Un călugăr budist l-a văzut pe Buddha în Lumea de dincolo şi s-a convertit la creștinism (I)

 

Moartea și viața unui călugăr budist

În 1998, un călugăr budist a murit…
… și după câteva zile avea loc ceremonia funerară, trupul neînsuflețit al călugărului pregătit pentru incinerare, așa cum este obiceiul la budişti. Mirosul dovedea cu siguranță că trupul începuse să se descompună – era decedat fără nicio îndoială. Sute de călugări şi rude ale mortului participau la funeralii. Însă, chiar în momentul în care vroiau să dea foc trupului, călugărul s-a ridicat.

Povestea redată în cele ce urmează este mărturia unui om a cărui viaţă s-a transformat radical. Oamenii reacţionează diferit când aud această poveste. Unii sunt inspiraţi, unii sceptici, unii râd şi batjocoresc, în timp ce alţii sunt umpluţi de mânie şi supărare, convinşi că acestea sunt aiureli spuse de un om nebun sau că este vorba de un plan intenționat pus la cale pentru a înșela oamenii. Unii creștini s-au opus pur şi simplu povestirii pentru că evenimentele radicale şi miraculoase descrise aici nu se potrivesc imaginii lor despre Dumnezeu atotputernic.

Această poveste a fost împărtășită de mai mulţi lideri ai bisericii din Birmania, care nu au găsit nimic nepotrivit în ea.

Unii oameni au spus că ei cred că de fapt acest călugăr nu a murit, ci doar a intrat într-o stare de inconştienţă, şi toate lucrurile pe care le-a văzut şi auzit nu sunt decât rodul unei halucinaţii cauzate de febră. Rămâne însă un fapt că evenimentele descrise au transformat complet viaţa acestui om, care s-a răsucit la 180 de grade în urma respectivei experiențe. El a mărturisit apoi toate acestea cu îndrăzneală, în ciuda riscului la care se expunea (inclusiv închisoarea). A fost nesocotit de rudele sale, prieteni şi colegi şi a înfruntat ameninţările cu moartea, pentru faptul că nu a acceptat să își compromită mesajul său. Ce l-a motivat pe acest om să rişte totul? Fie că vom crede ceea ce a spus, fie că nu, povestea lui merită citită şi merită să reflectăm asupra ei. În vestul sarcastic, mulţi oamenii cer dovezi puternice despre aspectele supranaturale, ca într-un tribunal de justiţie. Putem garanta absolut, fără îndoială, că toate acestea s-au petrecut? Nu, nu putem.

Vă invităm însă să citiți povestea acestui om, așa cum a redat-o el, și să judecați voi înșivă care este adevărul. Întâmplarea a șocat întreaga regiune și ca urmare, peste 300 de călugări au devenit creştini şi au început să studieze Biblia.

Mărturia unui fost călugăr budist înviat din moarte

Anii de tinereţe

Numele meu este Athet Pyan Shinthaw Paulu și provin din Myanmar. În cele ce urmează vă voi împărtăşi ceea ce mi s-a petrecut, dar pentru început aş dori să vă dau câteva informaţii despre viața mea.

M-am născut în 1958 în oraşul Bogale, în zona Deltei Irrawaddy, din sudul Myanmarului (odinioară Birmania). Părinţii mei, care erau budişti cucernici ca majoritatea populaţiei din Myanmar, m-au numit Thitpin (care înseamnă „copac”). În locul în care trăiam, viața era foarte simplă.

La vârsta de 13 ani am părăsit şcoala şi am început să lucrez pe o barcă de pescuit. Prindeam peşti şi uneori creveţi din numeroasele râuri din zona Irrawaddy. La vârsta de 16 ani am ajuns conducătorul bărcii. În vremea aceea locuiam în insula Upper Mainmahlagyon (Mainmahlagyon înseamnă „Insula femeii frumoase”), poziţionată în nordul Bogale-ului, unde m-am născut. Acest loc este la aproximativ 100 de mile sud-vest de Yangon (Rangoon), capitala regiunii.

