitând tocmai de lipsa de atitudine combativă a creștinilor, ținta principală a holocaustului bolșevic, adevăratul holocaust al acestei lumi, cu peste suta de milioane de victime ale komisarilor evrei.

Și astăzi, la noi, după lovitura din ’89, de sorginte moscovită și cu dirijori ruso-evrei kaghebiști de talia lui Brucan, toți agenți Rețelei neokomintern sunt plasați în poziții de control, politice și nu numai.

Nu-ți poți păzi neștirbită facultatea sceptică dacă nu te pricepi să filtrezi, decantezi și să deosebești informațiile din jur, dacă nu cultivi un ochi atent si treaz, cecitatea te doboară. Nu poți fâlfâi aiurea drapelul României îngânând oligofrenic bălării de decerebrat, e o batjocură la adresa celor ce chiar au dus drapelul cu demnitate și onoare, plătind cu viața pentru asta.

„Se socotește în general că esența monahismului o constituie credința. Aceasta este o eroare. Credința, monahii o socotesc de la sine înțeleasă, iar numărul mirenilor a căror credință este egală ori chiar depășește pe a viețuitoarelor din mânăstiri e mai mare decât s-ar presupune.

Nu credința caracterizează pe monah, nu ea figurează ca «materia cea mai grea» la examenul de primire în viaţa lepădării celor lumești. Altele sunt însușirile specifice, indispensabile modului de existență ales. Ele izvorăsc ori țin de un tărâm extraneu misticii, tărâmul volițional; și care din punctul de vedere al decorului și terminologiei se încadrează în ritualurile și scenografia strădaniilor fizice și lumii sportului. Nu credința semnifică elementul de bază al călugăriei ci smerenia și ascultarea.

Acestea însă ce sunt? Sunt eufemisme ori termeni tehnici ori sinonime ale voinței (unei voințe de fier) care se inveterează a fi, ea, miezul problemei.”

Și mai departe, mai spune monahul Steinhardt, ceva ce merită cu deosebire subliniat – pledoaria pentru disciplina militară și nesomnul veșnicului rond de noapte:

„Voința, așadar. Totul pentru scopul urmărit, pentru «ideal». Numai disciplină și muștruluială. Stăpânire de sine. Efortul «gimnastic» al ascetului. Nicio cedare, cât de mică. Nicio șovăială. Niciun hatâr.
Indulgența? Substantiv necunoscut. Oboseala? Ce-o fi aceea? Cătănia cea mai exemplară, organizată de însuși înflăcăratul recrut, la domiciliu și fără nicio zi de permisie.

Și, obsesional, controlul cel mai vigilent (veghetor) asupra preocupării primordiale: lupta cu somnul, marșul forțat împotriva acestui vrășmaș principal și cumplit, până la victorie și la capitulare în condițiile cele mai netrebnice pentru el. Așa fiind, întrucât se deosebește mansarda – rug nestins – de chilia unei mănăstiri catolice sau ortodoxe, de o chilie budistă, zen, tibetană? De un ashram? De camerele unui așezământ cu slujitori în veşminte albe, negre, galbene, roșii ori cafenii? Dogmele, ceremoniile, culorile, ritualul se vădesc felurite. Înapoia zidurilor, porților și grădinilor, taina se dezvăluie a fi una și aceeași: implacabila, militara disciplină.”

…taina se dezvăluie a fi una și aceeași: implacabila, militara disciplină.

Citiţi şi:

Generaţia zdrenţuită

Academicianul Eugen Mihăescu: Generația de azi este complet lipsită de busolă. S-a lucrat la deznaționalizare

 

yogaesoteric
22 decembrie 2019