Un sistem de recunoaștere facială va exista în curând pe Aeroportul Otopeni

 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) alocă din fonduri proprii 8,868 milioane de euro, fără TVA, pentru modernizarea și retehnologizarea Aeroportului „Henri Coandă”.

Aeroportul va fi dotat inclusiv cu soluţii de recunoaştere facială şi de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare a autovehiculelor.

Prin acest proiect, CNAB urmăreşte modernizarea (upgrade-ul) subsistemelor TVCI digitale existente tip ENDURA din punct de vedere software şi hardware la o versiune superioară din punct de vedere tehnologic (ultima versiune dezvoltată de producătorul sistemului), precum şi mărirea gradului de acoperire a supravegherii video, prin creşterea numărului de camere video existente, furnizarea şi instalarea unei soluţii de „recunoaştere facială”, dar şi furnizarea şi instalarea unei soluţii de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare a autovehiculelor.

Terminalele supuse modernizării sunt următoarele: TVCI Terminal Extindere Plecări, de la sistem digital IP Pelco ENDURA 2.0 la ultima versiune dezvoltată de producătorul sistemului, şi TVCI Terminal Extindere Finger, de la sistem digital IP Pelco ENDURA 2.0 la ultima versiune dezvoltată de producătorul sistemului.

De asemenea, în cadrul proiectului va avea loc retehnologizarea subsistemelor TVCI analogice şi digitale vechi, depăşite din punct de vedere tehnic şi moral, cu un subsistem digital IP de ultimă generaţie. Această operaţiune va viza şi mărirea gradului de acoperire a supravegherii video, prin creşterea numărului de camere video existente.

Înlocuirea subsistemelor şi a echipamentelor aferente şi mărirea gradului de acoperire a supravegherii video se va realiza în următoarele terminale/locaţii: terminalul plecări internaţionale, terminalul finger, terminalul sosiri interne şi internaţionale, corp de legătură AB, corp logistic şi salon oficial, intersecţie D6D10 şi punctele de control acces exterioare PCA1, PCA19 şi PCA51, hala auto, uzina electrică, parcări publice (plecări şi sosiri).

În plus, sistemul TVCI va fi extins în zonele neacoperite video, respectiv: zone publice, zone tehnice (parcări, carburanţi, hangarul TAROM, cap de pistă O&L/R, 26L/R), platforme aeroportuare, salonul oficial, puncte de control acces exterioare, perimetru aeroportuar, parcări publice şi în alte zone în care, din necesităţi de securitate a aviaţiei civile, se impune extinderea sistemului TVCI.


Citiți și:

Elitele pregătesc controlul total pe aeroporturi: Două companii americane înlocuiesc biletele de avion cu recunoașterea facială și amprentele

O tehnologie de recunoaștere facială cucerește lumea IT. «Guvernul țării în care locuiți vă poate controla după informațiile de pe smartphone»

Poliția din Marea Britanie folosește softuri de recunoaștere faciala pentru a identifica oamenii din mulțime
 

yogaesoteric
11 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More