Unanimitate în UE privind reforma în privința refugiaților. Solidaritate OBLIGATORIE între statele membre, în anumite situații, pentru preluarea refugiaților
Reprezentanții statelor membre ale UE au aprobat recent un acord referitor la un pact format din cinci acte legislative care vor reforma sistemul de azil și migrație al UE.
Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul UE, reprezentanții tuturor statelor membre au semnat acest acord provizoriu, deși Ungaria și Slovacia anunțau, în decembrie, că nu sunt de acord cu noua reformă în domeniul migrației.
Cele cinci acte legislative ale UE care alcătuiesc pactul privind migrația sunt următoarele:
Actualizarea Regulamentului privind Eurodac (baza de date dactiloscopice a UE) se referă la deplasările ilegale și monitorizarea traseelor solicitanților de azil și ale persoanelor aflate în situație de ședere ilegală în întreaga UE.
Regulamentul privind procedura de screening vizează controlul persoanelor la frontierele externe.
Regulamentul privind procedura de azil (RPA) stabilește o procedură comună pe care statele membre e necesar să o urmeze atunci când se solicită protecție internațională. Regulamentul introduce o procedură obligatorie la frontieră, cu scopul de a se evalua rapid la frontierele externe ale UE dacă cererile de azil sunt nefondate sau inadmisibile.
Regulamentul privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație (AMMR) va înlocui actualul Regulament Dublin. Noul regulament stabilește norme de determinare a statului membru care este responsabil de examinarea unei cereri de azil.
„Pentru a echilibra sistemul actual în cadrul căruia câteva state membre sunt responsabile de marea majoritate a cererilor de azil, se va institui un nou mecanism de solidaritate. Noile norme combină solidaritatea obligatorie menită să sprijine statele membre care nu pot face față numărului de sosiri ilegale pe teritoriul lor cu o anumită flexibilitate acordată statelor membre în ceea ce privește alegerea contribuțiilor lor”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Consiliul UE.
Al cincilea element al pactului este un nou act legislativ care stabilește un cadru ce permite statelor membre să abordeze situațiile de criză în domeniul azilului și migrației. Statele membre ar fi autorizate să ajusteze anumite norme, de exemplu în ceea ce privește înregistrarea cererilor de azil sau procedura de azil la frontieră. Pe de altă parte, statele respective ar putea să solicite măsuri de solidaritate și de sprijin din partea UE și a statelor sale membre.
Etapele următoare
Actele legislative aprobate vor fi adoptate în mod formal de Parlamentul European și de Consiliu.
Citiți și:
Criza refugiaților. De ce se dorește amestecarea raselor umane?
Marea şi nebănuita înlocuire a populaţiilor. Impactul imens al imigraţiei islamice în Europa apare
yogaesoteric
27 februarie 2024