de profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Citiţi partea a patra a acestui articol
În simbolism, ochiul a fost mereu asociat cu lumina şi cu facultăţile percepţiilor spirituale.
În conformitate cu punctul de vedere al celor iniţiaţi, ochiul nu este doar un organ receptiv, căci din ochi ies şi se manifestă anumite raze, anumite energii subtile, care ajută omul să perceapă tot şi toate cele care îi sunt exterioare şi se află în apropierea lui.
Yoghinii avansaţi cunosc şi, mai mult decât atât, simt că, în realitate, fiecare centru subtil de forţă (CHAKRA) al fiecărei fiinţe umane este structurat astfel încât să prezinte şapte niveluri diferite. Fenomenele tainice ce se produc prin intermediul privirii şi generează anumite efecte ce pot fi constatate cu uşurinţă evidenţiază că toate aspectele pe care vi le-am prezentat aici cu privire la oglindirea holografică a celorlalţi şase centri subtili de forţă în fiecare centru subtil de forţă este o realitate evidentă, cunoscută prin experienţă directă de yoghinii avansaţi.
Devine astfel cu putinţă să înţelegem modul tainic în care funcţionează şi operează în sfera câmpului vizual privirea unei fiinţe umane. Reuşim să intuim ce se petrece în cazul anumitor fiinţe umane ce sunt în mod evident carismatice. De altfel, efectul carismei a fost şi este studiat cu atenţie atât de specialiştii în domeniul parapsihologiei, cât şi de unii filozofi sau psihologi, ce urmăresc să-l înţeleagă.
Ce anume se petrece în universul lăuntric al unei fiinţe umane ce este în mod evident extraordinar de carismatică? Aceste rare fiinţe umane au o aură extraordinar de mare, un câmp de forţă personal, sferic, ce are o rază de ordinul zecilor de metri. În unele cazuri foarte rare, această sferă de forţă are o rază de câţiva kilometri, zeci de kilometri sau chiar mai mult.
Este necesar să ştiţi că, dacă în sfera trupului, fiinţele umane prezintă evidente limite, în ceea ce priveşte mărimea sferei tainice de forţă a unei fiinţe umane nu există practic nicio limită.
Privirea spune totul despre noi
PRANAYAMA, LAYA YOGA cu MANTRA unei anumite Mari Puteri Cosmice, meditaţia yoghină profundă ce vizează declanşarea unui proces de rezonanţă ocultă cu o anumită sferă nesfârşită de forţă din Macrocosmos, participarea la numite ritualuri iniţiatice, puternice, spirituale, directe şi eficiente, ritualul MAITHUNA realizat periodic, ingurgitarea anumitor plante de leac (medicinale), realizarea unor jocuri amoroase bazate de fiecare dată pe continenţă sexuală perfectă, pe iubire reciprocă frenetică, manifestată fără măsură, pe consacrarea roadelor lui Dumnezeu Tatăl şi pe transfigurare exemplară – toate acestea sunt câteva modalităţi importante cunoscute în HATHA YOGA de mărire, de expansiune la nesfârşit a aurei fiinţei umane ce recurge la ele.
Cântăreţii, actorii, personalităţile publice captează, în strânsă legătură cu modul în care aleg să se manifeste preponderent, energiile care sunt focalizate asupra lor de fiinţele umane ce le admiră sau le dispreţuiesc sau chiar le urăsc. Aceste energii subtile sunt, vrând-nevrând, acumulate în aura lor şi, de la caz la caz, fie provoacă efecte benefice (atunci când trezesc în ceilalţi o vie admiraţie), fie dezlănţuie schimbări stranii, uneori dramatice (de exemplu, actorii ce se specializează în roluri malefice atrag, datorită inconştienţei şi ignoranţei lor, energiile malefice pe care fiinţele umane le proiectează spontan asupra lor, în strânsă legătură cu rolul malefic pe care îl interpretează).
Înţelegem astfel că acele aşa-zise staruri sau megastaruri captează de la admiratorii lor sau de la cei care îi urăsc energii imense, fie benefice, fie malefice, care provoacă apoi în universul lor lăuntric felurite influenţe, ce sunt întotdeauna în legătură cu rolul sau cu ipostaza pe care au ales să o manifeste în mod preponderent.
În lumina acestor revelaţii ezoterice, devine cu putinţă să descoperim (chiar şi când vizionăm un film sau privim cu atenţie o fotografie fie recentă, fie veche, de acum 20 de ani sau chiar de acum 100 de ani) că privirea fiinţelor umane reflectă, manifestă, emană diferite stări de spirit.
