Un posibil Proiect de Țară al inventatorului Iuliean Horneț, membru al Grupului Profesioniștilor din AUR

 

Recent, cunoscutul inventator Iuliean Horneț, membru al Grupului Profesioniștilor care s-a aliat cu formațiunea AUR pentru a candida la Senat în județul Argeș, a acordat un interviu Marinei Almășan, din care desprindem un posibil Proiect de Țară pe care considerăm util să-l prezentăm spre cunoștința mai largă a opiniei publice.

 
Iuliean Horneţ

Acestea sunt propunerile inventatorului:

Măsuri legislative în regim de urgență:

1. România are nevoie de modificări în prezenta Constituție, ca să asigure următoarele puncte necesare suveranităţii poporului român:
(a) Respectarea drepturilor inalienabile ale omului, conform prevederilor O.N.U.;
(b) Suveranitatea aparține poporului român prin referendum decizional, național, județean și local. Introducerea dreptului de inițiativă cetăţeneasca locală, județeană și națională, pentru demiterea din funcția electivă a unui reprezentant ales sau numit politic într-o funcție administrativă, prin referendum votat de o majoritate absolută a cetățenilor din teritoriul respectiv.

Dreptul de vot al oricărui român născut în România sau din părinţi români care se află pe teritoriul României sau în afara țării și eliminarea barierelor electorale.

Introducerea legilor democratice electorale în Art. 2 din Constituția României, care dau o egalitate tuturor candidaților la funcțiile elective, atât independenților, cât și partidelor politice, independent de culoarea lor politică, prin vot uninominal și în două tururi. Fiecare candidat este necesar să aibă domiciliul stabil și locul de muncă de cel puţin doi ani în teritoriul unde va fi votat.

(c) Digitalizarea administrației publice și legiferarea votului digital și a semnăturii digitale a fiecărui cetățean.
(d) Legile aprobate de parlament în baza studiului de impact constituțional, economic și social, intră în vigoare după 90 de zile de la data votului parlamentar, numai dacă nu este nicio inițiativă cetățenească demarată pentru modificarea, completarea sau anularea legii respective prin referendum.
(e) Legea competenței, a numirilor în funcțiile publice administrative, numai prin concurs profesional.

(f) Introducerea principiului transparenței în administrația banilor publici și a resurselor naturale ale României.
(g) Independența justiției din punct de vedere politic sau al numirilor politice.
(h) Independența parlamentului de a legifera liber fără dictatura politică a partidelor, în decizia sau votul parlamentar. Procesul de legiferare se face numai în favoarea poporului român, partidele având interese de grup privat.

(i) Obligația puterii executive de a respecta Constituția și legile organice sau normativele care sunt create în acord cu Constituția României.
(j) Introducem un prag maxim pentru salariile funcțiilor elective și a administrației publice. Pensiile din serviciul public se vor recalcula în acord cu legea aplicată tuturor cetățenilor români.
(k) Eliminarea traseismului politic.

(l) Anulăm legile abuzive și discriminatorii din ultimii 72 de ani.
(m) revizuim toate retrocedările pe cale administrativă, considerând dreptul proprietarului original, căruia i s-a luat proprietatea în mod ilegal în timpul dictaturii comuniste.
(n) Respectarea adevărului istoric stipulat în Constituţie.

Alte propuneri legislative:

1. Elaborarea unui Proiect de Țară, la care să-și aducă contribuția în primul rând societatea civilă: mediul academic și asociațiile profesionale, ONG-urile cu vocație patriotică. Legea privind planificarea pe termen lung a marilor investiții și obiective va obliga guvernele să lucreze pentru realizarea proiectului de Țară. Dacă nu ne planificăm noi înșine viitorul, vom intra în planificarea făcută în alte cancelarii.
2. Vom aplica rezultatul referendumului care a stabilit ca Parlamentul să numere numai 300 de membri. Restabilirea balanței puterilor în Statul De Drept.
4. Legea dezvoltării prin strategie planificată pe termen mediu și lung.
5. Legea protejării resurselor naturale și a biodiversității.
6. Legea verificării averilor și a modului în care au fost obținute.
7. Revizuim contractele de privatizare și, acolo unde se mai poate, le anulăm;
8. Revizuim retrocedările abuzive, îndeosebi cele din Transilvania, și le anulăm;
9. Revenim la legea controlului averilor, introducem principiul că orice avere este necesar să fie justificată în fața legii;
10. Revizuim legea achizițiilor publice. Planul de industrializare a României.
11. Eliminăm finanțarea partidelor politice, a presei, a canalelor de TV și Radio, din bani publici.
12. Vom introduce criterii transparente de evaluare a activității magistraților și a forțelor de ordine.
13. Îmbunătățirea calității programelor radio-tv, prin cenzura de etică morală și auto-cenzura impusă de bunul-simț, de moralul public, de tradiția mass-mediei autohtone.

14. O prioritate legislativă pentru noi va fi să elaborăm și să aplicăm LEGEA PĂMÂNTULUI. Această lege va avea ca scop:

(a) să interzică accesul investitorilor străini la proprietatea funciară, să condiționeze acest acces în așa fel încât practic să nu mai fie posibil ca străinii să cumpere mari suprafețe de teren.
Această lege se va afla totodată la baza unei ample acțiuni de:
(b) stopare a procesului de eroziune a solului, de deșertificare. În grupul nostru se află persoane care au propus deja autorităților programe minuțios elaborate prin care pământul României să-și recapete fertilitatea.
(c) Vom introduce un principiu restrictiv cu privire la natura proprietății funciare: dreptul de proprietate va fi recunoscut numai acelor persoane care se îngrijesc de calitatea solului de pe proprietatea respectivă. Cine neglijează acest aspect decade din calitatea de proprietar, primește de la stat o despăgubire corectă, iar statul preia în administrare acel teren. Pornim de la ideea că pământul Țării este o bogăție care aparține de fapt urmașilor noștri și este necesar să ajungă la aceștia în cea mai bună stare.
(d) Vom dezvolta o industrie de prelucrare a produselor agricole, limitând drastic exportul neprelucrat al producției agricole.
(e) LEGEA PĂMÂNTULUI va pune capăt și jafului din exploatarea pădurilor, a apelor, a subsolului.

