Un elogiu impertinent adus nebuniei războiului

de Radu Toma

Robert Kagan este un reputat istoric american, comentator de politică internaţională la Brookings Institution de la Washington, autor, editorialist la Washington Post, membru al CFR (Council on Foreign Relations) şi fost consilier al lui John McCain, candidatul republican la prezidenţialele din 2008, câştigate de Barack Obama. Bob Kagan este un tip foarte citit şi extrem de inteligent care, împreună cu William Kristol, sunt socotiţi de gânditorul istoriei, Francis Fukuyama, drept cele două stele ale neoconservatorismului din SUA, ridicate în anii ’90.

În principal, Kristol şi Kagan au creat pe atunci o categorie nouă de state, negative – „rogue states”, adică state-haimanale, precum Irakul, Coreea de Nord, Siria etc, situate pe o axă a răului – şi, de asemenea, au stabilit că  este de datoria lor, a neoconservatorilor, să înlăture acele regimuri şi să-i elibereze pe cei asupriţi.

Modelul adoptat de cei doi tineri neoconşi, mai zice Fukuyama, „a fost România sub Ceauşeşti”, şi adaugă: „O dată ce vrăjitoarea cea rea va pieri, oamenii se vor ridica şi vor începe să cânte fericiţi despre libertatea lor…“.

Ce poveste frumoasă despre Kristol, Kagan şi faptele lor bune ne-a spus Fukuyama! Dar să ne reprimăm emoţiile şi să redevenim serioşi. Deci, în 2003 Kagan a scris o carte-eseu superbă, Despre Paradis şi putere: America şi Europa în noua ordine mondială, publicată în ajunul invaziei SUA în Irak, şi tradusă şi în româneşte. În acea carte, o pledoarie ardentă pentru excepţionalismul, supremaţia, militarismul şi dreptul la războaie „preventive” ale Americii –toate sunt puse în vădită antinomie cu anonimatul autoimpus, modestia, pacifismul şi dezgustul faţă de războaie şi folosirea forţei ale Europei, iar autorul scria, inspirat: „Americanii sunt de pe planeta Marte, iar europenii de pe Venus”…

Şi iată că, de la Paradis şi Putere…, şi până azi au trecut mai bine de 11 ani. Răstimp în care lumea s-a schimbat enorm. După ce a fost o minciună, Irakul se anunţă astăzi ca un mare eşec al intervenţiei militare, eliberării fostei ocupaţii şi democratizării pornite acum un deceniu. Şi, tot în Orientul Mijlociu şi Asia apropiată, nimeni nu ştie încotro se îndreaptă Afganistanul – al doilea mare pariu al Washingtonului în regiune – şi nici Siria.

Peste Mediterana, spre nord, revoluţiile portocalii au rămas povestea unui eşec jalnic, pe suprafaţa Mării Negre mai plutesc câteva rămăşiţe ale regimului Traian Băsescu de la Bucureşti, toţi aşteaptă ca scafandrii să scoată de la fund „cutia neagră”, ca să priceapă limpede cauzele catastrofei şi să stabilească vinovaţii. În sfârşit, unilateralismul SUA este aprig contestat de Rusia şi China. Această listă scurtă rămane deschisă şi pentru alţii, în următoarele două decenii.

Dar ce nu s-a schimbat în aceşti 11 ani? Păi, nu s-a schimbat Bob Kagan.

În 2014, a scos o carte nouă: Lumea făurită de America. Un succes de public, cartea este comentată de toată lumea, cu entuziasm (The New Republic), cu nelinişte şi tristeţe (International Herald Tribune), cu vorbe de laudă (Foreign Policy) şi cu aprecieri de către preşedintele Obama. Autorul acestui editorial o vede altfel decât toţi cei de mai sus. O vede ca o continuare, ca volumul II al cărţii din 2003, cu acelaşi mesaj, dar mult mai obosit, după 11 ani de zbateri neoconservatoare. Erodarea aceleiaşi predici a autorului, din această nouă apariţie – tot despre excepţionalism, supremaţie şi, mai ales, despre intervenţionism şi războaie – este manifestă. Totuşi, autorul îşi regăseşte energiile şi puterea să spună (citiţi, să abereze) că dezamăgirile americanilor, noua lor înclinaţie către „izolaționism”, declinul Americii etc., toate acestea sunt probleme false. Că o adevărată, binevenită şi plină de promisiuni „Realpolitik” pentru tot restul secolului 21 se înfiripă, sub ochii noştri, în politica externă americană. Care este acea nouă „Realpolitik” americană, care? Că Statele Unite vor respinge izolaţionismul şi vor alege internaţionalismul. Apoi, „oboseala” îl răzbeşte din nou, îl doboară şi atunci scrie că „lumea monopolară americană se sparge, probabil chiar se prăbuşeşte” şi că „semnele prăbuşirii ordinii globaliste sunt pretutindeni, în jurul nostru”. În continuare, spune că lumii de astăzi îi lipseşte o autoritate internaţională prestigioasă, dar uită că era consilier şi ideolog al lui Bush jr., pe vremea când acesta, Cheney, Rumsfeld, Wolfowitz, Bolton, Rice & Co au renunţat la toate serviciile ONU.

Mai limpede spus, Bob Kagan dovedeşte că a fost vădit debusolat atunci când a aşternut pe hârtie ideile şi sentinţele contradictorii din ultima sa carte, iar cel mai important rămâne faptul că ideologul neoconservator susţine, în esenţă, că America 2014 nu mai are nici puterea, nici înţelegerea şi nici priceperea de a rezolva problemele lumii – o sentinţă grea a domnului Kagan!

Totuşi, înţelepciunea lui salvează finalul cărţii, atunci când îşi exprimă credinţa că America va supravieţui, numai dacă va ignora pasiuni, istorii şi conflicte locale din lumea arabă, din Pacificul de Vest şi Europa de Est; dacă va şti să aibă un comerţ „deştept” cu China şi dacă va găsi un nou modus videndi cu un imperiu rus restaurat.

Altceva nevăzut respiră însă profund în ambele scrieri ale lui Kagan. Ceva neamintit niciodată în ele, dar care explică cine sunt, cu adevărat, autorul şi paginile sale.
Lipseşte din cele două cărţi o listă cu cele 25 de „mici şi splendide războaie” purtate în opt ani, pretutindeni, de America neoreaganistă – a neoconservatorilor ticsiţi în administraţia Reagan în perioada 1980-1988.
Lipseşte a doua listă, cu cele şapte războaie ale SUA dintre 1989 şi 1999, din Panama, în Kosovo.
Lipseşte a treia listă, mai scurtă, din 2003 şi până astăzi, cu războaiele din Irak şi Afganistan. Lipsesc, în total, 34 de războaie.
Şi, în sfârşit, din scrierile lui Bob Kagan mai lipseşte ceva: mormanul uriaş de ruine – mii de Dresde şi milioane de îngeri laolaltă – împrăştiate de aceste războaie în lumea întreagă.

Bob Kagan este soţul şi, probabil, „role model-ul”, adică „pilda de urmat în viaţă” a lui Tori Nuland, subsecretar de Stat al SUA şi proprietara celebrului brand mondial „F… the European Union”. Iar cărţile lui Bob, inclusiv ultima, Lumea făurită de America, sunt un elogiu adus nebuniei războiului. Ce trist!

Sursa: cotidianul.ro


Citiți și:
Tehnici de propagandă mediatică folosite în cazul războiului din Irak
Războiul din Siria a fost planificat cu doi ani înainte de «Primăvara Arabă»
«Noua» viziune asupra războiului preventiv

yogaesoteric
2 august 2015
  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More