de profesor yoga Gregorian Bivolaru
• Ființelor umane proaste, inerte, perverse, letargice și smintite nu le place deloc înțelepciunea. Ele îmbrățișează cu o mare ușurință și fără nicio ezitare eroarea, viciile, rătăcirea și nebunia scufundării în abisul răului.
• Este frumos să înveți despre cele care sunt pline de înțelepciune, dar este de zeci de mii de ori mai frumos ca astfel de învățături înțelepte să fie apoi mereu puse în practică în existența ta de zi cu zi.
• Ființa umană care se căznește în fel și chip să pară a fi înțeleaptă dovedește prin aceasta că nu este înțeleaptă.
• Atunci când deja ai atins starea de înțelepciune, aceasta te face să trăiești adeseori uimitoare și copleșitoare stări de fericire fără obiect.
• Atunci când este atinsă cu adevărat starea de înțelepciune, aceasta conferă, printre altele, următoarele calități ce-l caracterizează pe cel înțelept: gândirea rapid pătrunzătoare și întotdeauna justă; vorbirea atentă, chibzuită, clară și fără de erori; acțiunea în mod dumnezeiesc inspirată și care evidențiază un sens constructiv și binefăcător.
• Falsa înțelepciune omenească a celor care se cred anapoda înțelepți, fără a fi, nu valorează nimic în fața înțelepciunii perfecte, absolute și eterne a lui Dumnezeu.
• Nici doar veșmintele și nici doar părul alb nu o fac pe o ființă umană să fie înțeleaptă atunci când, în realitate, ea nu este înțeleaptă.
• Un așa-zis înțelept, care niciodată nu se poate ajuta, atunci când se află în dificultate, pe sine însuși și care nu-și poate fi de un real folos lui însuși nu este în realitate un om înțelept.
• Nu-i chiar așa de ușor să atingi cea mai înaltă treaptă a stării de înțelepciune dumnezeiască. Practica atentă, sistematică și perseverentă a sistemului yoga ne poate fi de un imens folos pentru a atinge starea de înțelepciune.
• Ființa umană care a atins cea mai înaltă treaptă a înțelepciunii dumnezeiești este în mod spontan o ființă umană preafericită. Ea experimentează adeseori stări de preafericire fără obiect.
• Starea de înțelepciune nu se trezește niciodată în ființa celui pervers și viclean. Ea nu sălășluiește niciodată în trupul celui prost, orgolios sau păcătos.
• Înțelepciunea eminamente dumnezeiască ce se trezește în unele ființe umane constă și în a pătrunde adânc și repede esența a tot și toate cele care sunt omenești. Ea face cu putință să le cunoaștem în mod global, chiar extraordinar de bine, printr-o înaltă și intuitivă experiență de natură spirituală ce este rezervată celor puțini și deja pregătiți.
• Dacă în universul tău lăuntric nu s-a trezit deja într-o oarecare măsură starea de înțelepciune, se poate spune că asculți cam în zadar învățăturile pline de înțelepciune ale unui mare înțelept, mai ales atunci când niciodată nu pui în practică astfel de învățături (ce sunt pline de înțelepciune).
• Conștiința ființei umane ce este într-un anume mod orientată benefic, într-o manieră sistematică și perseverentă, descoperă apoi, în mod gradat, starea de înțelepciune.
• Mereu treaz lăuntric și hiperlucid printre cei letargici și adormiți, fără încetare veghind printre cei vulgari, indiferenți și proști, astfel își urmează fără nicio ezitare înțeleptul drumul său cel extraordinar și care poate fi exemplar.
• Întocmai ca o stâncă de bazalt ce rămâne mereu nemișcată în mijlocul vântului și a furtunii, întocmai așa se menține cel care este cu adevărat înțelept, el rămâne – fiind plin de detașare – mereu același, fie atunci când este lăudat, fie atunci când – pe nedrept – este disprețuit, calomniat sau batjocorit.
• Calea ce conduce către atingerea unei culmi a înțelepciunii este anevoioasă, ea este presărată cu anumite încercări sau teste spirituale ce este necesar să fie trecute toate cu succes. Atunci când rarele ființe umane reușesc, în cele din urmă, să ascensioneze pe un astfel de pisc (al înțelepciunii), ele ajung să considere dintr-o altă perspectivă, ce este mult asemănătoare cu perspectiva cea plină de înțelepciune a lui Dumnezeu, tot și toate cele care sunt considerate de oamenii comuni, vulgari ca fiind cele mai înalte. Perspectiva cea plină de o aleasă înțelepciune a celui înțelept este totdeauna în mod radical diferită, în comparație cu punctele superficiale și parțiale de vedere ale ființelor umane obișnuite.
• Întotdeauna, fără excepție, înțelepții au, dincolo de aparențe, o tainică lume comună în care au acces doar cei înțelepți.
