Un neamț spune adevărul despre români: «doar își plâng de milă, se vaită că e viața grea dar nu fac nimic pentru a o transforma»
Concluzia tristă trasă de un neamț care a vizitat România: aveți munți, păduri, dealuri, râuri și bogății, dar degeaba, nu știți să fiți uniți, doar vă plângeți de milă și așteptați ca alții să facă ceva pentru voi.
Un afacerist neamț pune „punctul pe i” și spune adevărul crunt despre români: doar știți să vă plângeți de milă, vă văitați de viața grea dar nu faceți nimic pentru a o transforma.
Tânărul afacerist din Germania a ajuns la această concluzie după ce în urmă cu câteva săptămâni a vizitat România în interes de afaceri. Curios să vadă cum arată o țară care în urmă cu un an a ales drept președinte un neamț, afaceristul a fost impresionat de ceea ce a văzut în România.
I-au plăcut peisajele, relieful, oamenii, dar l-a deranjat însă lipsa de unitate a românilor, faptul că preferă să se victimizeze în loc să fie uniți și să transforme lucrurile în propria țară.
„De curând am vizitat pentru prima dată România. Nu știam prea multe lucruri despre această țară. Însă după ce în presa din Germania s-a scris că un neamț a fost ales președinte, am fost curios să vizitez România. Am fost plăcut surprins de ceea ce am văzut în materie de natură, relief, peisaje, biserici, arhitectură în orașe precum Sibiu, Cluj și Timișoara. Nu mi-a plăcut însă faptul că deși au o țară frumoasă și extrem de bogată, românii sunt dezbinați, își plâng de milă.
Când i-am întrebat prin intermediul translatorului pe care-l aveam, de ce nu iau atitudine să transforme ceea ce nu le place, m-au șocat cu răspunsul lor. Au spus că nu au ce să facă, că nu se poate schimba nimic și că nu are rost. I-am întrebat dacă au încercat să se unească și să încerce să transforme lucrurile. Mi-au răspuns că nu au timp, că au familie, job și că nu mai au timp de nimic. Le-am spus atunci, uluit de ceea ce auzeam: «Cum vreți, fraților, să schimbați ceva dacă nici măcar nu încercați??? Credeți că dacă vă plângeți de milă, rezolvați ceva?!!!»”, a scris neamțul pe pagina lui de Facebook.
Afaceristul neamț a plecat cu un gust amar după discuția cu românii și spune că încă se mai pot transforma lucrurile în România dacă tinerii se implică și iau atitudine.
Citiți și:
Mesajul unui britanic pentru români: «Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!»
România, poligon evident de experimentare
yogaesoteric
15 mai 2017