Într-o zi, pe când aveam 17 ani, am prins în plase un număr mare de peşti. Din cauza mulţimii de peşti, un crocodil mare ne-a atacat. A urmărit barca şi încerca să ne atace. Eram înspăimântaţi şi am început să vâslim frenetic spre malul râului, cât de repede am putut. Crocodilul ne-a urmărit şi ne-a distrus barca cu coada. Barca noastră s-a scufundat datorită acestui atac. A trebuit să ne întoarcem acasă în noaptea aceea pe o barcă de pasageri. Deşi nimeni nu a murit în acest incident, atacul crocodilului mi-a influenţat foarte mult viața. N-am mai vrut deloc să pescuiesc.

Nu după mult timp, şefii tatălui meu l-au transferat pe tata în oraşul Yangon (odinioară Rangoon). La vârsta de 18 ani am fost trimis la o mănăstire budistă, să fiu călugăr novice. Majoritatea părinţilor din Myanmar au încercat să-şi trimită copiii la mănăstire, cel puţin pentru o vreme, deoarece vedeau ca o onoare faptul de a avea un fiu care să slujească în acest mod. Respectăm acest obicei de câteva sute de ani.

Un discipol zelos al lui Buddha

Când am împlinit 19 ani şi 3 luni (în 1977) am devenit un călugăr obişnuit. Călugărul senior al mănăstirii mi-a dat un nume budist nou, ceea ce este tradiţional în această țară. Acum eram numit U Nata Pannita Ashinthuriya. Când devii călugăr nu-ţi mai poţi folosi numele de la naştere, dat de părinţi. Numele mănăstirii unde trăiam era Mandalay Kyaikasan Kyaing. Seniorul călugărilor se numea U Zadira Kyar Ni Kan Sayadaw. Era cel mai faimos călugăr budist din Myanmar la vremea aceea. Toţi îl cunoşteau. Era foarte onorat de oameni, şi respectat ca un profesor extraordinar. Am spus „era” pentru ca în 1983 a murit brusc într-un accident de maşină. Moartea lui a şocat pe toată lumea. La vremea aceea eram călugăr de șase ani.

M-am străduit din greu să fiu cel mai bun călugăr, urmând preceptele budismului

La un moment dat m-am mutat într-un cimitir în care am trăit şi meditat continuu. Câţiva călugări care vroiau să afle adevărul despre Buddha au făcut ce am făcut şi eu. Unii s-au mutat în păduri unde duceau o viață de abnegaţie şi sărăcie. Am urmărit să-mi alung gândurile şi dorinţele egoiste, să scap de boală şi de suferință, şi să scap de lumea aceasta. La cimitir nu-mi era frică de fantome. Am căutat să obțin acea pace interioară şi încredere de sine, astfel încât dacă un țânțar ar fi aterizat pe mâna mea l-aș fi lăsat să mă muște în loc să-l îndepărtez.

Ani de zile am urmărit să fiu cel mai bun călugăr şi să nu deranjez pe nimeni. Am studiat toate învăţăturile lui Buddha asemeni strămoşilor mei. Viața mea a continuat în acest mod până când m-am îmbolnăvit foarte grav. Pe atunci eram în Mandalay şi a fost necesar să fiu transportat la un spital pentru tratament. Doctorii mi-au făcut nişte investigații şi mi-au spus că eram bolnav de malarie şi de friguri galbene în acelaşi timp, că nu mai aveam nicio șansă să mă refac şi că trebuie să mă pregătesc să mor.

Aceasta este o scurtă descriere a trecutului meu. Acum aş dori să vă spun câteva dintre remarcabilele experiențe prin care am trecut după aceea.

O viziune care mi-a transformat viaţa pentru totdeauna

După ce am ieșit din spital, m-am întors la mănăstire unde ceilalţi călugări mi-au purtat de grijă. Slăbeam tot mai mult şi tot mai mult, apoi am căzut într-o stare de inconştienţă.