• Cel care a înțeles deja că în realitate această lume fizică este doar o iluzie (MAYA) și a descoperit că la temeliile ei se află activitatea tainică, neîncetată a Eternului Feminin (MAHA SHAKTI); cel care a avut adeseori trăiri spirituale înalte, prin care i s-a revelat Adevărul ultim dumnezeiesc, suprem; cel care a trecut deja dincolo și chiar s-a înălțat triumfător deasupra fluviului fără de încetare curgător și schimbător al acestei lumi iluzorii; cel care s-a eliberat în totalitate de cătușele egoului (AHAMKARA) pe care triumfător l-a transcens, basculând mereu și mereu în Transcendența dumnezeiască; cel ce a învins deja toate patimile ce îi înlănțuie pe majoritatea oamenilor, înălțându-se triumfător deasupra lor; cel care își controlează totdeauna pe deplin potențialul creator (sexual) atunci când realizează fuziuni amoroase bazate pe continență sexuală; acela este numit înțelept de către cei cunoscători și inițiați.
• Înțelepciunea veritabilă este întotdeauna solidară cu știința ezoterică cea dumnezeiască și enigmatică a vieții. Atingerea și aprofundarea stării de înțelepciune facilitează apoi îndumnezeirea ființei umane respective.
• Înțelepciunea noastră, chiar și atunci când ea este mare sau cu totul ieșită din comun, atunci când survine interacțiunea ei inevitabilă cu lumea aceasta fizică (în care trăim cu toții), o astfel de înțelepciune nu se află mai puțin la discreția KARMA-ei pe care o avem în această viață. Soarta ei se aseamănă, analogic vorbind, cu soarta bunurilor materiale pe care, eventual, le deținem.
• Atunci când starea veritabilă de înțelepciune este atinsă de o ființă umană, aceasta o oprește pe acea ființă umană să judece și să gândească într-un mod pripit, prostesc și superficial după aparențe. Ea face ca aceea ființă umană să nu creadă imediat și complet anapoda tot ceea ce aude. Ea determină acea ființă umană să nu facă totdeauna tot ceea ce vrea ea, ignorând legile dumnezeiești ale firii. Aceasta face să se trezească în aceea ființă umană inteligența creatoare, intuiția spirituală net superioară și o face să aibă un bun-simț exemplar. Ea ghidează prompt aceea ființă umană de fiecare dată să nu risipească, într-un mod prostesc și iremediabil, potențialitățile substanțiale, trupești, de care atât bărbații, cât și femeile dispunem.
• Cei înțelepți nu afirmă nimic ce nu se poate dovedi sau ce nu se poate experimenta prin intermediul anumitor modalități tradiționale străvechi ce sunt adecvate. Un exemplu semnificativ de acest gen este practica atentă, sistematică, perseverentă și aprofundată a sistemului yoga care face cu putință să descoperim prin noi înșine multe dintre adevărurile dumnezeiești, fundamentale pe care le afirmă de mii de ani marii înțelepți.
• Înțeleptul nu refuză nimic necesității net superioare ce este de fiecare dată într-un mod înțelept și creator înțeleasă. Pentru cel înțelept starea de libertate este expresia necesității ce este în mod înțelept înțeleasă.
• Înțelepciunea veritabilă nu se dăruiește fulgerător cu carul, căci în realitate ea se dobândește progresiv, în timp, picătură cu picătură.
• Nimeni, absolut nimeni, nu a ajuns și nu va ajunge să descopere starea de înțelepciune dintr-o sau printr-o așa-zisă întâmplare.
• Pentru aspiranții spirituali ce sunt plini de entuziasm, trezirea și aprofundarea stării de înțelepciune veritabilă survine prin perseverenta abordare a etapelor superioare a sistemului yoga.
• Un semn sigur al înțelepciunii practice este că, pe temelia celor văzute sau a celor auzite, ajungem să intuim cu o mare ușurință cele nevăzute și cele care nu au fost deocamdată auzite, aflate sau descoperite, pentru a anticipa astfel cele viitoare, combinând pentru o astfel de dezvăluire și acumulările adecvate ce provin din trecut.
• Chiar și cel înțelept continuă, totuși, să învețe în continuare, zi de zi, tot și toate cele care îi măresc astfel înțelepciunea. Este firesc să procedeze astfel, căci numai înțelepciunea absolută și deplină a lui Dumnezeu Tatăl cunoaște absolut totul, pătrunde absolut totul și îmbrățișează în simultaneitate absolut totul. Tocmai de aceea, se poate spune că, de fapt, chiar și cel înțelept continuă să învețe până la sfârșitul vieții sale în această lume, iar atunci când prin moartea trupului părăsește definitiv această lume fizică, el nu va putea spune că a ajuns să știe totul, că întotdeauna, fără nicio excepție, doar Dumnezeu Tatăl cunoaște și știe totul și numai înțelepciunea Sa este, în veșnicie, absolută și totală.
Citiți și:
Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (1)
Gânduri pline de înţelepciune ale lui Yoga Swami
Cele zece virtuţi ale Doctrinei Yoghine a Înţelepciunii
yogaesoteric
19 mai 2016
Also available in:
Français