Un băiat a rămas timp de 12 ani în comă. Ce a spus când s-a trezit a uluit pe toată lumea
Cazul unui băiat din Africa de Sud, care a petrecut timp de 12 ani în comă, a şocat pe toată lumea.
Totul s-a petrecut în anii ʼ80. Pe atunci, doctorii n-au putut spune exact ce l-a adus pe Martin Pistorius (avea 12 ani atunci) în starea vegetativă, dar se bănuieşte că a fost un tip foarte periculos de meningită.
Specialiştii le-au spus apropiaţilor că băiatul nu-şi va mai reveni, dar familia nu a cedat. Părinţii lui Martin Pistorius i-au vorbit copilului în fiecare zi de parcă ar fi fost conştient şi au avut grijă de el ca atare. Când l-au luat acasă, în comă, tatăl şi mama lui i-au făcut baie, i-au servit cina şi i-au citit înainte de culcare. Au făcut toate acestea vreme de 12 ani.
Într-un final, speranţa lor a dat roade. Băiatul şi-a revenit, nu complet, dar este conștient şi poate comunica cu familia prin intermediul unor aparate.
Primul lucru pe care l-a spus băiatul după ce şi-a revenit din comă a fost că a auzit fiecare cuvânt pe care i l-au adresat apropiaţii lui, numai că el nu putea reacţiona.
După această experienţă, tânărul a scris o carte cu titlul Băiatul-fantomă: Evadarea dintr-o viaţă blocată în propriul meu trup.
Citiți și:
Enigme ale creierului: un tânăr australian s-a trezit din comă vorbind fluent mandarina
După ce s-a trezit din comă, un bărbat a povestit că a stat de vorbă cu Iisus
yogaesoteric
16 septembrie 2018
Also available in: Français