Am realizat mai apoi că am fost mort timp de trei zile. Inima încetase să mai bată, iar trupul meu începuse să putrezească. Conform obiceiului, trupul mi-a fost pregătit pentru îmbălsămare şi a fost trecut prin ritualuri de purificare budiste.

Deşi am murit față de trupul meu, îmi amintesc că mintea şi conștiința îmi erau în alertă deplină.

Eram într-o furtună foarte, foarte puternică. Un vânt imens a șters tot peisajul încât nu a mai rămas niciun copac sau altceva, ci doar o câmpie plată. Pentru o vreme am mers foarte repede de-a lungul acestei câmpii. Nu mai erau alte persoane, eram doar eu singur. După o vreme am trecut un râu. De cealaltă parte a râului am văzut un lac de foc îngrozitor. În budism nu avem niciun concept asemănător acestui loc.

La început eram confuz şi nu credeam că sunt în Lumea de dincolo, până când l-am întâlnit pe Yama, zeul morții (Yama este numele atribuit stăpânului Lumii de dincolo în numeroase culturi din Asia). Fața și trupul lui erau precum ale unui leu, însă picioarele îi erau asemănătoare unui naga (șarpe). Avea mai multe coarne pe capul său. Fața sa era înfricoşătoare şi eram extrem de speriat. Tremurând, l-am întrebat care îi este numele. El mi-a răspuns „Eu sunt regele morții, distrugătorul”.

Îngrozitorul lac de foc

Regele Lumii de dincolo mi-a spus să privesc înăuntrul lacului de foc. Am privit, şi acolo am văzut hainele de culoarea șofranului pe care călugării budiști le poartă în Myanmar.

Am privit mai îndeaproape și am văzut capul ras al unui om. Când m-am uitat la fața lui am observat că este U Zadila Kyar Ni Kan Sayadaw (faimosul călugăr budist care a murit într-un accident de mașină în 1983).

L-am întrebat pe Zeul morții de ce fostul călugăr era închis în acest lac de tortură. „De ce este el în acest lac de foc? Era un profesor foarte bun. Avea chiar un text de predare pe casetele sale numit «Ești om sau câine?», care a ajutat mii de oameni să înțeleagă că se merită mai mult să fii om decât animal.”

Yama mi-a răspuns: „Da, era un profesor bun dar nu a crezut în Iisus Hristos. Acesta este motivul pentru care se află aici”.

Mi s-a spus să privesc o altă persoană care era în foc. Am văzut un bărbat cu părul foarte lung, înfășurat în partea stângă a capului. L-am întrebat pe regele iadului „Cine este acest om?”. El mi-a răspuns: „Acesta este omul pe care îl lăudați: Gautama/Buddha.”

Eram foarte supărat să-l văd pe Guatama acolo. Am protestat: „Guatama a avut etică și caracterul moral bun, de ce suferă el în acest lac de foc?”. Regele morții mi-a răspuns: „Nu contează cât de bun a fost. El este în locul acesta pentru că nu a crezut în Dumnezeul Etern.”

Am văzut un alt om care părea că poartă o uniformă de soldat. Avea o armă mare pe piept. Am întrebat: „Cine este acest om?”. Iar Yama mi-a spus: „Acesta este Aung San, liderul revoluționar din Myanmar”. Mi-a mai spus: „Acest Aung San este aici pentru că a persecutat și omorât creștini, dar cel mai important aspect este acela că nu a crezut în Iisus Hristos”.

În Myanmar oamenii au o zicală: „Soldaţii nu mor niciodată, ci continuă să trăiască”. Dar regele morții mi-a spus că și legiunile iadului au o zicală: „Soldaţii nu mor niciodată, dar continuă să meargă în iad”.

Citiţi a doua parte a articolului

Citiți și:

Experienţa morţii şi lumea de dincolo

Prof. dr. neurolog Constantin Dulcan ne vorbește despre Lumea de Dincolo

 

yogaesoteric
20 decembrie 2018