Un studiu arată cât de nocivă este practica lăsării bebelușilor în fața ecranului: riscul de autism este cu 350% mai mare decât în mod obișnuit
Bebeluşii care se uită la televizor cel puţin două ore pe zi au un risc de 3,5 ori mai mare de a fi diagnosticaţi cu autism până la vârsta de trei ani, potrivit unui studiu, informează Mediafax.
Un studiu efectuat pe 84.000 de bebeluşi a constatat că timpul petrecut în faţa ecranului este legat de creşterea ratei de autism. Cu toate acestea, aceeaşi legătură nu a fost observată în cazul fetiţelor în aceeaşi perioadă de timp.
Ratele de autism au fost de 3,5 ori mai mari în rândul băieţilor expuşi la ecrane timp de două până la patru ore, în comparaţie cu băieţii care nu au avut timp petrecut în faţa ecranelor. Iar riscul de autism a crescut cu cât copiii petreceau mai mult timp privind la televizor. Cu toate acestea, nu a existat o legătură similară în cazul fetelor.
Experţii de la Universitatea din Yamanashi au declarat că descoperirile lor susţin limitarea timpului excesiv petrecut în faţa ecranelor în rândul sugarilor, potrivit DailyMail.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu cu exactitate ce cauzează autismul, dar acesta este uneori transmis copiilor de la părinţii lor. Iar studiile sugerează că este mai frecvent la copiii părinţilor mai în vârstă, precum şi la mamele care sunt supraponderale sau care suferă de complicaţii în timpul sarcinii.
Copiilor afectaţi le poate fi greu să stabilească un contact vizual, să înţeleagă ce simt ceilalţi sau să aibă un interes deosebit pentru anumite subiecte. De asemenea, tinerilor le poate lua mai mult timp să înţeleagă informaţiile sau să repete diferite sarcini.
Studii recente au identificat o legătură între durata timpului petrecut în faţa ecranelor şi caracteristicile autiste ale tinerilor, a precizat echipa.
Iar pandemia covid a declanşat o „schimbare rapidă” a stilului de viaţă, crescând timpul petrecut în faţa ecranului în rândul copiilor din întreaga lume.
Cercetătorii i-au chestionat pe părinţii celor 84.000 de bebeluşi cu privire la cât timp a petrecut copilul lor la televizor sau pe DVD-uri la vârsta de un an.
Într-un chestionar de urmărire, ei i-au întrebat pe părinţi dacă copilul lor a fost diagnosticat cu autism între doi şi trei ani, când acesta este de obicei depistat.
Aproximativ 330 de copii (0,4%) au fost diagnosticaţi până la a treia aniversare, 251 dintre cazuri fiind înregistrate la băieţi şi 79 la fete.
Rezultatele, publicate în revista JAMA Pediatrics, arată că proporţia de băieţi cu autism a crescut odată cu creşterea timpului petrecut în faţa ecranelor. În comparaţie cu băieţii care nu se uitau deloc la televizor, cei care se uitau mai puţin de 60 de minute pe zi la televizor aveau un risc cu 38% mai mare de a fi diagnosticaţi cu autism în următorii doi ani.
Riscul a fost de 2,16 ori mai mare în rândul băieţilor care se uitau până la două ore pe zi. În timp ce rata a fost de 3,48 ori mai mare la băieţii care au petrecut până la patru ore uitându-se la ecrane în fiecare zi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că cei mici nu ar fi indicat să fie expuşi la ecrane în primele 12 luni de viaţă. În ciuda acestui sfat, echipa a declarat că nouă din 10 copii incluşi în studiu au fost expuşi la ecrane până la vârsta de un an.
Echipa a declarat că timpul petrecut în faţa ecranelor ar putea afecta ratele de autism, deoarece s-a demonstrat că undele electromagnetice emise de ecrane afectează comportamentul la şoareci.
Iar studii anterioare au sugerat că dispozitivele electronice stimulează molecule care au fost legate de simptome asemănătoare autismului.
„În copilărie, când neurodezvoltarea este activă, factorii de mediu, cum ar fi stimularea electrică prin intermediul ecranelor şi stimularea luminoasă de la acestea, pot afecta neurodezvoltarea şi modificările de novo ale secvenţelor”, au declarat cercetătorii.
Echipa a precizat că absenţa legăturii dintre timpul petrecut în faţa ecranelor şi rata de autism în rândul fetiţelor ar putea fi cauzată de rata ridicată de diagnosticare a autismului în rândul băieţilor, pe care oamenii de ştiinţă nu au reuşit să o explice până acum.
Citiți și:
Demenţa digitală, autismul virtual şi dependenţa de internet – trei maladii asociate şcolii on-line, identificate deja de neurologi şi psihologi
Ne îmbolnăvim copiii de autism dacă îi lăsăm să se uite mult la televizor
yogaesoteric
12 aprilie 2022