Uniunea Europeană și criza ucraineană: o pedeapsă înmulțită cu nouă

După ciocnirea de la Casa Albă dintre Trump și Zelenski, pe 28 februarie, toți liderii Uniunii Europene, principalele state membre și Regatul Unit s-au grăbit să proclame sprijinul Europei pentru Ucraina, indiferent de costuri. Din partea liderilor unor țări fără bani, deja îndatorate dincolo de orice rațiune, cu economii stagnante și populații cărora le este din ce în ce mai greu să se descurce, este oare aceasta o reacție rezonabilă?

Cu atât mai mult cu cât europenii nu au stocuri militare, nu au capacitate de producție și nu au armate capabile să facă față unui conflict intens cu Rusia. După „dividendele” de la sfârșitul Războiului Rece, ceea ce a mai rămas din armata Europei de Vest nu sunt în primul rând câteva forțe speciale și o capacitate de proiecție în străinătate pentru conflicte cu adversari slab echipați? Nu este recunoscut faptul că Franța, de exemplu, este capabilă să apere doar mai puțin de 100 de kilometri de front în Europa timp de o săptămână sau chiar, potrivit unor analiști, nu mai mult de două zile?

Prin sprijinul acordat Ucrainei, Europa și-a aplicat o serie de sancțiuni, urmând calea propusă prin intermediul NATO de Statele Unite ale lui Biden. Pasul a fost făcut fără a se lua în considerare interesele Europei pe termen scurt sau lung, sau diferitele scenarii de ieșire: totul a fost decis ca și cum ar fi fost evident că Ucraina, susținută de NATO, va câștiga. Ceea ce era îndoielnic de la început și din ce în ce mai puțin probabil pe măsură ce trecea timpul. Nu a existat niciun plan B în cazul în care Rusia va zdrobi, încet dar sigur, Ucraina din punct de vedere militar sau dacă Trump va fi ales. Dar situația reală este o combinație a acestor două scenarii, fiecare dintre ele fiind în mod evident ignorat. Iar cele două mari puteri implicate în criza ucraineană sunt cele care sunt în curs de a-și rezolva disputa globală fără o prezență europeană. Așadar, înainte de a ceda tentației de a continua aventura susținerii necondiționate și oarbe, de unii singuri, a regimului de la Kiev, iată care este „pedeapsa înmulțită cu nouă” pe care această curată nebunie o reprezintă pentru Europa.