15. Legea energiei – SRE, energie de la soare, apa, vânt, pământ (biomasă, geotermală) 100%.
16. Legea protecției mediului – reciclare 100% a deșeurilor solide şi lichide neutilizate (economie circulară).
17. Legea educației emancipatorie echivalentă pe plan internaţional.
18. Legea sănătății preventive cu alternative medicale curative.
19. Legea managementului crizelor și prevenirii dezastrelor.
20. Legea sprijinirii, protejării și valorificării invențiilor și inovațiilor sustenabile și durabile.
21. Legea reconversiei profesionale și a reintegrării pe piața muncii.

O altă preocupare a grupului nostru va fi ca, în urma unei analize profesioniste, să facem cunoscute publicului românesc problemele mari care se ridică în fața Țării în contextul internațional de dispută politică. Românii este necesar să cunoască primejdiile și adversitățile cu care se confruntă statul român. Suveranitatea noastră națională este amenințată în felurite chipuri. Toate informațiile cu privire la acest subiect este necesar să ajungă la cunoștința publicului, publicul este important să cunoască marile provocări cu care ne confruntăm.

Ne permitem să identificăm deocamdată trei obiective de mare interes național:
1. Prevenirea și dejucarea planurilor care urmăresc secesiunea României, prin declararea Transilvaniei ca stat independent. Acest proiect a apărut imediat după Trianon și la el se lucrează nu numai în secret, ci și la lumina zilei, prin agenți de influență care cultivă în mass-media și pe internet ideea că românii din Transilvania și Banat ar fi alt soi de români, că participarea lor la bugetul național este disproporționat de mare. Teorii false, care este necesar să fie combătute pe față, în discuții publice.

2. Proiectul România Mare nu este cazul să fie abandonat nicio clipă. În așteptarea unei conjuncturi internaționale favorabile, avem obligația de a strânge relațiile cu Basarabia și Bucovina, de a-i sprijini pe românii din aceste provincii să ducă o viață românească. Avem datoria ca nivelul de trai din România să devină net superior nivelului de trai din Ucraina și Rusia, pentru a întări dorința românilor de a se regăsi în statul unde le este locul.

3. Grija pentru românii extranei, care trăiesc ca minoritari în țările învecinate. Autoritățile române au obligația de a face presiuni pe guvernele din țările vecine pentru a asigura minoritarilor români drepturile pe care le au în România minoritarii ucraineni, unguri, sârbi, bulgari, greci etc. Sprijin pentru românii din diasporă. În momentul de față numai Biserica Ortodoxă și câteva culte religioase au preocupări serioase în acest sens. Au însă nevoie de sprijin guvernamental, precum și de o politică de stat bine gândită, eficientă, în așa fel încât diaspora să devină o componentă activă pe toate planurile societății românești. Românii din diaspora este necesar să rămână români! Acesta este un deziderat pentru care este nevoie să lucreze toate instituțiile statului român.

Obiective economice cu investiții mari:

1. Autostrăzi care să traverseze munții, legând Transilvania de restul Țării, autostrada București – Chișinău şi centura capitalei fiind o prioritate.
2. Reluarea lucrărilor la portul București și dezvoltarea navigației pe traseul Constanța – Rotterdam.
3. Amenajarea salbei de lacuri din jurul Bucureștiului, pentru navigație și agrement.
4. Program de măsuri pentru dobândirea independenței energetice a României. România poate deveni exportator de energie. Acest program energetic va fi conceput în strânsă colaborare cu măsurile de protecție a mediului.
5. Program național de evaluare și aplicare a invențiilor depuse de inventatorii români. Stimularea creativității în toate domeniile vieții sociale.

În final, eforturile noastre, ale clasei politice, ale societății civile, vor avea o încununare logică, firească, România devenind lider al Europei de sud-est și nu numai! La acest statut ne îndreptățește să aspirăm numărul românilor, zestrea noastră genetică, întinderea teritoriului național și bogățiile naturale aflate pe acest teritoriu.

Desigur, ne propunem multe, avem proiecte ambițioase, care pot părea unora nerealiste. Datoria noastră este să aducem la cunoștința publicului aceste proiecte și să-i convingem pe concetățenii noștri că noi, cei care venim cu aceste proiecte, suntem oameni ai faptei, care am realizat ceva la viața noastră, că deseori ne-am dedicat binelui public! Nu ne înscriem în competiție electorală ca să ne aflăm în treabă, ci suntem împinși la acest gest de sentimentul datoriei pe care o avem pentru faptul că ne-am născut în această Țară, că suntem produsul societății românești și vrem să întoarcem ce am primit de-a lungul anilor de la părinții și profesorii noștri, de la compatrioții noștri.

Suntem români și nimic din ce este românesc nu ne este străin.
Doamne, ajută!

Citiţi şi:

Când va ieşi România din criză? Fără menajamente despre români

Istoria se repetă: Urmașii evreilor bolșevici conduc din nou România

Mesaj pentru români: «Găsiți o mână de patrioți și se va întoarce țara! Nu vă fie frică!»

 

yogaesoteric
15 decembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More