Uluitor! Curtea de Conturi Europeană cere permanentizarea certificatului verde

Autoritățile europene vor să prelungească la nesfârșit certificatul de vaccinare.

Certificatul verde sau certificatul de vaccinare ar fi necesar să fie permanentizat, dat fiind faptul că reactivarea rapidă a acestuia va fi dificil de realizat, consideră Curtea de Conturi Europeană. Instituția și-a manifestat îngrijorarea față de expirarea termenului juridic pentru existența certificatului în luna iunie a acestui an. Totodată, Curtea a solicitat măsuri pentru implementarea formularelor de localizare a pasagerilor, după ce măsura a fost respinsă de marea majoritate a țărilor UE.

Raportul Curții de Conturi Europene privind Instrumentele de facilitare a călătoriilor în timpul pandemiei de covid-19, publicat în luna ianuarie în Jurnalul Oficial al UE, a lăudat cu generozitate sistemul certificatului digital implementat rapid de toate statele Uniunii Europene. Critica cea mai dură a fost adusă faptului că instrumentele au fost concepute pentru a funcționa pe termen scurt și că nu există proceduri flexibile pentru a le utiliza pe termen mai lung sau pentru a le reactiva rapid în cazul în care vor fi necesare în viitor.

Un exemplu în acest sens a fost actualul temei juridic pentru certificatul digital al UE privind covid, care va expira în iunie 2023, și care ar fi necesar să fie reînnoit, eventual, de către Parlamentul European și Consiliu, pe baza unei propuneri din partea Comisiei. „În cursul auditului Curții, Comisia a subliniat că ar fi extrem de dificil, atât din punct de vedere juridic, cât și tehnic, să se restabilească într-un termen scurt sistemul de certificate”, se arată în raportul Curții de Conturi Europene. O altă nemulțumire a instituției a fost legată de gradul redus de utilizare a formularului electronic al UE de localizare a pasagerilor și a platformei de schimb aferent, cerând Comisiei Europene să promoveze adoptarea pe scară mai largă a acestor instrumente de către statele membre în etapele viitoare ale pandemiei de covid-19.

1,7 miliarde de certificate

Până la 13 octombrie 2021, statele membre eliberaseră 585 de milioane de certificate, pentru ca în martie 2022 să se ajungă la 1,7 miliarde de certificate, majoritatea (1,1 miliarde) bazate pe vaccinare. Acest număr este mai mare decât populația UE deoarece o persoană putea deține mai multe certificate (de exemplu, o persoană putea obține două certificate de testare înainte de a fi vaccinată).

După fiecare doză de vaccin, vindecare sau testare, era creat un certificat digital al UE privind covid. Pe lângă facilitarea călătoriilor, certificatul a fost utilizat în statele membre pentru a controla accesul la spațiile publice, cum ar fi restaurantele sau teatrele”, se mai precizează în raportul Curții de Conturi Europene. Potrivit datelor din martie 2022, cele mai multe certificate au fost eliberate în Franța, 310 milioane, urmată de Italia, 250 milioane, Olanda și Danemarca, 220 milioane, și Germania, 210 milioane. Raportat la numărul populației, România a eliberat cele mai puține certificate digitale, circa 16 milioane. Din cele 27 state membre ale UE, 13 au introdus restricții suplimentare chiar și după instituirea certificatului digital. Pe de altă parte, Curtea a recunoscut faptul că nu există soluții tehnice capabile să atenueze toate riscurile, pentru că nici măcar cele mai sofisticate controale de securitate nu îi pot împiedica pe membrii autorizați ai personalului cu acces legitim la sistemele naționale să abuzeze de prerogativele lor pentru a genera certificate frauduloase.

Nemții s-au spionat masiv unii pe alții

Adoptarea aplicațiilor de depistare a contacților nu a fost uniformă la nivelul UE și în doar două state membre numărul de descărcări ale acestor aplicații a depășit 50% din populație, semnalează Curtea de Conturi Europeană. Descărcarea aplicației nu a însemnat neapărat că depistarea contacților a fost efectiv utilizată, deoarece aceasta presupune ca aplicațiile să fie active, iar cetățenii să își declare în mod voluntar rezultatele pozitive primite la testele de detectare a covid-19. Datele extrase din portal relevă că utilizarea urmăririi contacților a variat de la un stat membru la altul, iar numărul de chei încărcate pe portal arată că acestea proveneau într-o majoritate covârșitoare dintr-o singură țară, Germania, cu 83%, următoarele clasate fiind Danemarca, cu 9%, și Olanda, cu 3%.

Citiți și:
Sindromul totalitar al pandemiei – cenzura și „certificatul verde”
Certificatul „verde” nu este despre și pentru sănătate. Certificatul verde este pentru a dezbina oamenii
Europarlamentarul Terheș: Certificatul verde digital îngrădește drepturile și libertățile cetățenilor europeni și este bazat pe „incertitudini științifice”

 

yogaesoteric
6 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More