Aceste stări de spirit sunt, la o analiză atentă, energii subtile pe care fiinţa umană le captează prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă ocultă cu anumite sfere gigantice nesfârşite de energie ce există în Macrocosmos, care sunt instantaneu accesate prin intermediul gândurilor şi, mai ales, a intenţiilor noastre clare, ferme, ce pot fi, de la caz la caz, fie eminamente benefice şi dumnezeiesc integrate, fie malefice, nefaste, funeste.
Toate acestea atrag ulterior consecinţe corespondente fireşti, atât în universul lăuntric al acelei fiinţei umane, cât şi la nivelul trupului ei, generând în anumite cazuri boli grave, tulburări organice sau unele dezechilibre psihomentale.
Când percepem (chiar şi prin intermediul unei fotografii sau a unui film) ce energii subtile, ce efluvii energetice emană privirea umană, devine cu putinţă să simţim sau măcar să intuim că, de la caz la caz, privirea fiinţelor umane reflectă diferite stări de spirit. De aceea obişnuim să spunem că o anumită fiinţă umană are o privire severă, o alta are o privire foarte pătrunzătoare, o alta are o privire ascunsă, o alta are o privire şireată. Sau descoperim cu încântare că o anumită fiinţă umană are o privire blândă, plină de iubire. Sau observăm că atunci când, spre exemplu, suntem bolnavi, persoana care ne vizitează are o privire plină de compasiune sau alinătoare.
Devine totodată cu putinţă să ne dăm seama că fiecare gen de privire manifestată de o anumită fiinţă umană implică, fie că ea ştie, fie că nu ştie, o angrenare simultană a oglindirii holografice a unui anumit centru subtil de forţă la nivelul centrului subtil de forţă MANIPURA CHAKRA.
Privirea fiinţei umane emană şi transmite o gamă de energii subtile fie benefice, fie malefice. Se vorbeşte, de exemplu, despre ceea ce se numeşte deochere, despre o privire întunecată, despre o privire răutăcioasă, despre o privire pregnant întrebătoare, despre o privire pierdută, despre o privire ezitantă, despre o privire ce exprimă o pregnantă stare de îndoială sau despre ceea ce unii dintre noi numim ochi de gheaţă.
Printre astfel de expresii, deloc întâmplătoare, mai regăsim: privirea ce este în mod evident absentă, privirea obraznică, sfidătoare, privirea scrutătoare, privirea inteligentă, privirea vie, fermecătoare, privirea caldă, privirea tandră, privirea ingenuă, privirea aţâţătoare, privirea seducătoare, privirea admirativă, privirea plină de adoraţie.
Se poate spune că aceste expresii (şi multe altele, pe care le puteţi descoperi eventual, singuri, mai ales în literatură, dar şi în poezie) ce se referă fie la privire, fie la ochi acoperă un întreg evantai de percepţii, unele inefabile, şi evidenţiază anumite comportamente umane.
Tocmai de aceea, cel mai adesea, atunci când se vorbeşte despre privire, aceasta evidenţiază un sens propriu şi reliefează acţiunea de a dirija ochii în mod voluntar fie asupra cuiva, fie asupra a ceva. Acest termen interesează într-un mod cu totul aparte estetica, deoarece privirea este una dintre componentele fundamentale ce sunt valorizate mai ales în artele plastice (arte ale vederii).
Fiecare fiinţă umană este, în felul ei, unică
Dincolo de aparenţe, privirea nu este numai un act senzorial. A privi nu înseamnă numai a vedea. Inteligenţa fiinţei umane, puterea ei specifică de înţelegere, sensibilitatea ce o caracterizează intervin sinergic. Astfel, în cazul fiinţei umane ce priveşte, intenţia pe care ea o manifestă în prealabil precede privirea. Tocmai de aceea, cei înţelepţi şi cei iniţiaţi au afirmat că: „Înainte de toate, frumuseţea se află în ochii privitorului. Tot la fel, înainte de toate, urâţenia se află în ochii privitorului”.
Spre exemplu, pictorul care priveşte femeia frumoasă, armonioasă, nudă, ce îi serveşte la un moment dat drept model sau cel care priveşte într-un anume mod, ce îi este specific, peisajul pe care îl va picta, va compune apoi toate acestea în elemente diferite: contururi, forme şi culori.