1. După cum a afirmat Bruno Le Maire în februarie 2022, boicotul economic și financiar unilateral al Rusiei (și al Belarusului) a fost conceput pentru „a provoca prăbușirea economiei ruse”; acesta a dus la renunțarea la piețele europene rezultate prin expansiune naturală, unde întreprinderile se bucurau de cote de piață mari și de filiale puternice, construite cu răbdare de-a lungul deceniilor. Aceste renunțări au condus la o reducere a activității economice în Europa și la pierderi financiare pentru întreprinderile sale și pentru investitorii vizați de neplata datoriei Ucrainei la mijlocul anului 2024. În schimb, economia rusă se bucură de o creștere de invidiat din punctul de vedere al unei Europe care stagnează și se supraîndatorează.
2. Dorința de a destrăma economia rusă s-a tradus prin decizia Europei de a reduce livrările ieftine de petrol și gaze rusești, un factor-cheie pentru competitivitatea bazei de producție a Europei, de la agricultură la industrie, și pentru costul scăzut al energiei pentru gospodării. Măsurile voluntare de reducere a aprovizionării, accentuate de explozia NordStream, au fost contrabalansate de aprovizionări mult mai scumpe, în special din Statele Unite, care sunt încântate să își furnizeze gazele de șist, atât de criticate în trecut în Europa. Întreprinderile sunt incapabile să absoarbă aceste costuri suplimentare; companiile mari se pot reloca, desigur, în Asia sau America, dar rezultatul final este distrugerea bazei industriale a Europei; iar gospodăriile își pierd și mai mult din puterea lor de cumpărare.
3. Confiscarea activelor rusești – 300 de miliarde de euro, inclusiv peste 200 de miliarde de euro de la banca centrală – depuse în Uniunea Europeană, urmată de planurile – parțial puse în aplicare – de a utiliza aceste active pentru a finanța nevoile Ucrainei, au creat suspiciune în rândul tuturor investitorilor internaționali; din punct de vedere juridic, în afara perioadelor de război, aceasta constituie efectiv un furt flagrant de active suverane: pierderea capitalului de încredere de care se bucurau Europa și moneda euro va dura fără îndoială mult timp. Iar Europa, cu sărăcia sa energetică și deficitele sale publice, are nevoie de economiile lumii pentru a finanța aceste deficite.
4. Europenii au cheltuit deja 135 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina, atât cu armament (48 de miliarde de euro), cât și ca ajutor civil pentru o țară care și-a pierdut o mare parte din teritoriu și a cărei economie se prăbușește an de an. O mare parte din această sumă s-a pierdut în labirintul corupției. După ce și-au donat stocurile de armament mai mult sau mai puțin vechi, europenii au fost nevoiți să facă comenzi de armament, cel mai adesea în Statele Unite, la prețurile ridicate caracteristice. Ei au fost nevoiți să își limiteze cheltuielile interne și să facă compromisuri bugetare în detrimentul populației lor pentru a putea efectua transferuri financiare către Ucraina.
5. După ce au suportat cea mai mare parte a efortului de război, Statele Unite – sub administrația Biden și mai ales sub administrația Trump – cer acum Europei să își sporească participarea la un efort care urmează să crească și mai mult. Rata de 5% din PIB dedicată cheltuielilor militare recomandată de secretarul NATO înseamnă mai mult decât o dublare. Dar economiile europene stagnează, iar datoria publică crește constant; NATO ne recomandă să luăm bani din cheltuielile sociale, în special din pensii. Unde se vor duce cifrele acum, când Statele Unite le cer europenilor să suporte singuri costul securității Ucrainei, fără umbrela NATO, și intenționează să își retragă multe dintre trupele staționate în prezent în Europa, în special în Europa de Est, sau chiar să părăsească NATO?
6. Infrastructura și economia Ucrainei au fost în mare parte distruse, populația sa a scăzut și un număr considerabil de soldați au devenit invalizi. Cine va plăti sute de miliarde de euro pentru reconstrucția unei țări falimentare? Cu siguranță nu Rusia, care va fi ocupată cu reconstrucția noilor sale regiuni, așa cum a făcut deja la Mariupol; și cu siguranță nu Statele Unite, care se gândesc mai degrabă la rambursarea cheltuielilor lor de 350 de miliarde de dolari, sub formă de taxe pe resursele naturale locale. Mai mult, potrivit unor analiști, britanicii și-au asigurat accesul la aceste resurse ucrainene prin acordul de securitate pe o sută de ani semnat la mijlocul lunii ianuarie, cu doar câteva zile înainte de inaugurarea lui Trump. Cine ar rămâne atunci să plătească, în afară de Uniunea Europeană?
7. UE joacă un rol-cheie în angajamentul statelor sale membre față de Ucraina; acest angajament total, explicat populației prin raționamente sumare și prin demonizarea Rusiei și a președintelui său, contribuie la subminarea imaginii construcției și guvernanței europene în ochii populației: Europa nu mai reprezintă pacea!
8. Europa s-a aliniat Statelor Unite ale lui Biden, ca un vasal zelos și mândru, în susținerea totală a unui regim corupt, controlat de cercuri „naționalist-integraliste”, cu o ideologie apropiată de fascism și nazism, și care se îndepărtează pe zi ce trece de democrație (interzicerea partidelor politice și a Bisericii Ortodoxe; un președinte care rămâne în funcție „fără titlu”, în pofida dispozițiilor constituționale). Comportamentul docil, supus (față de SUA lui Biden) și războinic (față de Rusia) al liderilor UE și al multor alte țări: Regatul Unit, Franța, Polonia, țările baltice și nordice, și chiar Germania (care va fi condusă în curând de un fost director al Blackrock, un investitor major în Ucraina), a subminat imaginea Europei pe scena mondială.
9. La fel ca în cazul covid, libertatea de gândire a fost subminată în Europa din cauza Ucrainei, principalele mass-media acordând un monopol celor cu gândire corectă politic; această tendință a fost accentuată de ostracizarea forțelor politice nealiniate și de tentația de a interveni din exterior atunci când rezultatul unei alegeri naționale nu este pe placul cuiva. Acest aspect este ilustrat de anularea în România a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care urma să fie câștigat de un adversar al liniei europene privind Ucraina, și de anunțarea posibilității unei alte intervenții „dacă va fi necesar” în Germania, pe 22 februarie. În ciuda componentei sale ipocrite, discursul vicepreședintelui american de la München, în care a făcut constatarea tristă că Europa a trădat valorile democrației și ale libertății de exprimare, că liderii săi se tem de populațiile lor și că există o divergență de valori între cele două maluri ale Atlanticului, s-ar cuveni să dea de gândit Europei!

Politica actuală a liderilor europeni de a continua să sprijine conducătorii ucraineni va duce la o ruptură cu Statele Unite, la dispariția NATO, la menținerea unui conflict cu Rusia pe cât de inegal, pe atât de nerealist, la o reînarmare pe termen lung a Europei (zece ani pentru a reconstrui o industrie și o capacitate de apărare?) pentru a o aduce la nivelul amenințării rusești percepute, și la sărăcirea populațiilor sale. De asemenea, aceasta ar tinde să accentueze divergențele dintre statele membre și, în cele din urmă, ar duce la destrămarea UE.

Această cale sinucigașă necesită o alternativă, una care este de neconceput astăzi……. pentru elitele care și-au condus țările acolo.

Surse:

– Cheltuielile Uniunii Europene pentru Ucraina – 135 de miliarde începând din 2022: Solidaritatea UE cu Ucraina – Consilium
– Cheltuielile SUA pentru Ucraina – Cât de mult ajutor a acordat SUA Ucrainei? –Faptele complete. SUA ar fi cheltuit cu 200 de miliarde de dolari mai mult decât Europa, potrivit lui Trump
– Naționaliștii integri. Cine sunt naționaliștii integri ucraineni, de Thierry Meyssan
– Libertatea de exprimare – Discursul vicepreședintelui Vance la Munchen: Discurs integral: JD Vance îi face de rușine pe liderii europeni în fața lor și părăsește sala uimit| Munchen| SUA| Trump
– Alex Krainer: Cât de mult s-a autoamăgit Europa? inclusiv aspectul resurselor naturale al acordului militar de 100 de ani dintre Marea Britanie și Ucraina și motivațiile monetare ale britanicilor.

Citiți și:
Națiunea de export Germania este înlocuibilă
Expertă la Institutul Quincy: Elita europeană devine sluga lobby-ului industriei de armament din teama de a pierde puterea

yogaesoteric
21 martie 2025