Un sistem de marcare bazat pe ADN ar putea înlocui codurile de bare (Studiu)

 

Codurile de bare aplicate pe etichete şi codurile QR folosite pentru identificarea atât a tricourilor, cât şi a autovehiculelor ar putea fi înlocuite de un sistem de marcare bazat pe ADN şi care nu este vizibil cu ochiul liber, potrivit unui studiu publicat pe 5 noiembrie, relatează AFP.

Noul sistem ar contribui astfel la combaterea produselor contrafăcute, întrucât infractorilor le-ar fi foarte greu să detecteze şi să traficheze o marcă lichidă bazată pe o combinaţie de ADN şi plasată pe obiecte de valoare, precum buletine electorale, opere de artă şi documente secrete.

Într-un articol publicat în revista Nature Communications, cercetătorii de la Universitatea din Washington şi experţi ai companiei Microsoft au lăudat costul scăzut al sistemului lor de marcare moleculară, denumit „Porcupine” („porc-spinos”).

Această tehnologie era evitată până în prezent, „întrucât costă mult şi necesită un anumit timp pentru a scrie şi a descifra” un cod ADN. Aceste detalii duc la o creştere a nevoii de echipamente şi laboratoare costisitoare, a explicat principalul autor al studiului, Katie Doroschak, înscrisă la studii doctorale la Universitatea din Washington.

„Porcupine” ocoleşte aceste probleme prefabricând fragmente de ADN sintetic, pe care utilizatorul poate să le combine arbitrar pentru a crea noi marcaje.

Sistemul „se bazează pe o serie de mici secvenţe de ADN, denumite fragmente moleculare sau «molbits» (molecular bits)”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul universităţii americane.

Procedura constă, pentru codarea unui nume de utilizator, în adăugarea unui „molbit” în fiecare bit digital al etichetei. „Dacă bitul digital este 1, se adăugă «molbitul» său în numele de utilizator, iar dacă este 0, atunci este lăsat în afara lui. Apoi se lasă la uscat pentru a fi decodat mai târziu”, a explicat Katie Doroschak.

Pentru citirea numelui de utilizator, peste acesta se adaugă puţină apă, care hidratează eticheta moleculară, ce este scanată apoi de un cititor de ADN mai mic decât un smartphone – un secvenţiator cu nanopori.

Etichetele ADN nu pot fi detectate cu ochiul liber sau prin atingere, a explicat un participant la acest studiu, Jeff Nivala, citat în comunicatul publicat de universitatea menţionată. „Acesta este elementul care le face să devină dificil de traficat”, a adăugat el.

„Putem să ne imaginăm un marcaj molecular pentru a monitoriza buletinele de vot şi pentru a evita astfel fraudele electorale”, a mai spus Jeff Nivala.

Noua tehnică ar permite marcarea unor obiecte ce ar fi dificil de identificat în altă manieră.

„Nu putem să marcăm bumbacul sau fibrele prin metode convenţionale precum marcajul RFID sau codurile QR, dar o etichetă lichidă pe bază de ADN ar putea fi utilizată sub forma pulverizată”, a explicat coordonatoarea studiului.

„Acest fapt ar fi util în cadrul lanţurilor de aprovizionare, unde monitorizarea materiei de origine este importantă pentru conservarea valorii produsului final”, a mai spus ea.


Citiţi şi:
Ce este internetul trupurilor umane și cum urmează să schimbe lumea noastră? 
5G și rețeaua de control a IA. Prima parte

 

yogaesoteric
29 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More