La rândul ei, fiinţa umană ce priveşte ulterior tabloul pictat de acel pictor, face să intervină prin intermediul privirii sale tot felul de elemente subiective (fie de apreciere, fie anumite corespondenţe) – toate acţionează sinergic şi determină ca această privire să fie, în ultimă instanţă, complet diferită de a celui de alături, care se uită la acelaşi tablou.
Fiecare fiinţă umană este în felul ei unică prin complexitatea naturii şi a universului ei lăuntric. De aceea se spune că privirea pe care o anumită fiinţă umană o manifestă atunci când priveşte o operă de artă genială, dumnezeiesc inspirată, face să apară, în final, o experienţă şi un mod de înţelegere esenţialmente personal. În cazul fiecărei fiinţe umane, această experienţă estetică este şi rămâne ceva unic.
Termenul privire este, de fapt, folosit în acelaşi timp cu angrenarea într-un sens propriu a unei viziuni voluntare. Sensul ce rezultă astfel face să intervină tot felul de elemente, unele individuale, la care se adaugă judecăţi estetice, care se combină toate şi se amalgamează în actul vederii.
Termenul privire înseamnă totodată manifestarea pregnantă a unei stări de atenţie. Tocmai de aceea se spune că o anumită operă este sau nu este demnă de a fi privită.
Acest cuvânt poate chiar să aibă anumite prelungiri sau ecouri metafizice. Se vorbeşte uneori chiar de privirea lui Dumnezeu, de privirea sufletului, de o privire interioară ce este un fel de reflexie greu de descris în cuvinte, care presupune o sui-generis întoarcere către sine şi cufundare în universul lăuntric.
Chiar şi atunci când nu ne dăm seama, fiecare fiinţă umană manifestă în realitate vârsta pe care s-a obişnuit să o exprime mai mereu.
Chiar şi atunci când nu ne dăm seama, ceea ce obişnuim să numim punctul nostru predominant de vedere fie creează, fie – am putea spune – recreează, într-un anume mod ori fiinţa umană, ori obiectul ce este privit ca atare, ce devine apoi pentru noi o anumită realitate aflată într-o intimă şi indisociabilă conexiune cu punctul nostru de vedere.
Dincolo de aparenţe, ceea ce le tulbură pe fiinţele umane nu sunt oamenii sau lucrurile, ci tocmai gândurile pe care ei le proiectează asupra acestora, atunci când un anumit punct de vedere le colorează într-un anume mod realitatea specifică pe care ajung să o perceapă.
Totul se petrece ca atunci când în faţa ochilor noştri sunt plasaţi nişte ochelari cu lentilele diferit colorate. O anumită fiinţă umană, ce are nişte ochelari cu lentilele colorate în roşu, va avea impresia că totul în jurul ei este roşu. O altă fiinţă umană ce va avea plasaţi în faţa ochilor nişte ochelari cu lentilele colorate în galben-lămâie va avea impresia că totul în jurul ei prezintă culoarea galben-lămâie.
Ochii atrag ca un magnet
Privirea umană reflectă felurite stări lăuntrice. Remarcăm că există fiinţe umane cu o privire stinsă sau altele cu o privire inexpresivă. Această constatare a fost fundamentată inclusiv de studii realizate experimental.
Neuropsihologul Antonio Damasio avea în grija sa o pacientă ce era ţintuită la pat de mai bine de şase luni, în urma unui accident vascular cerebral. El a observat că, deşi ea avea ochii deschişi, aceştia erau complet inexpresivi. Din când în când, pacienta urmărea mişcările doctorului Damasio cu ochii şi cu capul în scurtele momente când acesta se plimba în jurul patului ei.
În pofida interesului vizual pe care această femeie îl manifesta uneori, ea îşi relua repede acel mod de a privi absent şi neutru. Cu toate că era suferindă, femeia se putea mişca şi chiar îşi putea ridica singură cuvertura. Putea chiar să îşi spună numele dacă era întrebată. Totuşi, pe durata tuturor acestor acţiuni diferite, privirea ei rămânea complet inexpresivă.
Pacienta a povestit mai târziu că, în acea perioadă, nu simţea şi nu resimţea absolut nimic. Nu avea niciun fel de teamă, nu simţea niciun fel de dorinţă, nu simţea nici măcar impulsul de a vorbi, nu resimţea niciun fel de motivaţie interioară. Este cu putinţă să presupunem că această privire în gol reflecta, de fapt, în cazul ei, absenţa totală a oricărei forme de motivare sau de implicare.
