Un film cu mesaj: Ieșire violentă – Jos cu președintele
Filmul Rampage – President Down (Ieșire violentă – Jos cu președintele), apărut în anul 2016, este un film american cu puternice mesaje de trezire care te fac să pătrunzi în acea lume virtuală pe timpul vizionării. Pelicula expune multe adevăruri despre actuala putere torționară, malefică, care stăpânește lumea prin minciuni și propagandă. Totuși, scenariul este extrem de violent și nu reprezintă în niciun caz o soluție pentru a restaura normalitatea în societate.
Adevărata revoluţie nu se face prin violenţă, dar filmul lansează un avertisment pentru elită.
Iată câteva mesaje semnificative ale personajului principal:
,,Amintiri fericite din copilărie, părinți mândri, planuri de viitor ,«fiul meu va conduce lumea», nu există nicio limită, totul este posibil, dar nu este așa!
Părinții creează speranță și încredere, contrar a ceea ce cunosc. Copilul va înainta în vârstă și se va mulțumi cu tot mai puțin, el va fi sărac sau aproape sărac și vom fi mândri dacă intră în clasa de mijloc. El lucrează, își face o familie și, în cele din urmă, nu se petrece nimic. S-a terminat totul înainte de-a începe…ˮ
,,Totul a rămas la fel. Grupurile de interese conduc încă la Washington, bogații se îmbogățesc și săracii sunt tot mai săraci, sănătatea și mediul sunt în continuare distruse, violate de elita de afaceri și de cei ce iau pământul cu forța. Cele mai multe dintre problemele lumii sunt rezultatul direct al politicii SUA. Credeți că această țară este cea mai bună din lume? N-a fost niciodată! Europeni săraci, criminali, scursuri sociale s-au urcat pe-o navă, plini de boli, și au venit să făurească America, unde au furat pământul ucigând băștinașii și au cultivat pământul cu sclavi răpiți din Africa.
Azi 24% dintre oameni consideră SUA cea mai mare amenințare la adresa păcii mondiale, urmată de China cu 6% și Rusia cu 2%. Credeți sau nu, dar opinia mondială este mai puternică decât propaganda imperialistă americană.ˮ
,,Acum am un fiu, numele lui e Billy. La fel ca majoritatea părinților, cred că fiul meu este capabil să conducă lumea. Îl voi învăța că totul este posibil, dar în realitate asta este o minciună. Părinții sunt naivi, trezesc speranța în copiii lor pentru că și ei au avut asemenea speranțe. Adevărul este că fiul meu va urma calea majorității, doar ca membru al unei clase de mijloc pe cale de dispariție. S-o spunem pe șleau.. .el va fi sărac dacă nu va face parte dintre cei 1%. Va fi nevoit să treacă prin viață lucrând până la bătrânețe, va munci pe brânci, în zadar, pentru a-și întreține familia, încercând să obțină ceva pentru a lăsa copiilor săi pentru viitor. Până la sfârșitul trudei sale va cheltui tot ce-a câștigat și la un moment dat trupul său va ceda. Asigurările de sănătate nu vor fi suficiente, iar apoi creierul îi va ceda și va muri.ˮ
,,În jurul meu am văzut atât de multă lăcomie, egoism, izolare, că am vrut să strâng totul în mine, astfel încât nimeni să nu poată uita. Ceea ce am făcut ar fi necesar să fie pentru oameni ca o privire în oglindă, care să-i forțeze să se transforme. Îmi doresc o lume în care să trăim în pace, fără războaie, fără arme, fără violență, dar asta nu se poate petrece.ˮ
„America a fost construită de gunoaie și încă este guvernată de gunoaie. Dar America este cea mai puternică superputere militară din lume, supertehnologizată cu ajutorul geniilor din Silicon Valley și cu un avans masiv în tehnologia informatică. Totul în efortul de a neutraliza și cuceri mai multe națiuni sărace și a le înrobi, distrugând companiile locale și exploatând resursele interne. Toate acestea se fac cu ajutorul religiei, forța ce ne divide și care controlează mâna justiției. Indiferent că ești creștin, musulman, evreu, patriot, scientolog sau adept al oricărei ideologii la care se poate gândi cineva, dacă nu poți face diferența între ceea ce este bine și ce este greșit, în contextul timpului și al locului, ești un idiot notoriu.ˮ
,,Nu spun că nu există religii sau ideologii care au sens și sunt utile, dar orice nemernic poate fi derutat de filozofii și se petrece adesea. Nietzsche a fost neînțeles și conexat cu naziștii. El a spus: «pe vârful muntelui înțelepciunii ești izolat și e rece, dar dacă urci până acolo nu există recompensă mai mare».ˮ
,,Toate aceste vedete pop sunt maimuțe și marionete. Ele spală creierul oamenilor și-i țin departe de vârful muntelui. Toate aceste filme de la Hollywood sunt propagandă, și în final sunt făcute pentru glorificarea militarilor și a industriei de armament, sunt făcute pentru bani. Jennifer Aniston, Jay-Z, Tom Cruize, Michael Bay locuiesc în vile pe vârful dealului și nu au nicio idee ce înseamnă să mai fii om. Ei sunt o hologramă pe care o venerezi.ˮ
Din păcate, așa cum ne-am obișnuit la majoritatea filmelor din ziua de azi, finalul aduce și un mesaj bizar, care în cazul de față instigă la violență și crime: după sacrificiul suprem al personajului principal, care a purtat propriul său război împotriva elitelor, se inițiază o mișcare a adepților lui care încep să se răzbune pe sistem și asasinează congresmeni, senatori și liderii marilor concerne…
Acest scenariu, de acum binecunoscut, face parte din planul cabalei de a instaura legea marțială prin împingerea oamenilor la violență, conform principiului francmasonic „prin haos la ordine”.
Citiți și:
«Prin haos la ordine» (prima parte)
Începutul colapsului final al sistemului capitalist
yogaesoteric
15 septembrie 2019