Un grup de părinți a trimis botnițele copiilor lor la un laborator pentru analiză. Iată ce au găsit

Ni s-a spus de aproape doi ani că este necesară îmbotnițarea publică forțată pe scară largă deoarece, chiar dacă are o eficiență moderată, ușoară sau neglijabilă în reducerea răspândirii covid-19, există ZERO dezavantaje. „Care este răul?”, întreabă ei. „Este doar un inconvenient minor.” „Dacă salvează O VIAȚĂ, merită!”, au implorat.

Între timp, datele din lumea reală au arătat că îmbotnițarea este complet ineficientă și în plus, această măsură, în special pe termen lung, are consecințe nefaste pentru societate și chiar pentru sănătate, pe care cei care dețin puterea sunt prea bucuroși să le ignore în supunere față de noul lor zeu al „măștilor de protecție”.

Este de la sine înțeles că una dintre aceste consecințe asupra sănătății este faptul că milioane de oameni, în special copii, au fost forțați să poarte aceste cârpe prin care au respirat continuu ore în șir, inhalând particulele prezente pe ele. Ce agenți patogeni ascunși ar putea fi găsiți pe aceste bucăți de material dezgustătoare care sunt atinse neîncetat, băgate în buzunare și aruncate la întâmplare pe cărți, mese și birouri, pentru a fi apoi refolosite?

Un grup de părinți din Florida a trimis un lot de măști purtate de copiii lor la un laborator pentru a afla. Raportul rezultat a constatat că cinci măști erau contaminate cu bacterii, paraziți și ciuperci, inclusiv trei cu bacterii patogene periculoase care provoacă pneumonie. Nu au fost detectate virusuri pe botnițe, deși testul era capabil să le detecteze.

Analiza a detectat următorii 11 agenți patogeni alarmant de periculoși pe cârpele numite „măști de protecție”:

– Streptococcus pneumoniae (pneumonie)
– Mycobacterium tuberculosis (tuberculoză)
– Neisseria meningitidis (meningită, septicemie)
– Acanthamoeba polyphaga (cheratită și encefalită amibiană granulomatoasă)
-Acinetobacter baumanni (pneumonie, infecții ale fluxului sanguin, meningită, infecții urinare – rezistent la antibiotice)
– Escherichia coli (intoxicații alimentare)
– Borrelia burgdorferi (provoacă boala Lyme)
– Corynebacterium diphtheriae (difterie)
– Legionella pneumophila
– Staphylococcus pyogenes serotipul M3 (infecții grave – rate ridicate de morbiditate)
– Staphylococcus aureus (meningită, septicemie)

Jumătate dintre botnițe au fost contaminate cu una sau mai multe tulpini de bacterii cauzatoare de pneumonie. O treime au fost contaminate cu una sau mai multe tulpini de bacterii cauzatoare de meningită. O treime au fost contaminate cu agenți patogeni bacterieni periculoși, rezistenți la antibiotice. În plus, au fost identificați agenți patogeni mai puțin periculoși, inclusiv agenți patogeni care pot provoca febră, ulcere, acnee, infecții cu drojdie, faringită streptococică, boli parodontale, febra cu pete din Munții Stâncoși și altele.

Citiți și:
Lipsa oxigenării corecte a creierului duce la scăderea inteligenței. Purtarea îndelungată a măștilor distruge și plămânii
Studiile arată că masca ucide. Ce s-a petrecut când chirurgii nu au purtat masca

 

yogaesoteric
19 februarie 2022

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More