Anumite cercetări riguroase realizate în laborator au dezvăluit că atunci când se înregistrează mişcările oculare ale fiinţei umane ce priveşte cu atenţie un chip uman, traiectoria privirii desemnează şi conturează un chip, insistând într-un mod cu totul aparte asupra ochilor şi, apoi, asupra gurii.
S-a constatat că majoritatea fiinţelor umane ce privesc cu atenţie un chip sunt fermecate într-un mod cu totul aparte mai ales de ochi. Unii cercetători chiar s-au întrebat: „Oare este vorba despre o atracţie înnăscută? Oare şi nou-născuţii procedează la fel?”
Un studiu a evidenţiat faptul că atunci când o mamă îşi priveşte cu atenţie bebeluşul, imediat după aceea, bebeluşul surâde. Când ea îşi mută privirea, bebeluşul încetează să mai surâdă. Acest studiu a arătat de asemenea că privirea şi surâsul unora dintre bebeluşi erau în mare măsură influenţate de faptul că erau priviţi cu atenţie.
Cei care iubesc citesc mai uşor sufletul uman
A-l privi pe celălalt drept în ochi nu este un aspect pe care îl învăţăm ci, mai degrabă, o caracteristică înnăscută, prezentă în natura fiinţelor umane.
Copiii ceva mai mari utilizează privirea şi capacitatea de a-şi orienta ochii într-o direcţie aleasă cu scopul de a verifica reacţiile celuilalt, după care îşi ajustează prompt comportamentul în funcţie de aceste reacţii. Acesta este modul în care se dezvoltă diferite tipuri de jocuri între copii, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte. S-a remarcat că acei copii care suferă de autism sau de tulburări similare, ale căror relaţii cu fiinţele umane sunt astfel inhibate, nu au iniţiativa în a căuta contactul vizual cu ceilalţi. Un adolescent autist care şi-a dat seama de acest fenomen a întrebat la un moment dat: „Ce anume îşi spun cei care îşi vorbesc prin intermediul ochilor şi care schimbă priviri?”.
Fiinţele umane care şi-au trezit extraordinar de mult starea de empatie, ajungând chiar să experimenteze unele fenomene paranormale, cum ar fi telepatia, reuşesc să citească aproape fulgerător cu o mare uşurinţă dorinţele, aspiraţiile, intenţiile, gândurile şi stările de spirit prin intermediul receptării cu măiestrie a privirii celuilalt. Pentru fiinţele umane ce se iubesc frenetic, constant, astfel de aparente performanţe sunt neîncetate şi devin fireşti. Însă reprezintă aspecte pe care autiştii nu sunt capabili să le reproducă. Ei au nevoie să înveţe aceasta, observând expresiile faciale şi trupeşti ale persoanelor din faţa lor.
Mulţi cercetători şi psihologi se întreabă ce anume face ca acest contact vizual să fie atât de deosebit. Un joc popular printre liceenii englezi constă în a-ţi fixa ferm privirea în ochii celuilalt ce procedează la fel, pentru a descoperi astfel care dintre cele două fiinţe umane este mai puternică şi reuşeşte să-şi menţină privirea fixată în ochii celuilalt pentru cât mai mult timp. Cel care îşi coboară primul privirea pierde jocul. S-a constatat că liceeni credeau în mod spontan că această victorie le demonstrează forţa lăuntrică şi puterea pe care sunt capabili să o manifeste asupra celorlalţi. Această convingere i-a determinat să recurgă, în felul acesta, la contacte vizuale prelungite, după cum s-a demonstrat în cadrul unui studiu riguros. Aceste contacte vizuale prelungite aveau menirea de a exprima o anumită emoţie, destul de intensă, ce era fie plăcută, fie mai puţin plăcută.
S-a remarcat acelaşi fenomen şi cu privire la limbajul trupesc. Chiar s-a constatat că acest gen de fenomene apare spontan în interacţiunea noastră cu alte fiinţe umane.
Mai ales fiinţele umane vesele prin natura lor caută mai mult decât celelalte să stabilească contacte vizuale ce se prelungesc pentru perioade ceva mai mari de timp.
Citiţi partea a şasea a acestui articol
Citiţi şi:
Chakra-e: centri secreţi de forţă
PANCHA-KOSHA – cele cinci învelişuri ale fiinţei umane
Misterele dezvăluite ale simpatiei, patemiei şi empatiei
MANTRA, cheie secretă de intrare în rezonanţă cu sferele de forţă infinite din Macrocosmos
yogaesoteric
19 iulie 2018